Candele şi sfeşnice

Sub raport funcţional şi simbolic, candelele şi sfeşnicele trebuie considerate obiecte de cult perechi sau paralele, asemenea cădelniţelor şi căţuilor, deşi din punct de vedere morfologic asemănările dintre ele nu sunt la fel de evidente ca între acestea din urmă. Şi unele şi altele servesc totuşi ca suporturi ale unor surse de iluminare, cum sunt uleiul şi feştila, în cazul candelelor, sau ceara şi fitilul - respectiv luminările - în cazul sfeşnicelor. Spre deosebire de cădelniţe şi căţui, care sunt obiecte exclusiv cultice, candelele şi sfeşnicele au fost utilizate întotdeauna şi ca obiecte de cult şi ca obiecte laice, de uz diurn în locuinţele oamenilor, destinaţia lor dualistă menţinându-se şi astăzi.

Ca obiecte de cult, candelele şi sfeşnicele au obârşii străvechi, cu mult anterioare erei creştine, în Vechiul Testament sunt menţionate mereu în această postură. Printre cele dinţii prinoase, bunăoară, pe care le cere Dumnezeu fiilor lui Israel figurează untdelemnul pentru candele, aromatele pentru mirul de uns şi pentru miresmele de tămâiere, iar printre cele mai scumpe şi mai fastuoase, este sfeşnicul, asupra căruia se dau indicaţii precise cum şi din ce trebuie să tie lucrat: „Să faci sfeşnic din aur curat. Sfeşnicul să-l faci bătut din ciocan: fusul, braţele, cupele, nodurile şi florile lui să fie dintr-o bucată”. Mai departe se arată câte braţe trebuie să aibă fusul, câte cupe şi noduri, cum trebuie să fie dispuse acestea etc.. În templele iudaice, sfeşnicele se aşezau dinaintea jertfelnicului care, la rândul său, se afla în faţa chivotului legii, pe când candelele erau aşezate deasupra jertfelnicului şi se aprindeau în fiecare seară.

Indicaţiile Vechiului Testament cu privire la metalul din care trebuiau să fie lucrate sfeşnicele şi cu privire la formele acestora erau îndeobşte respectate. Pe arcul de triumf al lui Titus, ridicat la poalele Palatinului în anul 70, după cucerirea şi dărâmarea Ierusalimului de către romani, rezidă un basorelief care înfăţişează cortegiul învingătorilor purtând pe umeri prăzile din templul lui Solomon. Printre ele figurează şi un sfeşnic monumental cu sase braţe laterale şi unul central, despre care se ştie că era de aur sau de argint aurit şi care este aidoma celui cerut în Vechiul Testament fiilor lui Israel: „Şase braţe să iasă pe cele două laturi ale lui (adică ale fusului central); trei braţe ale sfeşnicului să fie pe o latură a lui şi trei braţe ale sfeşnicului să fie pe cealaltă latură”.

Ambele categorii de obiecte sunt menţionate frecvent şi în Noul Testament, fiind preluate şi perpetuate în cultul creştin până în zilele noastre. Folosirea lor de către comunităţile paleocreştine s-a generalizat mai cu seamă în perioadele de persecuţii, când oficierea serviciului religios se desfăşura în catacombe ori în alte locuri întunecoase care impuneau a fi luminate prin asemenea mijloace.

Potrivit dogmelor creştine, lumina răspândită din candele şi din sfeşnice simbolizează credinţa în Dumnezeu, „care dă viaţă, încălzeşte inimile şi curăţă tot răul”, inspirând nădejdi înălţătoare în antiteză cu întunericul, care însemnează deznădejde şi damnaţiune. Ea mai semnifică însă şi viaţa pământească a oamenilor, care se mistuie şi se stinge mereu, cum se mistuie şi se sting luminile candelelor şi ale luminărilor.

Spre deosebire de candele, sfeşnicele exprimă şi alte înţelesuri, mai complicate, în funcţie de numărul braţelor, respectiv al luminărilor. Astfel, cele cu un singur braţ simbolizează unitatea Sfintei Treimi şi se numesc primichere; cele cu două, îndoita fire - omenească şi divină - a lui Iisus Hristos şi se numesc dichere; cele cu trei semnifică Sfânta Treime şi se numesc tricher; cele cu şapte braţe reprezintă darurile Sfântului Duh, iar cele cu douăsprezece pe cei doisprezece Apostoli. Sfeşnicele cu mai mult de douăsprezece braţe se numesc policandre sau candelabre. Acestea au forme circulare, sunt suspendate sub cupola naosului şi simbolizează cerul înstelat.

Ca şi alte obiecte de cult, candelele şi sfeşnicele sunt executate frecvent din metale preţioase, cu aspecte somptuare, diversificându-şi formele şi repertoriul decorativ, ceea ce le conferă adeseori veritabile însuşiri artistice. Fiind obiecte indispensabile cultului creştin, ele se găsesc în inventarele tuturor bisericilor. La noi, cele mai vechi şi mai valoroase exemplare, executate în metale preţioase, datează din secolul al XVII-lea şi se păstrează la Muzeul de artă din Bucureşti.

Candelele şi sfeşnicele din colecţia Mănăstirii Putna provin toate din secolul al XVIII-lea şi sunt lucrate cu multă măiestrie în argint curat, ciocănit, turnat, ajurat, cizelat, incizat şi gravat, fără nici un fel de încrustaţii.


Sus