Acoperăminte de pristol şi de tetrapod

Unele obiecte de cult, cum sunt sfintele vase şi pristolul, sau altele auxiliare cultului, ca tetrapodul, bunăoară, au acoperăminte speciale, confecţionate din ţesături şi broderii, cu dimensiuni, decoraţii şi semnificaţii distincte, determinate de caracteristicile corespunzătoare ale obiectelor pentru care sunt destinate. Uneori acelaşi obiect de cult are mai multe feluri de acoperăminte, ale căror decoraţii şi semnificaţii diferă. Este cazul pristolului, denumit - după cum se ştie - şi sfânta masă, masa altarului sau jertfelnic, care se construieşte fie din lemn, fie din cărămidă, piatră, marmură, metale preţioase etc. înţelesul etimologic al noţiunii este acela de tron, derivat din cuvântul slavon prestolu şi semnifică, fireşte tronul împăratului ceresc. Obiectul ca atare este însă menit să amintească şi de masa pe care s-a săvârşit „dumnezeiasca jertfă”, adică Cina cea de taină, prin al cărei act, potrivit dogmei, s-a pus temelia credinţei creştine, în acest sens, când pe masa altarului se aşează trupul şi sângele Domnului, în chip de pâine şi vin, ea simbolizează mormântul Mântuitorului.

Din semnificaţiile pristolului derivă, la rândul lor, semnificaţiile feluritelor acoperăminte destinate acestuia. O pânză albă, numită cată-sarchion, în greceşte, aşezată direct pe sfânta masă evocă giulgiul în care a fost înfăşurat şi înmormântat Iisus; un alt acoperământ care se aşează pe aceasta, cunoscut sub numele de trapezofor sau indiţia, se confecţionează „din materie cât se poate de scumpă, fină, luminoasă şi strălucitoare” deoarece „închipuie mărirea dumnezeiască şi lumina cea nespusă de care a fost înconjurat trupul Domnului la învierea sa din morţi şi care a făcut pe ostaşii străjuitori să cadă cu feţele la pământ, ne mai putând să vadă”. Un asemenea trapezofor, deosebit de somptuos, datând de la sfârşitul secolului al XV-lea, este, spre exemplu, cel expus în colecţia Mănăstirii Putna.

Destinate să acopere pristolul, în anumite momente ale slujbei sau la anumite sărbători, sunt, de asemenea, epitaful şi antimisul, ambele fiind decorate cu aceeaşi temă iconografică - Plângerea lui Iisus - iar cel din urmă având şi atributul de a substitui sfânta masă atunci când slujba nu se oficiază în biserică.

Mai simple şi cu menire aproape exclusiv decorativă sunt acoperămintele pentru tetrapod, adică pentru „acel pupitru fix sau portabil pe care se aşează evanghelia în timpul slujbei”, cunoscut şi sub numele de analog. Obiectul este utilizat însă şi ca suport, în mijlocul naosului, pentru icoana reprezentând hramul bisericii sau sfântul sărbătorit la data efectuării slujbei. Când se citeşte evanghelia de pe tetrapod, acesta simbolizează „înălţimile de pe care a rostit Domnul cuvântările sale”, iar când serveşte ca suport pentru icoane înseamnă „locul de odihnă al sfinţilor, la care trebuie să peregrinăm”.

Foarte frecvent, acoperămintele de tetrapod sunt confecţionate din catifele scumpe, brodate sau ţesute cu motive stilistice vegetale şi zoomorfe, dar şi cu reprezentări alegorice uneori.

La Mănăstirea Putna se păstrează o importantă colecţie de asemenea acoperăminte, provenind de la Ştefan cel Mare şi Maria-Voichiţa, de la Bogdan al III-lea, fiul lor, de la doamna Elena, soţia lui Petru Rareş, precum şi de la alţi donatori neidentificaţi.


Sus