Botezul Domnului

1585

Pictură în tempera pe lemn. Ferecătură în argint aurit.

Dimensiuni: 48 X 36 cm. (inclusiv rama).

Provenienţă: făcută şi donată mănăstirii de către arhimandritul Dosotei al Putnei şi de ucenicul său ierodiaconul Anasie.

Istoric: a figurat în Exposition de L'Art Roumain ancien et 'moderne Au Musee du Jeu de Paumer Paris, 25 Mai - I-er Aout, (cat. 18). De aici expoziţia a fost itinerată, într-o formă mai restrînsă, la Geneva, unde a fost deschisă în ziua de 18 septembrie 1925, la Muzeul Rath.

Văzut din profil trei sferturi, figură întreagă, Iisus este zugrăvit în mijlocul apei Iordanului, ale cărei unde sunt sugerate prin succesiuni de linii şerpuitoare, dar fără transparenţe şi răsfrângeri. Plasat în stânga, pe mal, înfăşurat într-o amplă „melotă” albastră, Sfântul Ioan oficiază Botezul, atingând creştetul Mântuitorului cu mâna dreaptă. De pe malul celălalt, asistă la ceremonie trei îngeri drapaţi în tunici albastre şi mantii roşii, iar din văzduh coboară asupra tuturor Sfântul Duh în chip de porumbel.

Un arbore, în spatele lui Ioan Botezătorul, şi numeroase tufe de trifoi, aplecate peste apa legendarului râu, de-a lungul ambelor maluri, sugerează cadrul natural în care se desfăşoară scena, iar o inscripţie slavonă, ciocănită pe două plăcuţe de argint aurit, montate la dreapta şi la stânga Sfântului Duh, indica denumirea acesteia: „Dumnczeeasca arătare a Domnului Dumnezeu”. Rama icoanei este acoperită în argint aurit, decorat cu stilizări vegetale, realizate, de asemenea, prin ciocănire.

Inscriptii şi însemnări - pe latura de jos a ramei, inscripţie slavonă, înscrisă pe două rânduri paralele, în tehnica au repousse: „Această icoană au făcut-o şi au ferecat-o arhimandritul Dosotei de la Putna şi ucenicul său ierodiaconul Anasie, în anul 7093 (= 1585), luna august”.

Observaţii: în legătură cu ierodiaconul Anasie, menţionat în inscripţia acestei icoane, Iorga a emis ipoteza, foarte ispititoare, că Anasie, nefiind un nume, „trebuie să fie tot Anastasie”, dar, evident, nu episcopul Anastasie, donatorul icoanei precedente, „fiindcă acesta nu mai trăia” în 1585, ci ierodiaconul Anastasie, care „s-ar putea să fie chiar Crimca (...) dacă ţinem seama de elementele biografiei lui”. (Cf. N. Iorga, Icoana românească). Se ştie, într-adevăr, că marele cărturar şi miniaturist Anastasie Crimca a fost în tinereţe călugăr la Putna, unde îşi avea, de fapt, metania, şi că prin 1585 se mai afla la această mănăstire, de unde, în 1588, îl va recruta Petru Şchiopul ca egumen al Mănăstirii Galata, ctitoria sa de lângă Iaşi. (Aşadar, ipoteza lui Iorga, pare a fi nu numai ispititoare, ci şi foarte plauzibilă).


Sus