RO
EN

Monah Proclu Nicău
„Conștiință, spune-mi tu”


Comandați pe Amazon Conștiință, spune-mi tuComandați cartea pe Amazon

Descărcați Conștiință, spune-mi tuDescărcați textul integral

Părintele Proclu Nicău, pe numele de botez Gheorghe, s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928 în satul Mitocu Bălan din județul Neamț. A fost închinoviat la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, la data de 1 noiembrie 1948. El a fost trimis în 1949, împreună cu alți viețuitori ai Sihăstriei, la Mănăstirea Slatina, pentru revigorarea vieții monahale de aici. Părintele a ucenicit pe lângă mari stareți ai monahismului românesc: arhimandritul Cleopa Ilie și ieroschimonahul Paisie Olaru. Experiența duhovnicească a părintelui Proclu s-a îmbogățit și prin viața sa de retragere. După Decretul 410 din 1959, cu binecuvântarea duhovnicului său, părintele Cleopa, părintele Proclu a ales viața de liniște. De zeci de ani, părintele trăiește în simplitate într-o căsuță de la marginea satului Mitocu Bălan.

Părintele Proclu nu este un om cu multă școală, însă povețele sale duhovnicești îi ajută pe mulți oameni, deoarece ele sunt izvorâte dintr-o inimă zdrobită și din cercare. Până acum au apărut două cărți care au adunat o bună parte din aceste sfaturi: „Cuvinte din chilie” (2008) și „Lupta pentru smerenie și pocăință” (2010).

Al treilea volum din colecția „Crinii țarinii” adună la un loc diverse dialoguri pe care părintele Proclu Nicău le-a avut, în perioada 1995–2012, cu unii dintre viețuitorii Mănăstirii Putna. Convorbirea cu părintele Proclu este o întâlnire cu simplitatea și discreția adevăratei vieți duhovnicești, este o întâlnire care aduce numai bucurie.

Volumul de față conține veritabile îndemnuri filocalice, izvorâte dintr-o viață cu totul dăruită lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Părintele ne învață că „numai aceia care se vor îmbogăți în smerenie vor câștiga mult” și că „tot ceea ce facem cu smerenie nu aduce tulburare.” Sfinția sa ne mai spune că „atât e adevărul, cât e mintea adunată în rugăciune”, iar „rugăciunea lui Iisus sporește în sufletul nostru, în funcție de cât iertăm.”





Sus