Cronologie concordantă şi antologie de texte

SECOLUL XIV

1352 - 1353 Cu prilejul unei campanii transilvănene împotriva tătarilor, descinde în Moldova maramureşanul Dragoş, reunind micile cnezate locale într-o „marcă” militară, cu centrul la Baia, având ca scop stăvilirea incursiunilor tătărăşti asupra ţării. Potrivit tradiţiei, consemnate de cronicarul Nicolae Costin, Dragoş-vodă ar fi construit, în acest răstimp, o biserică de lemn la Volovăţ, pe care Ştefan cel Mare ar fi mutat-o în 1468 la Putna, unde se află şi în prezent.

1354 - 1358 Conducerea „mărcii” lui Dragoş este preluată de Sas, fiul său.

1359 Lui Sas îi urmează Bale, fiul acestuia şi nepotul lui Dragoş.

1359 - 1365 Un alt voievod maramureşan, care se va intitula Bogdan I, alungă pe Bale, instalându-se domn în locul său, cu consimţământul feudalilor locali. Acesta este strămoşul Muşatinilor şi cel mai îndepărtat ascendent cunoscut, pe linie genealogică, al lui Ştefan cel Mare. Sub conducerea sa, Moldova se emancipează de suzeranitatea maghiară, întemeindu-se ca stat feudal independent. Lui Bogdan I i se atribuie ctitorirea bisericii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, cea mai veche construcţie religioasă din Moldova, păstrată până în zilele noastre, monument original de sinteză arhitectonică la confluenţa stilului gotic cu cel bizantin. Unii cercetători atribuie lui Bogdan I şi biserica de lemn de la Putna.

1365 - 1374 Domneşte în Moldova Laţcu, fiul lui Bogdan I, care, „din raţiuni de ordin politic”, trece la catolicism, înfiinţând în 1371 Episcopia catolică de la Siret, capitala ţării pe atunci.

1374. Vladislav Vlaicu, domnul Ţării Româneşti, dăruieşte Mănăstirii Vodiţa „o pereche de odăjdii preoţeşti de mătase, perdele de altar, un epitrahil şi rucaviţe cusute cu fir de argint”. Este cea mai veche atestare documentară a unei danii de broderii din Ţările Române.

1375 - 1391 Sceptrul Moldovei se află în mâinile lui Petru I, fiul Margaretei Muşata, fiica sau nepoata lui Bogdan I. Se construiesc cetăţile Neamţu şi Suceava, precum şi biserica Sfânta Treime din Siret, primul edificiu religios cu plan triconic din Moldova. După alte opinii, această biserică ar fi fost construită mai înainte, de către voievodul Sas, care a domnit aproximativ între anii 1354 şi 1358. Capitala ţării se stabileşte la Suceava, în timpul domniei lui Petru I, ia fiinţă Mănăstirea Neamţu, care se va dezvolta considerabil în epoca lui Alexandru cel Bun şi a lui Ştefan cel Mare, devenind unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură medievală românească şi, totodată, unul dintre cele mai de seamă centre cultural-artistice din Moldova secolelor al XV-lea şi al XVI-lea.

1386 - 1418, în Ţara Românească domneşte Mircea cel Bătrân, strălucit comandant de oşti, diplomat şi om politic român, ctitorul Mănăstirii Cozia şi al înfloritoarei culturi din epoca sa. L-a sprijinit pe Alexandru cel Bun să ocupe tronul Moldovei.

1391 - 1394 Pe tronul Moldovei se află Roman I, fratele lui Petru I şi fiul aceleiaşi Margareta Muşata, fiind supranumit uneori „Autocratul”, deoarece el însuşi se intitula: „Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânitor al Ţării Moldovei, de la munte până la mare”. Roman I este tatăl lui Alexandru cel Bun şi străbunicul lui Ştefan cel Mare. în timpul domniei sale, Cetatea Albă este integrată Moldovei. Se amplifică sistemul de fortificaţii al ţării, construindu-se „cetatea noastră, a lui Roman voievod”, în oraşul omonim. Patriarhia din Constantinopol îi refuză cererea de a-l recunoaşte ca mitropolit al Moldovei pe Iosif, ierarh autohton, ceea ce a generat un îndelungat conflict cu aceasta.

1392 Din acest an datează cel mai vechi document cunoscut, în care ţinuturile de nord-vest ale Moldovei sunt menţionate sub numele de Bucovina, cuvânt slav care înseamnă pădure de fagi, făget.

1394 - 1399 Ştefan I, fiul cel mai mare al lui Roman I, domneşte în Moldova, recunoscând suzeranitatea regelui polon, pe care o acceptase şi tatăl său mai înainte. A înfrânt în februarie 1395, la Ghindăoani, lângă Târgul Neamţ, armata regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, care urmărea să cotropească Moldova. Este ctitorul Mănăstirii Sfântul Nicolae din Poiană, ale cărei ruine se află în apropierea Mănăstirii Probota, ctitoria lui Petru Rareş. A continuat demersurile tatălui său la Patriarhia din Constantinopol pentru recunoaşterea unui mitropolit autohton şi a autonomiei bisericii moldovene.

1399, august - 1400, februarie Domneşte efemer în Moldova Iuga, poreclit Ologul, fratele lui Ştefan I şi fiul aceluiaşi Roman I.

SECOLUL XV

1400, aprilie 23 - 1432, ianuarie Alexandru, supranumit mai târziu „cel Bun”, de asemenea fiu al lui Roman I, ocupă tronul Moldovei cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, care îl capturează pe Iuga Ologul, ducându-l în Ţara Românească, unde a şi murit înainte de 1407. Alexandru cel Bun, unul dintre cei mai de seamă domnitori români, este tatăl lui Bogdan al II-lea şi bunicul lui Ştefan cel Mare. Sub cârmuirea sa, ţara înregistrează remarcabile progrese economice, politice, administrativ-organizatorice şi cultural-artistice. Se consolidează considerabil statul feudal centralizat, autonomia şi independenţa Moldovei.

1401 În urma demersurilor lui Alexandru cel Bun, Patriarhia din Constantinopol încredinţează prelaţilor-cărturari Grigore Ţamblac şi Arhon Manuil misiunea de a cerceta şi referi cu privire la temeiurile canonice ale recunoaşterii lui Iosif ca mitropolit al Moldovei. Misiunea se încheie în favoarea acestui vechi deziderat: la 20 iulie 1401, Iosif este recunoscut mitropolit, cu reşedinţa la Suceava.

1402 Sunt aduse de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Cu acest prilej, Grigore Ţamblac, care a rămas în Moldova până în l404 şi care se intitula „monahul şi presbiterul marii biserici a Moldovlahiei”, scrie în limba slavonă Pătimirea sfântului şi slăvitului mucenic Ioan cel Nou, care a fost martirizat la Cetatea Albă, arătând că domnul a trimis „un boier cu oaste să aducă la dânsul, cu mare cinste, vrednicul de slavă trup (...), pe care îl întâmpină cu toţi demnitarii săi şi cu mult popor dintre creştini şi cu arhierei şi cu tot clerul cu făclii şi cu tămâie şi cu mir binemirositoare”. Această scriere este considerată ca „prima operă originală a literaturii române în limba slavonă” şi „singura viaţă de sfânt compusă în slavoneşte pentru români”, păstrată până la noi în textul ei original. După alte opinii, scrierea ar fi fost compusă mai târziu, între anii 1414 - 1415, de către un călugăr român, care se numea tot Grigore, dar nu Ţamblac...

1407, ianuarie 7 Este atestată pentru prima dată, documentar, Mănăstirea Bistriţa, construită de Alexandru cel Bun, focar de cultură şi artă medievală românească, necropolă a ctitorului şi a doamnei sale Ana.

1408 - 1409 Se înfiinţează Episcopia ortodoxă de Roman, concomitent, probabil, cu cea de Rădăuţi, atestată documentar cu câţiva ani mai târziu.

1412 Alexandru cel Bun cucereşte Chilia, cetate de o mare importanţă strategică şi economică pentru Moldova, aflată până acum în stăpânirea genovezilor, aliaţii regelui maghiar Sigismund de Luxemburg.

1413, iulie 6 Este atestată documentar, pentru prima oară, Episcopia ortodoxă din Rădăuţi.

1415 Alexandru cel Bun dăruieşte zugravilor Nichita şi Dobre două sate pe Drăsliviţa, reprezentând preţul zugrăvirii a două biserici, „una din Târgul Romanului şi alta, care va fi voia domnului”. Faptul relevă preţuirea de care se bucura acest meşteşug artistic în Moldova încă de pe vremea sa.

1418, noiembrie 2 Moare doamna Ana, soţia lui Alexandru cel Bun, al cărei mormânt de la Mănăstirea Bistriţa va fi împodobit mai târziu de Ştefan cel Mare cu o lespede funerară sculptată în decoraţii fitomorfe.

1420 Turcii atacă pentru prima dată Moldova, încercând să cucerească Cetatea Albă, dar sunt înfrânţi de Alexandru cel Bun.

1424 Se caligrafiază la Mănăstirea Neamţu, în limba slavonă, Omiliile lui Grigore de Nazianz, care atestă începuturile activităţii lui Gavriil Uric, vestit caligraf şi miniaturist român, întemeietor de şcoală artistică autohtonă, în spirit bizantin, cu profunde şi ample ecouri în pictura murală şi miniaturistică a secolului al XV-lea din Moldova.

1426 Alexandru cel Bun recucereşte Chilia, care trecuse între timp în stăpânirea Ţării Româneşti.

1427 (aproximativ) Alexandru cel Bun donează Mănăstirii Bistriţa un preţios epitrahil, brodat cu 16 icoane prăznicare şi două portrete votive reprezentând chipul voievodului şi al doamnei sale Marina. În inscripţia de pe acest epitrahil, Alexandru cel Bun se intitula - ca şi tatăl său - „autocrator”, adică independent, singur stăpânitor „al întregii Moldovlahii şi al Paratalassiei” (adică al pământurilor din nordul Mării Negre). Această operă, de o mare valoare artistică şi documentară, a dispărut în timpul primului război mondial, fiind cunoscută acum numai din reproduceri şi descrieri.

August 18 Alexandru cel Bun „întăreşte” ocina fraţilor Hărman şi Iaţcu, dăruindu-le, totodată, satul Voitinu din apropierea Putnei, „unde este casa lor şi unde este şi mănăstirea lor”, ceea ce atestă - cu certitudine - că prin aceste locuri exista o viaţă monahală anterioară fundării Mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare.

1429 Din porunca doamnei Marina, soţia lui Alexandru cel Bun, Gavriil Uric scrie şi împodobeşte cu miniaturi prestigiosul Tetraevanghel existent acum la Biblioteca Bodleiana din Oxford, capodoperă a caligrafiei şi miniaturisticii modoveneşti, produsă la Mănăstirea Neamţu.

1432, ianuarie 1 Moare Alexandru cel Bun, fiind înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, ctitoria sa.

1433 - 1457 Ţara Moldovei trece printr-o perioadă de criză politică, economică şi militară. Au loc lupte fratricide pentru domnie între fiii şi nepoţii lui Alexandru cel Bun, Ilias, Ştefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-lea, Petru Aron, Roman al II-lea şi Alexandrel, fiecare dintre ei domnind efemer şi cu intermitenţe, fie unul câte unul, fie în asociaţie, doi câte doi.

1435 (aproximativ) S-a născut Ştefan, fiul lui Bogdan al II-lea, viitorul domn al Moldovei, supranumit de posteritate cel Mare.

1437 Se brodează epitaful egumenului Silvan de la Mănăstirea Neamţu, una dintre cele mai importante creaţii ale artei somptuare din Moldova medievală, care anticipează strălucitele realizări ale broderiei moldoveneşti din epoca lui Ştefan cel Mare. Se află acum în colecţia Muzeului de artă al României.

1439 - 1440 Dezbinată în lupte, Moldova este cotropită şi prădată de tătari.

1447, iulie 16 Potrivit inscripţiei de pe lespedea funerară aşezată mai târziu de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Neamţu, moare Ştefan al II-lea, „fiul bătrânului Alexandru voievod”.

1448, februarie Petru al II-lea, domnul Moldovei, cedează lui Iancu de Hunedoara cetatea Chiliei în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de acesta ca să-şi recucerească tronul de la Roman al II-lea, fratele sau nepotul său.

1449, octombrie 12 Cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, Bogdan al II-lea, fiul nelegitim al lui Alexandru cel Bun şi tatăl marelui Ştefan, înfrânge, la Tămăşeni, pe Şiret, oastea lui Alexandrel, fiul lui Iliaş, ocupând astfel tronul Moldovei.

1450 Un act emis de Bogdan al II-lea, în acest an, conţine cea mai veche atestare documentară a lui Ştefan cel Mare, în formula: „pe credinţa prea iubitului meu fiu Ştefan”.

1450, iulie 31 Bogdan al II-lea emite un nou act, prin care „întăreşte” Mănăstirii Neamţu doi tătari, menţionîndu-l şi cu acest prilej pe marele său fiu, în formula: „Iar la aceasta este credinţa mai sus-scrisului Bogdan voievod şi credinţa iubitului meu fiu Ştefan-voievod...”.

Octombrie 15 Petru Aron, fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, ucide la Reuseni pe Bogdan al II-lea, fratele său, ocupând tronul Moldovei.

1452, februarie - 1457, aprilie Domnesc alternativ în Moldova Alexandrel şi Petru Aron.

1453, mai 29 Conduşi de Mahomed al II-lea, turcii cuceresc Constantinopolul, transformîndu-l în capitală a Imperiului otoman cu numele de Istambul. Evenimentul marchează prăbuşirea Imperiului bizantin.

1455, octombrie Mahomed al II-lea pretinde lui Petru Aron un tribut anual de 2000 de galbeni.

1456, mai Petru Aron, împreună cu boierii săi, acceptă plata tributului de 2000 de galbeni, în schimbul păcii şi al unor privilegii comerciale pe care turcii se obligau să le ofere Moldovei.

August 22. Vlad Ţepeş ocupă tronul Ţării Româneşti.

1457, aprilie 12 Ajutat de Vlad Ţepeş cu o ceată de oşteni, la care s-au adăugat şi cete ale unor boieri din Ţara de Jos a Moldovei, Ştefan, fiul lui Bogdan al II-lea, îl înfrânge la Dolheşti, lângă Suceava, pe unchiul său Petru Aron, fratricidul. „Iar după aceea - se relatează în Analele putnene - s-au adunat toată ţara cu preasfinţitul mitropolit chir Theoctist şi cu ajutorul lui Dumnezeu l-au uns la domnie, pe Şiret, unde se numeşte locul acela Dereptate şi până acum. Şi a luat schiptrul Ţării Moldovei”.

1457, aprilie 14 - 1504, iulie 2 Domneşte în Moldova Ştefan cel Mare, strălucit voievod român, unul dintre cei mai mari comandanţi de oşti ai tuturor timpurilor, genial om politic, diplomat, organizator şi ctitor de cultură românească.

1458, ianuarie 24 Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, devine rege al Ungariei.

Martie 13 Ştefan cel Mare recunoaşte negustorilor din Braşov şi din toată Ţara Bârsei privilegiul comercial acordat acestora de bunicul său, Alexandru cel Bun. Se aduceau din aceste locuri ţesături, arme, obiecte de cult şi de podoabă, diverse unelte etc.

1462 Mahomed al II-lea, în fruntea unei oştiri de circa 200.000 de turci, cotropeşte Ţara Românească, înlocuindu-l pe Vlad Ţepeş cu fratele său Radu cel Frumos. Retrăgându-se în Transilvania, Vlad Ţepeş este capturat de Matei Corvin care-l va ţine prizonier aproape 12 ani, ca urmare a unor uneltiri puse la cale de negustorii saşi.

Iunie 22 Ştefan cel Mare încearcă să recucerească cetatea Chilia, care fusese cedată ungurilor în 1448 de către Petru, al II-lea, dar nu izbuteşte. Este rănit la glezna stângă, rană de pe urma căreia va suferi toată viaţa.

1463 În urma unei înţelegeri diplomatice, Polonia retrocedează Moldovei cetatea Hotinului, pe care o primise în dar de la Petru Aron, în aprilie 1457.

Ştefan cel Mare „a dat de a scris (...) Mănăstirii sale Zograf, în sfântul munte Athos”, un Praxiu adică un Apostol, aflător în prezent la Muzeul de istorie din Moscova.

Iulie 5. Ştefan cel Mare se căsătoreşte cu Evdochia de Kiev, descendentă din familia marilor duci lituanieni.

1464, aprilie Se naşte, probabil, Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Evdochiei de Kiev.

1465, ianuarie 25 Ştefan cel Mare smulge ungurilor cetatea Chiliei, asezîndu-l aici, ca pârcălab, pe Isaia, cumnatul său.

Noiembrie 4 Potrivit inscripţiei săpate în piatra funerară de la Mănăstirea Probota, moare doamna Oltea, „mama domnului Io Ştefan voievod”.

1466, iulie 10 Conform Letopiseţelor putnene şi Cronicii moldo-polone, începe zidirea bisericii Mănăstirii Putna, cea mai importantă ctitorie monastică a lui Ştefan cel Mare, concepută in plan triconc dezvoltat, cu menirea de a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod şi familia sa.

Septembrie 15 Ştefan cel Mare cumpără satul Vicovul de Sus, cu 200 de zloţi tătăreşti, pe care îl dăruieşte Mănăstirii Putna, a cărei construcţie abia începuse, inaugurând astfel seria marilor donaţii pentru gloriosul său aşezământ religios.

1467 Din porunca lui Ştefan cel Mare, ieromonahul Ioanichie scrie „în Mănăstirea Neamţu” un Minei pe ianuarie, „pentru Mănăstirea de la Putna”. Se află în prezent la Biblioteca „Lenin” din Moscova.

Din porunca „binecinstitorului domnului nostru Io Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, s-a scris” un Minei pe aprilie, pentru Mănăstirea sa de la Putna, în vremea arhimandritului chir Ioasaf, cu mâna multpăcătosului Nicodim diaconul”. Manuscrisul se află în prezent la Biblioteca „Lenin” din Moscova. Tot din porunca lui Ştefan cel Mare se scriu, în acelaşi an, mineele pe august şi noiembrie, „cu mâna păcătosului Casian”, existente în colecţia Mănăstirii Putna, pentru care au fost scrise.

Septembrie 4 Moare Evdochia de Kiev, fiind înmormântată la Probota veche.

Decembrie 14-15 încercarea lui Matei Corvin de a supune Moldova suzeranităţii sale, prin forţa armelor, eşuează lamentabil în bătălia nocturnă de la Baia. Ştefan cel Mare, în fruntea unei oştiri de 12.000 de moldoveni, înfrânge armata ungară formată din circa 40.000 de oşteni, după ce, în prealabil, incendiase oraşul. Regele însuşi este grav rănit şi silit la o retragere grabnică, dezordonată şi ruşinoasă, consemnată succint în Analele putnene: „Şi i-a dat Dumnezeu (pe unguri) în mâinile lui Ştefan voievod şi ale oastei lui. Şi au fost ucişi mare mulţime dintre ei. Şi craiul atunci a fost săgetat în luptă. Şi apoi s-au întors ruşinaţi pe alt drum mai scurt. Şi nu a fost cum au crezut ei, ci a fost cum era voia lui Dumnezeu”.

1468, octombrie 2 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Maneuţi.

1469, iunie 1 Se încheie brodatul unui epitrahil dăruit de Ştefan cel Mare Mănăstirii Putna.

1470, ianuarie 30 „Mult păcătosul Chiria” termină de copiat, din porunca lui Ştefan cel Mare, „în mănăstirea zidită de dânsul, anume Putna”, Cuvântările sfântului Ioan Gură de Aur (Zlataust).

Aprilie 12 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna cădelniţa executată din argint aurit, bogat decorată cu motive gotice, care, se presupune, a fost folosită de mitropolitul Teoctist la sfinţirea bisericii acestei mănăstiri în ziua de 3 septembrie a aceluiaşi an.

Mai 28 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna o vie de nouă fălci la Cotnari, lângă Hîrlău.

August 20 Sub comanda lui Ştefan cel Mare, oastea moldoveana stăvileşte şi nimiceşte o mare invazie tătară în bătălia de la Lipnic (Lipinţi) pe Nistru.

Septembrie 3 în prezenţa domnului, a familiei sale, a marilor boieri şi a multor credincioşi moldoveni, are loc fastuoasa ceremonie a sfinţirii Mănăstirii Putna. Serviciul divin este oficiat de mitropolitul Teoctist al Moldovei şi de episcopul Tarasie al Romanului, „fiind de faţă - după cum spun Analele putnene - egumenii tuturor mănăstirilor şi întreg clerul preoţesc în număr de 64”. între ei se afla şi Ioasaf, fostul egumen al Mănăstirii Neamţu, care trecuse între timp la Putna, el fiind, aşadar, primul stareţ al faimosului aşezământ monastic ctitorit de Ştefan cel Mare. La Neamţu a fost înlocuit cu Silvan, atestat ca egumen, la l aprilie 1470, dar numit în această funcţie, probabil, încă din toamna lui 1466.

1471, ianuarie 16 Convins de „hiclenia” lor, „taie Ştefan vodă pre Isaiia vornicul şi pre Negrilă paharnicul şi pre Alexa stolnicul în târgul Vasluiului”.

Septembrie 10. Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Bălcăuţi.

1472, aprilie 25 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Ostriţa, pe Prut.

Septembrie 14 Ştefan cel Mare se căsătoreşte cu Maria de Mangop, „Coborâtoarea împăraţilor greceşti din Asia” (N. Iorga), „fiica lui Isaac Comnen din familia imperială bizantină a Comnenilor, despotul cetăţii Theodoro-Mangop, situată la nordul Mării Negre, în sud-vestul Crimeii” (Ioan I. Rămureanu).

Din porunca lui Ştefan cel Mare, se scrie Leastviţa lui Ioan Scărarul, „pentru Mănăstirea sa din Putna, în aceeaşi mănăstire, pe vremea arhimandritului chir Ioasaf, cu mâna multpăcătosului monah Vasile”.

1473, septembrie Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna „morile de la târgul Şiretului, ce sunt pe apa Şiretului” şi îi face „obroc 12 poloboace cu vin pe tot anul”.

Septembrie 20 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Jicovul de Jos.

Noiembrie 24 în urma unei campanii fulgerătoare, Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Dîmboviţa, îl detronează pe Radu cel Frumos - unealta turcilor - şi aşează ca domn al Ţării Româneşti pe Laiotă Basarab. Cu acest prilej sunt luate în captivitate „doamna Radului-vodă” şi fiica sa Maria - Voichiţa, viitoarea soţie a marelui voievod. „Iară Radu vodă au năzuitu la turci, ca să-şi poată scoate ajutoriu de la împăratul turcilor şi să-şi răscumpere domnia cu puterea lui” (Grigore Ureche).

Decembrie În fruntea unei armate formată din 17.000 de turci şi 12.000 de munteni, Radu cel Frumos îl alungă pe Laiotă Basarab, redobândindu-si tronul. Pradă apoi, din răzbunare, o parte a Moldovei. - Ştefan suspendă plata haraciului la turci.

Ieromonahul Nicodim, vestit caligraf şi miniaturist, scrie şi decorează, din porunca lui Ştefan cel Mare, faimosul tetraevanghel, pentru Mănăstirea de la Humor, conţinând, la fila 266 verso, portretul miniat al marelui domn în chip de donator.

1474, martie Sprijinit de Ştefan cel Mare, Laiotă Basarab recucereşte tronul Ţării Româneşti, dar împrejurările îl silesc să treacă în curând de partea turcilor.

Octombrie - noiembrie Având ştiri asupra invaziei pe care o pregăteau turcii împotriva Moldovei, Ştefan cel Mare face noi eforturi pentru a-şi asigura un aliat de nădejde pe tronul Ţării Româneşti şi, mai ales, pentru coalizarea întregii „creştinătăţi” împotriva agresorilor otomani, în acest sens, el îi scrie, la 29 noiembrie 1474, papei Sixtus al IV-lea: „încredinţăm pe Sfinţia Voastră că suntem în totul gata, cu tot sufletul şi cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm pentru creştinătate cu toate forţele noastre (...). Rugăm pe Sfinţia Voastră ca împreună cu ceilalţi regi şi principi puternici să rânduiască în aşa chip ca noi să nu luptăm singuri, ci cu ajutorul acelor principi”.

Din porunca lui Ştefan cel Mare, se scrie „pentru Mănăstirea sa de la Putna” un sbornic ,,cu mâna mult-păcătosului ieromonah Iacov”.

1475, ianuarie 10 Are loc memorabila bătălie de la Vaslui. Conduşi de Ştefan cel Mare, 40.000 de moldoveni, 5000 de secui şi 2000 de poloni nimicesc o uriaşă armată otomană, formată din 120.000 de oşteni aflaţi sub comanda lui Suleiman Hadâmbul - paşa, beglerbegul Rumeliei, căruia i s-a alăturat şi Laiotă Basarab cu circa 17.000 de munteni.

Ianuarie 25 După zdrobirea cotropitorilor, Ştefan cel Mare vesteşte principilor creştini din Europa victoria sa, încercând din nou să-i coalizeze împotriva primejdiei otomane prin puterea propriului exemplu: „Necredinciosul împărat al turcilor - le scria voievodul - a fost de multă vreme distrugătorul creştinătăţii şi în fiecare zi se gândeşte în ce mod ar putea să o subjuge. De aceea facem cunoscut că, pe la sărbătoarea Bobotezei trecute, sultanul a trimis contra noastră armata sa în număr de 120.000 osteni, pusă sub comanda primului comandant Soliman Pasa (...) împreună cu domnul Munteniei. Iar noi, cu ajutorul lui Dumnezeu atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am învins, i-am pus sub picioarele noastre şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul săbiei”. Răsunetul biruinţei de la Vaslui a fost imens: „Niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare”, scria însăşi Mara, mama sultanului Mahomed al II-lea; „Faptele tale săvârşite până acum cu înţelepciune şi vitejie contra turcilor necredincioşi, inamici comuni, - îi scria papa Sixtus al IV-lea gloriosului domn al Moldovei -, au „adus atâta celebritate numelui tău, încât eşti în gura tuturor şi eşti în unanimitate foarte mult lăudat”. Dar cel mai vibrant omagiu al vremii sale a fost formulat de cronicarul polon Jan Dlugosz, care exclama profund impresionat: „O, bărbat demn de admirat, întru nimic inferior ducilor eroici, pe care atât îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită în contra turcilor. După părerea mea el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii şi mai ales funcţia de comandant şi conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înţelegerea şi hotărârea creştinilor, pe când ceilalţi regi şi principi creştini trândăvesc în lene, în desfrânări şi lupte civile”.

Iulie 12 Prevăzând o nouă invazie a turcilor în Moldova, Ştefan cel Mare acceptă suzeranitatea regelui Matei Corvin pentru a-şi asigura ajutorul acestuia în viitorul război.

Decembrie Turcii cuceresc principatul Mangop din Crimeea, aflat sub stăpânirea lui Alexandru, fratele Măriei de Mangop, care este capturat şi dus la Constantinopol. Demersurile lui Ştefan pentru a-şi salva cumnatul au eşuat, Alexandru fiind decapitat în capitala otomană.

In cursul anului Copistul Petru scrie pentru Mănăstirea Zografu Cuvintele pustniceşti ale Avvei Dorothei, din porunca lui Ştefan voievod, „arzând de dumnezeească dorinţă şi iubitor al cuvintelor lui Hristos fiind”. Manuscrisul se află în prezent la Muzeul istoric din Moscova.

1476, ianuarie 25 Iuga vistiernicul dăruieşte Mănăstirii Putna o cădelniţă, un chivot de argint aurit şi o sută de zloţi ungureşti întru pomenirea sa, a soţiei sale Năştea, a fiului său Mihail şi a fiicei sale Sofia.

Mai O imensă armată otomană, cuprinzând circa 150.000 de oşteni, porneşte din Adrianopol sub comanda lui Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, pentru a supune Moldova şi pentru a-l înlocui pe cutezătorul ei voievod cu un oarecare Alexandru, care pretindea că este fratele lui Ştefan cel Mare. Lor li se adaugă Laiotă Basarab cu circa 12.000 de oşteni.

Iunie 1 Vistiernicul Iuga face o nouă danie Mănăstirii Putna, constând iarăşi dintr-o cădelniţă de argint, dintr-un chivot de argint aurit, din încă o sută de zloţi ungureşti, la care mai adaugă acum o sută de oi, satul Şirăuţi şi o vie la Hîrlău.

Iunie Potrivit unei înţelegeri turco-tătare, în vreme ce oştirile turceşti trec Dunărea, tătarii lui Emînek Mîrza atacă Moldova dinspre răsărit, dar sunt înfrânţi de moldoveni şi alungaţi peste Nistru, înlăturându-se astfel pericolul joncţiunii lor cu turcii. „Au fost cuprinşi fugarii de o frică atât de mare, - scria Jan Dlugosz - încât lepădau nu numai armele, ca să fie mai uşori la fugă, ci şi arcurile şi tolbele, şeile şi mantalele, ca, aşa goi şi fără arme, să poată scăpa”.

Iulie 26 Are loc sângeroasa bătălie de la Valea Albă. Luptând cu un eroism legendar, oastea lui Ştefan cel Mare este copleşită, în cele din urmă, de nesfârşitele puhoaie turceşti, fiind nevoită să se retragă în munţi şi să ducă mai departe o luptă de hărţuială, de slăbire treptată a inamicului, înfometată, bântuită de ciumă, hărţuită şi demoralizată de rezistenţa cetăţilor Neamţ, Suceava şi Hotin, care s-au dovedit inexpugnabile, armata otomană este silită să se retragă din Moldova, fără să-şi fi atins nici unul din obiectivele campaniei, învinsă, practic, de strategia şi condiţiile de luptă pe care i le-a impus geniul militar al marelui nostru voievod. „Iară Ştefan-Vodă, constata admirativ un contemporan, a ieşit din munţi şi călăreşte viteaz prin toată domnia lui”. Analele putnene afirmă că la Valea Albă „a căzut toată oastea lui Ştefan voievod” şi că turcii au prădat apoi „toată ţara şi au venit la Suceava şi au ars târgul”, fără să precizeze însă dacă aceştia s-au abătut şi pe la Putna, aşa cum au presupus unii cercetători.

Noiembrie. Ştefan cel Mare întreprinde o campanie în Muntenia, concomitent cu Ştefan Bathory, comitele Transilvaniei, înlocuindu-l pe Laiotă Basarab cu Vlad Ţepes, pentru a-şi asigura alianţa acestei ţări în viitoarele războaie antiotomane.

Decembrie Revenind cu forţe turceşti, Laiotă Basarab îşi redobândeşte tronul. Vlad Ţepeş este ucis.

Ioasaf, primul stareţ al Mănăstirii Putna, se retrage din egumenie, luând „schima cea mare şi numele de Iosif”. îi succede Paisie Scurtul.

1477, mai 8 Trimis în solie la Veneţia, Ioan Ţamblac transmite Dogelui un strălucit mesaj din partea lui Ştefan cel Mare, în care, printre altele se afirmă: „...cred că sultanul va veni din nou contra mea (...) pentru cele două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă, care îi fac multă supărare... Căci Excelenţa Voastră poate să considere că aceste două cetăţi valorează cât întreaga Moldovă, iar Moldova cu aceste două cetăţi este un zid al Ungariei şi Poloniei. Afară de aceasta, eu zic că dacă aceste cetăţi se vor păstra, turcii vor putea pierde Caffa şi Kersonesul”.

Noiembrie Ştefan cel Mare întreprinde o nouă campanie în Ţara Românească, înlocuindu-l pe Laiotă Basarab cu Basarab cel Tânăr, zis Ţepeluş. Referindu-se la acest eveniment, cronicarul Jan Dlugosz scrie: „Ştefan, Domnul Moldovei, bărbat cu suflet mare, după ce şi-a refăcut armata prin completare cu ţărani, în locul acelora care căzură în lupta cu turcii, ca să nu se moleşească prin şedere în repaus, a năvălit cu armata în Muntenia şi a alungat din ea pe turci, a aşezat întrânsa, ca prefect ţii său, pe Ţepeluş şi şi-a făcut-o supusă sieşi”. Adăugind că „Ştefan a trebuit să ia măsuri mai severe ca Muntenia să fie legată de sistemul său politic” şi că „El a pus desigur, şi de data aceasta, pârcălabii săi în cetăţi şi a luat toate dispoziţiile ca Ţepeluş să rămână în sfera politicii sale”, istoricul Ioan Ursu conchide: „Prin aceste măsuri, el a făcut din Muntenia o ţară unită cu Moldova. Stăpânirea lui se întindea în realitate şi peste Muntenia, în unele scrisori externe el se intitulează „Domn a toată Moldovlahia”. Pentru o clipă, România a fost, după sistemul de atunci, realizată”.

Decembrie 19 Moare Maria de Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

1478 Se termină de brodat acoperemântul de mormânt al Măriei de Mangop, una din marile capodopere ale artelor somptuare medievale.

Vara Ştefan cel Mare se căsătoreşte cu Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos.

Noiembrie 18 Moare mitropolitul Teoctist, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Putna.

1479, mai 7 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Tîrnauca.

Iunie 16 Se naşte Bogdan-Vlad, viitorul domn al Moldovei, sub numele de Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Măriei Voichiţa.

iunie Din porunca lui Ştefan cel Mare, 800 de meşteri zidari şi 17.000 de salahori construiesc cetatea Chilia Nouă pe malul sting al Dunării.

Iulie 27 Potrivit inscripţiei funerare, moare Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Măriei de Mangop, în vârstă de şase ani (n. 1473). Este înmormântat in biserica Mănăstirii Putna.

August 30 Ştefan cel Mare împuterniceşte pe episcopul de Rădăuţi să judece locuitorii din satele aparţinătoare Mănăstirii Putna.

Decembrie 15 - 1480, mai 20 Pătruns de cultul strămoşilor, „Io Ştefan voievod” împodobeşte cu frumoase lespezi funerare, sculptate, mormintele înaintaşilor săi din biserica episcopală de la Rădăuţi: al lui „Io Roman voievod, domn al Ţării Moldovei”; al „strămoşului său Laţcu voievod”; al „bunicului său, Io Bogdan voievod, fratele lui Alexandru voievod” (cel Bun); al „străbunicului său, bătrânul Bogdan voievod” (I); al „unchiului său, Io Bogdan voievod, fiul lui Alexandru voievod” (cel Bun) şi al „strămoşului său, bătrânul Ştefan voievod (Ştefan I), care a bătut pe unguri la Hindău” (Ghindăoani, lângă Tg. Neamţ).

1480, mai 12 Ştefan cel Mare cumpără de la mitropolitul Gheorghie morile din Peredieni, făcându-le apoi danie Mănăstirii Putna.

Mai - iunie Ştefan cel Mare, în alianţă cu un corp de oaste transilvăneană, încearcă să-l înlocuiască pe Basarab cel Tânăr zis Ţepeluş, care pactizase cu turcii, dar nu izbuteşte.

Noiembrie 21 Moare Petru, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Măriei de Mangop, fiind înmormântat, alături de fratele său Bogdan, în biserica Mănăstirii Putna.

1481, mai 1 Potrivit pisaniei de pe turnul tezaurului de la Mănăstirea Putna, „Io Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a zidit şi a făcut turnul acesta şi zidul în jurul mănăstirii...”.

Mai 3 Moare sultanul Mahomed al II-lea, adversarul lui Ştefan cel Mare în bătălia de la Valea Albă.

Iulie 8 Are loc bătălia de la Râmnic. Oastea moldoveana comandată de Ştefan cel Mare biruie ostile munteneşti şi turceşti conduse de Basarab cel Tânăr, Alibeg şi Skenderbeg. În această luptă moare Şendrea, viteazul portar al Sucevei, cumnatul domnului Moldovei, fiind îngropat lângă tatăl său la Dolheştii Mari. Basarab cel Tânăr este detronat şi înlocuit cu Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul şi fratele lui Vlad Ţepeş, dar şi acesta „mai apoi au făcut vicleşug asupra lui Ştefan vodă”, trecând de partea turcilor (Grigore Ureche).

August 23 Ştefan cel Mare îi scuteşte pe supuşii Mănăstirii Putna de prestarea tuturor „robotelor”, aşezându-i sub jurisdicţia episcopului de Rădăuţi.

1482, martie 10 Pentru a-şi asigura hotarul dinspre Ţara Românească, ai cărei domni nu ofereau alianţe trainice, „a luat Ştefan voievod cetatea de la Crăciuna şi a pus în ea pe pârcălabii săi, Vâlcea şi Ivanco” (Analele putnene). În acelaşi scop, şi-l asociază la domnie pe Alexandru, fiul său, pe care-l instalează la Bacău.

1483, ianuarie 12 Elena, fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev, se căsătoreşte cu Ivan, fiul ţarului Ivan al III-lea şi moştenitorul tronului acestuia.

1484 Din porunca lui Ştefan voievod, se toarnă, pentru Mănăstirea Putna, clopotul cel mare, cunoscut sub numele de Buga. Potrivit inscripţiei de pe el, ulterior s-a dogit şi a fost refăcut de maimulte ori.

Martie 15 Analele putnene scriu că la această dată „în miercurea mare, pe la miezul nopţii spre joi, au ars toată Mănăstirea Putnei, cu desăvârşire”. Cercetările arheologice confirmă acest incendiu, dar datarea lui este controversată. Ştefan cel Mare a restaurat apoi mănăstirea, înzestrând-o cu noi şi importante proprietăţi.

Aprilie 1 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna dvera reprezentând înălţarea Domnului, capodoperă a broderiei medievale româneşti.

Mai 15 Se încheie brodatul epitafului de la Mănăstirea Moldoviţa, „în timpul egumenului popa Anastasie”.

Iulie 6 Sub comanda lui Baiazid al II-lea, noul sultan al turcilor (1481 - 1512), o mare armată otomană, formată din aproximativ 100.000 de ostaşi, la care se adaugă Vlad Călugărul cu oastea Ţării Româneşti şi o numeroasă oştire tătărească, atacă Chilia, care, după opt zile de asediu, capitulează.

Iulie 28 După două zile de asediu capitulează şi Cetatea Albă. Câtă importanţă strategică aveau aceste cetăţi, rezultă nu numai din documentele emanate de la Ştefan cel Mare, ci şi dintr-o scrisoare a sultanului însuşi, care considera Chilia drept „cheie şi poartă pentru toată Ţara Moldovei şi Ungaria şi Ţara de la Dunăre”, iar Cetatea Albă drept „cheie şi poartă pentru toată Ţara Poloniei, pentru Rusia, Tartaria şi toată Marea Neagră”.

Octombrie 29 Moare ieroschimonahul Iosif, primul egumen al Mănăstirii Putna, sub numele de Ioasaf.

1485, mai 5 Potrivit inscripţiei, se termină de brodat, la Mănăstirea Putna, dvera înfăţişând Adormirea Maicii Domnului, executată din porunca lui Ştefan cel Mare, pentru această mănăstire.

Septembrie 15 Nădăjduind să redobândească Cetatea Albă şi Chilia, cu ajutorul militar al Poloniei, Ştefan cel Mare prestează personal, la Colomeea, jurământul de credinţă faţă de regele Cazimir al IV-lea Jagello. În timp ce se afla în Polonia, turcii conduşi de eunucul Bali begul Rumeliei, împreună cu ostenii lui Vlad Călugărul, pradă şi pârjolesc Moldova, din sud şi până la Suceava. Ei îl aduceau, totodată, pe pretendentul Hronoda, sau Hroniot - cum îl numesc Analele putnene - pentru a-l instala domn al Moldovei.

Noiembrie 16 Are loc bătălia de la Cătlăbuga. Cotropitorii, trecuţi sub comanda lui Bali-beg Malcoci Oglu, paşă al Silistrei, sunt nimiciţi de Ştefan cel Mare la Cătlăbuga, lângă Chilia. Alături de moldoveni au luptat şi 3000 de călăreţi poloni. Hronoda fuge în Transilvania.

1486, martie 6 Turcii invadează din nou Moldova, sub comanda aceluiaşi Bali-beg Malcoci, urmărind în continuare substituirea lui Ştefan cel Mare cu Hronoda, dar sunt înfrânţi la Şcheia, lângă Roman.Pretendentul Hronoda este capturat şi decapitat.

Martie 27 Moare Maria, sora lui Ştefan cel Mare şi văduva lui Şendrea - portarul Sucevei - fiind înmormântată în biserica din Dolheştii Mari.

1487 Silit de împrejurări, Ştefan cel Mare încheie pace cu turcii, acceptând plata haraciului, în schimbul garantării de către aceştia a independenţei Moldovei.

Iunie 13 Ştefan cel Mare ctitoreşte bisericile Sfânta Cruce din Pătrăuţi şi Sfântul Procopie din Milişăuţi, cea din urmă în amintirea luptei de la Râmnic, cu Basarab cel Tânăr zis Ţepeluş, care s-a desfăşurat în ziua acestui sfânt (8 iulie 1481). Se inaugurează astfel vastul program de construcţii religioase din epoca ştefaniană, veacul de aur al arhitecturii ecleziastice moldoveneşti, în care se realizează acea sinteză unică a stilurilor bizantin şi gotic, într-o viziune proprie, profund originală.

Noiembrie 20 Se termină de ferecat, la Mănăstirea Humor, tetraevanghelul scris şi decorat, din porunca lui Ştefan cel Mare, de ieromonahul Nicodim, pentru acest lăcaş.

1488 Monahul Ghervasie caligrafiază şi decorează, în Mănăstirea Putna, un liturghier, care va fi ferecat în 1498 şi dăruit apoi de vistiernicul Isac Mănăstirii Feleac. În prezent, manuscrisul se află la Filiala din Cluj-Napoca a Bibliotecii Academiei.

Martie 15 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Vicşani (Vicşeneţ) pe Suceava.

Aprilie 3 Ştefan cel Mare dăruieşte şi întăreşte prin uric, Mănăstirii Putna, „toate pietrele de ceară de la târgul nostru Şiret şi şase voştinari tot de la târgul Şiret şi propriile miori tot de la târgul Şiret şi cu sladniţa şi vama cea mică de pe Suceava, ce este la Jicov. La toate acestea adaugă şi satul său propriu, „anume Cozminul, în ţinutul Cernăuţi”.

Aprilie 6 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Grecii de lângă Şiret.

Mai 1 Începe zidirea bisericii Sfântul Ilie din satul omonim, comuna Şcheia, judeţul Suceava, care „s-a sfârşit în acelaşi an, octombrie 15”. în interior se păstrează importante picturi murale din epoca lui Ştefan cel Mare, printre care şi tabloul votiv al ctitorului.

Ştefan cel Mare îmbracă în ferecătură de argint aurit craniul Sfântului Ghenadie, pe care, potrivit inscripţiei, „l-a pus în Mănăstirea de la Putna, în anul 6996 (= 1488), mai l”, unde se află şi acum.

Mai 26 Începe să se construiască biserica Mănăstirii de la Voroneţ, „întru numele sfântului şi slăvitului şi marelui mucenic, purtător de biruinţă, Gheorghe (...) şi s-a sfârşit în acelaşi an, luna septembrie 14”, precizează pisania. Din valoroasele picturi originare de aici, se mai păstrează câteva scene în naos şi altar, de o excepţională frumuseţe.

Iulie 30 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Zografu două ripide, executate din argint aurit, în tehnica au repousse (prin ciocănire) şi filigran. Ambele se află acum în insula Patmos.

1489, martie 21 Polonii încheie pace cu turcii, consacrând posesiunea acestora asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, ceea ce anulează tratatul moldo-polon de la Colomeea şi jurământul de credinţă prestat de Ştefan cel Mare faţă de regele Cazimir al IV-lea.

Martie 29 „Binecinstitorul domn, Io Ştefan voievod (...) a făcut şi a scris şi a ferecat tetraevanghelul pentru Mănăstirea sa de la Putna (...) cu mâna multpăcătosului aşa-zis Paladie”.

Iunie Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, se căsătoreşte, potrivit unor aserţiuni, cu fiica lui Bartolomeu Dragffi zis Birtoc, voievodul Transilvaniei, iar după alte opinii, cu Maria Asanina Paleologhina, o grecoaică din Constantinopol. Regele Matei Corvin oferă mirilor, printr-un reprezentant al său, 500 de florini în dar de nuntă.

Iulie înşelat de poloni, Ştefan cel Mare îşi reface alianţa cu Matei Corvin, care îi cedează cetatea Ciceului „cu 60 de sate” şi Cetatea de Baltă „cu împrejurimile”.

Octombrie 14 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satele Frătăuţi, Botăsani şi Climăuţi, pe Suceava.

1490 Din porunca lui Ştefan cel Mare, se execută, la Mănăstirea Putna, marele epitaf reprezentând aşezarea Mântuitorului în mormânt, operă de căpătâi a broderiei medievale româneşti.

Tot din porunca lui Ştefan cel Mare, se toarnă, pentru Mănăstirea Putna, clopotul numit Blagovistnic, de 318 kg.

Pahomie monahul scrie „cu darul şi porunca lui Ştefan voievod”, un tetraevanghel pentru Mănăstirea Voroneţ, aflător în prezent la Muzeul istoric din Moscova.

Martie 15 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna braniştea, adică teritoriul din jurul ei, care cuprindea 18 munţi. La aceeaşi dată, el mai întăreşte necropolei sale „închinarea a 10 biserici din ţinuturile Suceava şi Cernăuţi (...) şi încă şase biserici cu preoţi din ţinutul Suceava”, acordând, totodată, egumenului de la Putna, „dreptul de judecată asupra preoţilor de la bisericile menţionate”. Martie 16 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Clicicăuţi, pe Prut, prisaca Comarna, la Bohotin, morile domneşti de pe Şiret, satul Macicatovţi, pe Suceava, cu morile şi cu mănăstirea din sat, Mănăstirea de la Horodnic, împreună cu satul Balasinesti, pe Suceava, şi satul Voitin.

Martie 17 Ştefan cel Mare emite un uric potrivit căruia călugării Mănăstirii Putna sunt „volnici a trimite primăverile şi toamnele câte trei care mari la peste şi pe acel peste să nu dea vamă. Şi în toate satele mănăstirii să nu intre judecătorii, nici globnicii”, adică cei ce urmăreau şi încasau amenzile.

Aprilie. 6 Moare Matei Corvin, fiind urmat la tronul Ungariei de Vladislav al II-lea (1490 - 1516), fiul lui Cazimir al IV-lea Jagello, regele Poloniei.

Aprilie 27 Începe construcţia bisericii Sfântul Ioan a curţii domneşti din Vaslui „şi s-a sfârşit în acelaşi an, septembrie 20”.

August Acceptând să plătească tribut turcilor, Ştefan cel Mare cucereşte de la poloni Pocuţia, care aparţinuse bunicului său Alexandru, pentru a plăti, în acest chip, tributul sultanului „din ţara regelui (polon) şi nu din ţara sa proprie, întrucât regele a fost o cauză a nenorocirii sale”, scria cronicarul contemporan Liborius Nacker. Evenimentul marchează deschiderea ostilităţilor făţişe dintre Moldova şi Polonia.

1491, ianuarie 1. Se termină zidirea bisericii Adormirea Maicii Domnului din Bacău, ctitorită de „Io Alexandru voievod, fiul lui Ştefan voievod”.

Iunie Începe zidirea bisericii Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi, care „s-a sfârşit în al 7000-lea an (= 1492), luna august 10”.

În cursul anului Din porunca lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, Teodor Mărieşescul scrie, la Mănăstirea Neamţu, un tetraevanghel pentru biserica Adormirea Maicii Domnului din Bacău, existent acum la Muzeul istoric din Moscova.

1492 Caligraful şi miniaturistul Teodor Mărieşescul, de la Mănăstirea Neamţu, scrie, din porunca lui Ştefan cel Mare, un tetraevanghel pentru Mănăstirea Zografu, existent acum la Muzeul istoric din Moscova.

Ieromonahul Ghervasie de la Putna scrie un liturghier, aflat în prezent la Biblioteca Filialei Academiei Române din Cluj-Napoca.

Ianuarie 25 Logofătul Ioan Tăutul dăruieşte Mănăstirii Humor un minei pe februarie, scris pentru el „cu mâna păcătosului Isaia, aşa-zisul diac”. Acum se găseşte la Biblioteca Ossolinski din Lvov.

Mai 30 Începe construirea bisericii Sfântul Gheorghe din Hîrlău, în apropierea curţii domneşti renovate de Ştefan cel Mare la 1486. Potrivit pisaniei, zidirea bisericii „s-a sfârşit în acelaşi an, luna octombrie 28”, iar al domniei ctitorului „în anul al treizeci şi şaselea curgător”.

Noiembrie 24 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna satul Ştubeiul şi un loc întins dincolo de Podraga.

1493 Pornind de la date astronomice, monahul Paladie de la Putna calculează şi stabileşte toate zilele în care vor cădea pastele (Pascalia) pentru un răstimp de 84 de ani, operaţie reluată şi continuată ceva mai târziu, de către egumenul Siluan de la aceeaşi mănăstire, care a calculat pascalia până în 1940, deci pentru un răstimp de peste 420 de ani (1519 - 1940).

Iulie 9 „Io Ştefan voievod (...) şi cu preaiubitul său fiu Alexandru” încep a zidi la Borzeşti, pe Trotuş, biserica Adormirea Maicii Domnului „şi s-a sfârşit în anul 7002 (= 1494), iar al domniei lui anul al treizeci şi optulea curgător, luna octombrie 12”.

Septembrie 30 Diacul Teodor, fiul preotului Gavriil, termină de scris, „în cetatea Suceava”, un tetraevanghel, din porunca Mariei-Voichiţa, doamna lui Ştefan cel Mare, care „l-a dăruit întru rugă sieşi” Mănăstirii de la Pătrăuţi. Nu se ştie unde se află în prezent.

Octombrie 26. Diaconul Teodor Mărieşescul termină de caligrafiat şi de miniat, din porunca lui Ştefan cel Mare, un tetraevanghel pentru biserica din cetatea Hotinului, aflător în prezent la Biblioteca de stat din Munchen.

1494 martie 1 Se încheie brodatul epitafului de la Mănăstirea Suceviţa, executat - potrivit inscripţiei - din porunca lui Ştefan cel Mare, la Mănăstirea Moldoviţa.

1495 Din porunca lui Ştefan cel Mare, „mult-păcătosul aşa-zis grămătic Damian” scrie Sintagma lui Matei Vlastaris pentru biserica Sfântul Nicolae din Iaşi. Se află acum la Biblioteca Saltîcov-Scedrin din Leningrad.

Septembrie Radu cel Mare ocupă tronul Ţării Româneşti.

Octombrie 1 Moare „pan Micotă, pîrcălabul de Neamţ”, al cărui mormânt, de la Mănăstirea Neamţu, „l-a împodobit Io Ştefan voievod” cu o piatră funerară sculptată.

Octombrie 18 Conform pisaniei, se termină de zidit biserica Sfântul Nicolae din Dorohoi, ctitorită de Ştefan cel Mare.

Noiembrie 3 „Io Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod şi al Oiţei doamna”, cumpără un tetraevanghel, pe care îl dăruieşte, „întru rugă sieşi”, bisericii Adormirii Maicii Domnului din Borzesti, Se afla acum la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Noiembrie 30 Se termină de construit biserica episcopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, „care este în Huşi, pe Drăslivţe”.

1496 iulie 26 Moare Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare şi al Evdochiei de Kiev. Este înmormântat la Mănăstirea Bistriţa.

Septembrie 30 Ştefan cel Mare sfârşeşte zidirea bisericii Sfântul Nicolae-Popăuţi din Botoşani, în care se păstrează valoroase picturi interioare din epoca marelui ctitor.

Noiembrie 18 Se sfârşeşte construcţia bisericii Sfântul Mihail din Războieni, ridicată pe locul unde au fost înmormântaţi eroii căzuţi în apriga bătălie de la 1476. Pisania evocă evenimentul în cuvinte emoţionante: „în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorului domn, Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, în anul 6984 (= 1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahmet, împăratul turcesc, cu toate puterile sale răsăritene; şi încă şi Basarab voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată ţara lui băsărăbească. Şi au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei; şi au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb. Şi noi, Ştefan voievod, şi cu fiul nostru, Alexandru, am ieşit înaintea lor aici şi am făcut mare război cu ei, în luna iulie, 26; şi cu voia lui Dumnezeu, au fost biruiţi creştinii de pagini. Şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei. Atunci şi tătarii au lovit Ţara Moldovei din partea aceea. De aceea, a binevoit Io Ştefan voievod cu buna sa voinţă a zidi această casă în numele arhistrategului Mihail şi întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi fiilor săi Alexandru şi Bogdan şi pentru amintirea şi întru pomenirea tuturor drept credincioşilor creştini care s-au prăpădit aici. în anul 7004 (= 1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 18”.

1497, ianuarie 14 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna două ripide executate din argint aurit, în tehnica au repousse, cizelate şi filigranate.

Aprilie 11 Ştefan cel Mare aşează o lespede funerară sculptată pe mormântul străbunicii sale, Cneajna Anastasia, fiica lui Laţcu voievod, aflat în biserica episcopală din Rădăuţi.

Iulie 15 „Io Ştefan voievod” începe zidirea bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamţ, „şi s-a sfârşit în anul 7006 (= 1498), iar al domniei sale anul al 42-lea curgător, luna noiembrie, 11 zile”.

August - septembrie încercând să-si realizeze planul secret de anexare a Moldovei la Polonia şi de înlocuire a lui Ştefan cel Mare cu fratele său Sigismund, regele Ioan Albert invadează ţara cu o armată de circa 100.000 de poloni, îndreptându-se spre Suceava pe care o asediază, vreme de trei săptămâni, fără a izbuti s-o cucerească. Potrivit unei ştiri dintr-o cronică rusească, Ştefan cel Mare şi-a adunat oastea la Putna mai întâi, de unde pleacă apoi la Roman, întrunind circa 40.000 de moldoveni, 2.000 de oşteni turci şi un detaşament de munteni trimis de Radu cel Mare. Pe la sfârşitul lui septembrie îi vine în ajutor şi voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffi, cu 12.000 de oşteni. Asediind pe asediatori, în jurul cetăţii Suceava, Ştefan cel Mare îl sileşte pe Ioan Albert să ceară, prin intermediul lui Bartolomeu Dragffi, consimţământul său de a-şi retrage armata îndărăt spre Polonia, iar „domnul Ştefan voievod cu greu a făcut voia lui pentru pace”, punându-i însă condiţia ca „să se înapoieze pe drumul pe care au venit”, se spune în Analele putnene.

Octombrie 26 Nerespectând condiţia retragerii pe aceeaşi cale pe unde veniseră, polonii sunt atacaţi de moldoveni în codrii din apropierea satului Cosmin - proprietatea Mănăstirii Putna - suferind un adevărat dezastru. Proporţiile acestei înfrângeri au fost subliniate nu numai de cronicile noastre, ci şi de numeroşi cronicari străini contemporani cu evenimentul. Liborius Nacker, de exemplu, scrie că „Oastea regelui a suferit o catastrofă, cea mai mare parte au fost omorâţi şi prinşi şi toate carele cu tot ce aveau în ele au fost pierdute”, iar Miechovita, medicul lui Ioan Albert, relatează că „Armata regelui, care a mai rămas, a fost urmărită şi bătută o săptămână întreagă până ce a intrat în Galiţia” şi că „mare şi nemăsurată jale a fost în Polonia din cauza unei atât de nenorocite întâmplări”. „Şi atât de mare a fost nenorocirea polonilor, - scriu Analele rutene - încât din zece abia unul s-a întors cu craiul, iar acesta s-a îmbolnăvit din cauza aceasta”. Ştefan cel Mare, însă, ne informează Letopiseţul anonim al Moldovei, „a slobozit toată oastea sa, pe fiecare la ale sale şi aşa a poruncit tuturor vitejilor şi boierilor săi să se adune în ziua sfântului Nicolae în târgul numit Hîrlău. Deci s-au adunat toţi în acea zi (decembrie). Şi acolo atunci domnul Ştefan voievod a făcut mare ospăţ tuturor boierilor săi, de la mare până la mic şi atunci pe mulţi i-a făcut viteji şi i-a dăruit cu daruri scumpe, fiecăruia după vrednicia sa”.

Noiembrie 8 Se încheie zidirea bisericii Naşterea Maicii Domnului de la Tazlău, judeţul Neamţ, ctitorită de Ştefan cel Mare „întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi fiilor săi Alexandru şi Bogdan”.

Noiembrie 14 Se încheie construcţia bisericii înălţarea Domnului din incinta Mănăstirii Neamţu, strălucit monument de arhitectură, ctitorit de Ştefan cel Mare, în care se întrunesc plenar trăsăturile specifice stilului arhitectonic moldovenesc constituit în epoca sa.

1498 ianuarie 24 Teodor Mărieşescul termină de scris şi de decorat, la Mănăstirea Neamţu, un tetraevanghel pentru Mănăstirea Moldoviţa. Manuscrisul se află acum la Muzeul istoric din Moscova.

1499 ianuarie Ştefan cel Mare refuză să mai plătească tribut sultanului. Surprinde şi nimiceşte, pe Prut, circa 20.000 de turci care tocmai se întorceau dintr-o campanie de jaf din Polonia.

Aprilie 16 Incapabil de a face faţă atacurilor întreprinse când de moldoveni, când de turci şi tătari, regele Ioan Albert este nevoit să încheie un tratat de pace cu Ştefan cel Mare, în condiţii de egalitate deplină. I se garanta lui Ştefan cel Mare şi succesorilor săi dreptul „să trăiască şi să domnească în Moldova şi în timpurile viitoare, în toată siguranţa, aşa cum a fost mai înainte”. Tratatul marchează încheierea perioadei de ostilităţi moldo-polone, constituind, totodată, premiza unei coaliţii antiotomane, având ca parteneri Moldova, Polonia, Ungaria şi Lituania.

Octombrie 28 Se încheie construcţia turnului-clopotniţă al bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Piatra Neamţ.

Decembrie 6 Potrivit pisaniei, se termină zidirea bisericii Sfântul Nicolae din Bălineşti, judeţul Suceava, ctitorie a logofătului Ioan Tăutu, de o excepţională valoare artistică şi documentară, deoarece atât arhitectura sa, în ansamblu, cât şi picturile sale interioare s-au păstrat aproape intacte până în vremea noastră, constituind una dintre cele mai autentice mărturii ale culmilor pe care le-au atins aceste arte în epoca lui Ştefan cel Mare.

SECOLUL XVI

1500 Se brodează steagul lui Ştefan cel Mare, dăruit apoi de voievod Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Se află în prezent la Muzeul de istorie militară din Bucureşti.

Mai 11 Moare doamna Maria Despina, soţia lui Radu cel Frumos şi mama doamnei Maria Voichiţa. În Letopiseţul anonim al Moldovei, în Analele putnene (nr. 2) şi în Cronica lui Grigore Ureche se afirmă că Ştefan cel Mare „a îngropat-o cu cinste în Mănăstirea lui de la Putna”, dar mormântul ei nu a fost identificat până în prezent.

Iunie 14 „Cu truda multpăcătosului Teodor”, se termină de copiat un Praxiu (= Apostol), pe care Ştefan cel Mare îl dăruieşte Mănăstirii Neamţu. Manuscrisul se află în prezent la Biblioteca Academiei Române.

August Ştefan cel Mare şi doamna lui Maria dăruiesc Mănăstirii Putna monumentala dveră reprezentând Răstignirea, capodoperă a broderiei medievale româneşti.

1501 februarie Ştefan cel Mare trimite la Veneţia doi oameni de-ai săi „ca să cumpere nişte stofă scumpă de aur şi să tocmească un medic, căci medicii veneţieni erau pe atunci vestiţi în lumea întreagă” (N. Iorga).

iunie 7 Moare Ioan Albert, regele Poloniei.

1502, februarie 15 Moare Paisie Scurtul, egumenul Mănăstirii Putna, îi urmează la stăreţie arhimandritul Spiridon.

Aprilie 23 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Zografu un tetraevanghel, scris şi ornamentat de Filip monahul. Se află acum la Biblioteca de stat din Viena.

Iunie 24 Ieromonahul Spiridon termină de scris şi decorat, în Mănăstirea Putna, un tetraevanghel pe care Ştefan cel Mare îl dăruieşte bisericii Sfântul Ioan Botezătorul „din curţile sale cele de pe Bistriţa”, adică de la Piatra Neamţ. Se află acum la Muzeul de artă al României.

Iulie 2 Ştefan cel Mare dăruieşte Mănăstirii Putna: Iezerul Cerlenul (Roşul), cu satul Bălinteşti şi cu seliştea lui Manea, la gura Frumuşiţei, peste Prut; satele Frăceni, pe Frumoasa, Scheia, la gura Frumoasei, Fântâna Măcişul, mai jos de Iezerul Cerlenul şi un loc din hotarul Boiştii, cu satul unde a fost Fălcin, pe Frumusiţa.

August Soseşte la Suceava medicul Matteo Muriano trimis de veneţieni, la cererea lui Ştefan cel Mare, pentru a-l trata. Vestitul medic se îmbolnăveşte însă şi moare înainte de a-i fi acordat voievodului toate îngrijirile sale. S-a păstrat de la el o scrisoare către dogele Veneţiei, în care îl caracterizează pe Ştefan cel Mare ca pe „un om foarte înţelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supuşii săi, pentru că este îndurător şi drept, veşnic treaz şi darnic, arată bine la trup pentru vârsta sa...”, iar despre Bogdan-Vlad, fiul său, afirmă că este „sfios ca o fată şi bărbat viteaz, prieten al virtuţilor şi al oamenilor virtuoşi”, în aceeaşi scrisoare, Matteo Muriano apreciază că moldovenii „sunt toţi bărbaţi viteji, ageri şi nu făcuţi să stea pe perne, ci la război, pe câmpul de luptă”, relatând, totodată, că ştie din povestirile multor „oameni de seamă şi negustori care vin din Constantinopol, că turcii au mare frică de acest domn şi de creştini, din pricina acestei ţări”, a Moldovei.

Septembrie 14 Se încheie zidirea bisericii înălţarea Sfintei Cruci din Volovăţ, ctitorită de Ştefan cel Mare, potrivit tradiţiei, în locul vechii biserici de lemn, atribuită lui Dragoş, pe care ar fi mutat-o la Putna în anul 1468.

Noiembrie 17 Ştefan cel Mare hotărăşte ca toţi preoţii din satele Mănăstirii Putna să plătească dări acestei mănăstiri şi să fie judecaţi numai de către egumenul ei, fără nici un amestec al „dregătorilor vlădicesti”. Aceluiaşi aşezământ îi mai acordă câte 150 de drobi de sare anual, din ocnele de la Trotuş, şi îi întăreşte din nou braniştea.

1503, februarie 2 Ştefan cel Mare emite un hrisov „de întăritură şi de stăpânire” pentru toate proprietăţile şi privilegiile acordate până acum Mănăstirii Putna şi pentru cele care se vor mai adăuga de acum înainte.

Aprilie 2 Portarul Sucevei, Luca Arbore, începe să construiască biserica Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cele mai reprezentative monumente din epoca lui Ştefan cel Mare.

Aprilie 27 Ştefan cel Mare începe zidirea Mănăstirii Dobrovăţ, care va fi sfârşită „în anul 7012 (= 1504), iar al domniei sale anul al patruzeci şi optulea curgător...”.

Septembrie 8 „Io Ştefan voievod (...) a binevoit şi a început sa zidească”, la Reuseni, biserica „întru numele Tăierii cinstitului cap al cinstitului şi slăvitului prooroc înainte mergător, Ioan Botezătorul, pe acest loc unde a fost tăiat capul tatălui său Bogdan voievod. Şi pe Ştefan voievod l-a ajuns moartea (...), iar fiul lui, Bogdan voievod, a înălţat cele începute de tatăl său şi a sfârşit casa aceasta în anul 7012 (= 1504), luna septembrie 18”. Este ultima ctitorie bisericească iniţiată cu certitudine de Ştefan cel Mare.

1504, februarie 25 Paisie monahul termină de scris ,,la Mănăstirea Putna, un minei pe martie”, dăruit de Ştefan cel Mare mănăstirii „zidită de el, anume unde este casa sfintei şi nedespărţitei Troiţe” (probabil Mănăstirea Dobrovăţ). Manuscrisul se află acum la Biblioteca Academiei Române.

Mai 18 Dumitru diacul termină de scris, din porunca lui Ştefan cel Mare, un minei pe ianuarie pentru Mănăstirea Dobrovăţ. Se află acum la Biblioteca Academiei Române.

Iunie Ştefan cel Mare decapitează boierii care se opun succesiunii la tronul Moldovei a fiului său, Bogdan-Vlad.

Iulie 2 Potrivit inscripţiei de pe acoperământul de mormânt al slăvitului erou, „în ceasul al patrulea din zi”, moare Ştefan cel Mare, care „a domnit în Ţara Moldovei 47 de ani şi trei luni”, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna. Corul care a cântat la înmormântarea sa a fost condus de „românul Eustatie”, vestit protopsalt şi autor de cântări bisericeşti pe note, conducătorul şcolii muzicale de la această mănăstire, succede la tron Bogdan-Vlad, fiul său şi al Mariei Voichiţa, intitulându-se Bogdan al III-lea Vlad, cunoscut în istorie şi sub numele de Bogdan cel Orb. - Din porunca lui Bogdan al III-lea, se execută acoperămîntui pentru mormântul lui Ştefan cel Mare, brodat pe un somptuos brocart.

Noiembrie 20 Doamna Maria, văduva lui Ştefan cel Mare, dăruieşte Mănăstirii Putna un acoperământ de tetrapod.

Noiembrie 24 Din porunca lui Bogdan al III-lea, este ferecat şi dăruit bisericii Sfântul Gheorghe din Hîrlău un tetraevanghel scris din porunca tatălui său, „Io Ştefan voievod (...), aprins de dumnezeească dorinţă...”. După mai multe vicisitudini, ajunge în posesia Muzeului de stat din Cetînje, Iugoslavia.

1505, ianuarie 18 Moare domniţa Elena, fiica lui Ştefan cel Mare, văduva ţareviciului Ivan Ivanovici al Moscovei.

1506, februarie 1 Prin grija lui Bogdan voievod şi a doamnei Maria, mama sa, se încheie brodatul epitafului început şi închinat de Ştefan cel Mare „Mănăstirii sale de la Dobrovăţ”. Se află în prezent la Muzeul de artă al României.

1507, mai 5 Tot prin grija lui Bogdan al III-lea se termină de scris, de împodobit şi de ferecat tetraevanghelul poruncit „cu râvnă” de Ştefan cel Mare „pentru Mănăstirea sa Putna”, unde se păstrează şi astăzi.

1510 Se încheie lucrul la marea dveră executată din porunca lui Bogdan al III-lea, în şi pentru Mănăstirea Putna. Este considerată ca una dintre cele mai originale creaţii ale broderiei medievale româneşti şi universale.

Aprilie - august Tătarii năvălesc în Moldova prădând şi incendiind mai multe localităţi, printre care şi Iaşul.

1511, februarie 26 Moare doamna Maria Voichiţa, ultima soţie a lui Ştefan cel Mare, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

1513, august Tătarii năvălesc din nou în Moldova.

Decembrie 8 Bogdan al III-lea dăruieşte Mănăstirii Putna „la mâna egumenului Silion, 800 de zloţi tătărăşti pentru rugăciuni şi liturghii anuale”.

1514 Bogdan al III-lea ctitoreşte biserica Sfântul Gheorghe din Suceava, care va fi terminată în 1522, sub domnia fiului său, Ştefăniţă. Este o construcţie monumentală, cu importante picturi murale. Aici se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou.

Decembrie 8 Bogdan al III-lea voievod dăruieşte Mănăstirii Putna opt sute de zloţi tătărăşti pentru pomenirea sa în duminica mironosiţelor.

1517, aprilie 20 Moare Bogdan al III-lea Vlad şi este înmormântat la Mănăstirea Putna, îi succede la tron, fiul său, Ştefăniţă, care, minor fiind, este tutelat de Luca Arbore, portarul Sucevei.

1518, martie 18 Potrivit inscripţiei funerare, moare Maria Cneajna, fiica lui Ştefan cel Mare, fiind înmormântată în biserica Mănăstirii Putna.

1519 (aproximativ) Se prelucrează şi se copie la Mănăstirea Putna - în două variante numite putnene - Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei, ambele variante încheindu-se în vremea domniei lui Ştefan cel Tânăr, mai exact, în anul 1528. Prototipul din care derivă Analele putnene este considerat ca prima elaborare laică de acest fel, „redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dictarea lui Ştefan cel Mare”.

1522, ianuarie 17 Ştefăniţă voievod acordă Mănăstirii Putna dreptul de a prinde peşte „de două ori pe an (...) cu trei voloace, în Dunăre, Iezer şi Nistru”.

1527, ianuarie 14 Moare Ştefăniţă-vodă, otrăvit, s-ar părea, de doamna sa, „în cetatea Hotinului şi cu cinste l-au îngropat în Mănăstirea Putna” (Grigore Ureche).

Ianuarie 20 Se urcă pe tronul Moldovei Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare, vrednic urmaş al tatălui său. În prima domnie (1527 - 1538) a dus o susţinută politică de consolidare a puterii centrale şi de luptă antiotomană. Cultura şi arta se dezvoltă considerabil în epoca sa.

1529, iunie 28 Moare doamna Măria, prima soţie a lui Petru Rareş, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

1530 Se construieşte Mănăstirea Probota, ctitorie a lui Petru Rareş, important monument al artei medievale româneşti. Biserica a fost împodobită în 1532 cu valoroase fresce interioare şi exterioare. Concepută ca necropolă domnească, în gropniţa ei se afla mormintele lui Petru Rareş, al doamnei sale Elena şi al fiului său Ştefan.

Petru Rareş dăruieşte Mănăstirii Putna clopotul numit Vşerul, care cântăreşte 1.150 de kilograme.

Iulie 16 Potrivit inscripţiei, „în zilele dreptmăritorului domn, Io Petru voievod, arhimandritul ieromonah Siluan a făcut” - pentru Mănăstirea Putna - clopotul care îi poartă numele, „întru sufleţia sa şi a părinţilor săi”. Cântăreşte 840 de kilograme.

August 15 La Mănăstirea Humor se încheie zidirea bisericii noi, ctitorită de logofătul Teodor Bubuiog, capodoperă a arhitecturii medievale româneşti. A fost decorată în 1535 cu picturi murale, interioare şi exterioare, de o valoare artistică excepţională.

1531, februarie 3 Într-o scrisoare către Petru Rareş, regele Sigismund al Poloniei, pretendent la tronul Moldovei în 1497 şi martor al dezastrului din Codrii Cosminului, menţionează numele lui Ştefan cu epitetul de cel Mare (Stephanus iile magnus) ceea ce înseamnă că acest titlu de excepţie i se consacrase încă de pe atunci. Ştefan însuşi nu s-a intitulat niciodată astfel în documentele pe care le-a emis.

1532 Petru Rareş construieşte biserica Buneivestiri a Mănăstirii Moldoviţa, lângă ruinele unei construcţii mai vechi - din vremea lui Alexandru cel Bun. Picturile murale, interioare şi exterioare, terminate în 1537, constituie, împreună cu monumentul, capodopere ale artei româneşti din evul mediu.

1534, august 10 - 1535, august 30 Petru Rareş ctitoreşte biserica Sfântul Dumitru din Suceava.

1536, martie 8 Un nou incendiu cuprinde Mănăstirea Putna, fără să afecteze însă şi biserica. O scurtă însemnare pe un minei din secolul al XV-lea, purtând această dată, ne relatează că „eu ars casele domneşti, amândouă trapezele şi bucătăria şi spitalul şi cămara”.

1538, august - septembrie Năvălesc concomitent în Moldova turcii, sub comanda lui Soliman Magnificul, polonii şi tătarii. Petru Rareş îi înfrânge pe tătari la Ştefăneşti, obţine pacea de la poloni, prin medierea lui Ioan Zâpolya, regele Ungariei, dar, fiind trădat de marii boieri, este nevoit să se refugieze în Transilvania la cetatea Ciceului.

Septembrie 15 Soliman Magnificul ocupă Suceava, instalîndu-l ca domn pe Ştefan Lăcustă, care pretindea că este fiul lui Ştefan cel Mare, dar care, mai sigur, era fiul lui Alexandru şi, deci, nepotul marelui voievod. Evenimentul marchează căderea Moldovei sub dominaţia otomană.

1541 O echipă de zugravi, condusă de meşterul Dragoş Coman din Iaşi, considerat cel mai înzestrat zugrav moldovean din secolul al XVI-lea, execută valoroasele fresce interioare şi exterioare ale bisericii Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul din Arbore, ctitoria pârcălabului Luca Arbore.

Februarie 9 Petru Rareş îl înfrânge pe Alexandru Cornea în lupta de la Galaţi, ocupând pentru a doua oară tronul Moldovei.

1542, aprilie 24 Petru Rareş dăruieşte Mănăstirii Putna satul Petrecanii.

1546 - 1547 Antonie Protopsaltul, profesor la şcoala muzicală de la Putna, scrie în această mănăstire un „voluminos op de cântări bisericeşti în limba greacă” (Ştefan Bîrsănescu), de fapt un manual de predare a muzicii psaltice, existent acum la Biblioteca centrală „Mihai Eminescu” din Iaşi.

1546, septembrie 2 - 3 Moare Petru Rareş, „vineri la miază noapte şi cu cinste l-au îngropat în Mănăstirea Pobrata (= Probota), ce iaste făcută de dânsul, cu multă jale şi plângere, ca după un părinte, carile n-au fost mai jos decât alţii, ci au lăţit hotarul ţării...” (Grigore Ureche), îi succede la tron Iliaş, fiul său (1546 - 1551).

1547 Mitropolitul Grlgorie Roşca construieşte pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneţ. Tot prin grija lui, se execută frescele exterioare ale acestui monument, celebre în toată lumea pentru frumuseţea lor.

1550 Mitropolitul Teofan dispune executarea picturilor murale din pronaosul bisericii Sfântul Gheorghe de la Voroneţ.

1552, aprilie 4 Alexandru Lăpuşneanu dăruieşte Mănăstirii Putna „suma de 100 de aspri din averea postelnicului Hrăbor, mort, fără copii”.

1554 Alexandru Lăpuşneanu rezideşte din temelii biserica Mănăstirii Bistriţa, ctitoria străbunicului său Alexandru cel Bun.

1556, august 31 Alexandru Lăpuşneanu dăruieşte Mănăstirii Putna 100 de galbeni ungureşti pentru pomeniri anuale.

1558, iulie 6 Alexandru Lăpuşneanu scrie comunităţii ortodoxe din Lemberg - printre altele - să trimită la Suceava tineri pentru a învăţa „cântarea grecească şi sârbă”. Pe temeiul acestei ştiri şi al unor manuscrise muzicale, precum şi al unor documente din arhivele ruseşti, muzicologii au stabilit că la Mănăstirea Putna a existat, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, o şcoală muzicala „de bun renume şi peste graniţă”, care s-a impus lumii ortodoxe, având o influenţă indiscutabilă (...) asupra muzicii religioase ruseşti” (Gheorghe Ciobanu).

1561 Se construieşte Mănăstirea Slatina, cea mai importantă ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu şi unul dintre cele mai mari ansambluri mănăstireşti din Moldova.

1563 Despot-vodă înfiinţează Şcoala latină de la Cotnari (Schola latina).

1564, februarie 4 Într-o scrisoare a lui Grigore Dawm, „birăul Bistriţei transilvănene, către Augustin Hedwig, judele Sibiului”, se relatează că o ceată de oşteni ardeleni a făcut tentativa de a prăda Mănăstirea Putna, dar n-au izbutit să ajungă până la ea din cauza troienelor.

Martie - 1568, Alexandru Lăpuşneanu domneşte pentru a doua oară în Moldova. Capitala ţării se mută de la Suceava la Iaşi.

1568, martie Alexandru Lăpuşneanu abdică în favoarea fiului său Bogdan, călugărindu-se apoi sub numele de Pahomie. În pomelnicul Mănăstirii Putna, scris din porunca mitropolitului Iacov în anul 1756, găsim, la fila 53, următoarea însemnare: „Monacii Pachomie. Acesta a fost Alexandru voievod (Lăpuşneanul); şi lăsând domnia s-au călugărit”.

1572, februarie - 1574, iunie Domneşte în Moldova Ioan-vodă cel Viteaz, fiul lui Ştefăniţă-vodă. Refuzând plata haraciului, el încearcă să recucerească independenţa Moldovei, nimicind o armată turco-munteană la Jilişte; este înfrânt însă la Roşcani şi ucis. îi succede la domnie Petru Şchiopul.

1575, martie 30 Petru Şchiopul emite un uric „de întăritură şl de stăpânire sfintei Mănăstiri Putna pe satul Cuciurul, care sat iaste dat numitei mănăstiri danie de la mătuşa Măriei Sale Roxanda, doamna lui Bogdan voievod”, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu.

1581 Din porunca lui Eustatie, episcop de Roman, ritorul şi scholasticui Lucaci de la Mănăstirea Putna prelucrează în limba română Pravila lui Vasile cel Mare.

1582 - 1584 Fraţii Movileşti ctitoresc Mănăstirea Suceviţa, a cărei biserică va fi zugrăvită mai târziu (prin 1595 - 1596) de meşterii Ion şi Sofronie. „Este considerată drept testamentul artei vechi moldoveneşti, fiind într-adevăr ultimul monument reprezentativ pentru stilul arhitectonic cristalizat în epoca lui Ştefan cel Mare, păstrător al ultimului ansamblu important de pictură murală legat de marea tradiţie a secolului al XVI-lea” (Vasile Drăguţ).

1588, octombrie 20 Petru Şchiopul dăruieşte fostului mitropolit Anastasie satul Plescenţii, cu clauza ca, după moartea acestuia, satul respectiv să treacă în proprietatea Mănăstirii Putna.

1589, iulie 10 Petru Şchiopul dăruieşte Mănăstirii Putna satul Stăucenii „cu heleşteu şi cu mori pe Sitna”.

1593, septembrie -- 1601, august 9 Domneşte în Ţara Românească Mihai Viteazul, strălucit voievod român, genial conducător de oşti, aprig luptător pentru independenţa şi unitatea ţărilor române, biruitorul turcilor la Călugăreni, Giurgiu, Nicopole, Vidin şi Cladova.

1595, ianuarie 12 Nicolas, un grec din Cotnari, dăruieşte Mănăstirii Putna trei fălci de vie.

1596 - 1599 Ieremia Movilă înfiinţează Episcopia ortodoxă de Huşi.

1599, octombrie Mihai Viteazul învinge la Şelinbăr armata lui Andrei Bathory şi intră apoi în Alba Iulia, aducând sub ascultarea sa întreaga Transilvanie.

SECOLUL XVII

1600, mai Cucerind şi Moldova, Mihai Viteazul se proclamă, la Iaşi, „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”, realizând, pentru scurt timp, prima unire politică a celor trei ţări româneşti.

1601, august 9 Din ordinul generalului imperial Gheorghe Basta, Mihai Viteazul este ucis pe Câmpia Turzii.

1602 Se construieşte Mănăstirea Secu, ctitoria vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche.

1606 Se brodează acoperământul de mormânt al lui Ieremia Movilă, remarcabilă creaţie a broderiei medievale româneşti.

1606 - 1609 Se construieşte Mănăstirea Dragomirna, unul dintre cele mai preţioase ansambluri monastice din Moldova, ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca, fost călugăr la Mănăstirea Putna, unde îşi avea, de fapt, metania.

1613, ianuarie 11 Ştefan al II-lea Tomsa emite pentru Mănăstirea Putna un hrisov „de întăritură şi de stăpânire pe satul Crasna (...) ce l-au cumpărat Filofei, episcopul Huşului, şi l-au dat danie sfintei Mănăstiri Putnii”.

1616 Anastasie Crimca decorează Psaltirea, realizând splendide compoziţii miniaturale, considerate capodopere ale genului.

1622, iunie 24 Ştefan al II-lea Tomşa scrie bistriţenilor că o ceată de răufăcători din Bistriţa şi din Moldova au prădat Mănăstirea Putna.

1628, ianuarie 12 Miron Barnovschi voievod recunoaşte egumenului Mănăstirii Putna dreptul de jurisdicţie asupra satelor acestei mănăstiri.

1632, septembrie - 1654, aprilie Domneşte în Ţara Românească Matei Basarab, ctitor de importante edificii, împodobite cu valoroase picturi murale.

1634, aprilie - 1653, iulie Domneşte în Moldova Vasile Lupu, care ctitoreşte la Iaşi, între 1535 - 1639, Mănăstirea Trei Ierarhi, important centru de cultură al Moldovei medievale, înzestrat cu bibliotecă şi tipografie, precum şi cu o „şcoală mare domnească”, de limbă greacă şi slavonă, menţionată frecvent în istorie sub numele de Academia Vasiliană. Din vechiul ansamblu mănăstiresc s-au păstrat până în zilele noastre aşa-numita „sală gotică” şi biserica, cea din urmă constituind, prin armonia proporţiilor şi prin bogăţia decoraţiilor sale sculpturale, una din realizările supreme ale arhitecturii româneşti din toate timpurile, creaţie de o frumuseţe unică în lume, mărturie a fastului şi rafinamentului ce domneau la curtea lui Vasile Lupu.

1642 - 1643 Se tipăreşte la Iaşi, în tipografia de la Trei Ierarhi, Cartea românească de învăţătură sau Cazania mitropolitului Varlaam, oferită ca „dar şi milă şi pace şi spăsenie a toată semenţia românească, pretutindere ce se află pravoslavnici (...) ca să înţeleagă hiecine să înveţe şi să mărturisească minunate lucrurile lui Dumnedzău, cu mult mai vârtos limba noastră românească, ce n-are carte pre limba sa”.

1644 - 1647 Hatmanul Gavriil şi soţia sa Liliana ctitoresc Mănăstirea Agapia. Interiorul bisericii va fi pictat, in anii 1858 - 1860 de Nicolae Grigorescu, sporind faima acestui mare aşezământ monastic.

1646, aprilie 1 Vasile Lupu voievod face danie Mănăstirii Putna „moşia sfântului Onufrie cu biserica cea zidită”.

1647 Moare cronicarul Grigore Ureche, autorul Letopiseţului Ţării Moldovei, de când s-au descălicat ţara (...) până la Aron-vodă (1594), operă de o remarcabila valoare literară şi documentară.

Aprilie 15 Vasile Lupu reîntăreşte Mănăstirii Putna dreptul de proprietate asupra munţilor şi satelor din branişte.

1650 - 1653 Se reconstruieşte, din porunca lui Vasile Lupu, biserica Mănăstirii Golia din Iaşi.

1653 Vasile Lupu voievod procedează la demontarea, până în temelii, a bisericii Mănăstirii Putna, în vederea restaurării ei, dar tulburările din ţară nu i-au îngăduit s-o mai refacă decât până la nivelul ferestrelor.

Aprilie - septembrie Au loc luptele pentru domnie dintre logofătul Gheorghe Ştefan, ajutat de munteni şi transilvăneni, pe de o parte, şi Vasile Lupu, ajutat de cazacii ginerelui său, Timus Hmelniţki, pe de alta. Luptele se soldează cu detronarea lui Vasile Lupu, cu moartea lui Timus Hmelniţki şi cu urcarea în tronul Moldovei a logofătului Gheorghe Ştefan (1653 - 1658), care va continua operaţia de refacere a bisericii de la Putna, fără s-o încheie însă nici el.

1660, ianuarie 10 Ştefăniţă Lupu voievod, fiul lui Vasile Lupu, emite un hrisov prin care li se interzice pârcălabilor de Suceava amestecul în treburile Mănăstirii Putna.

1662 Potrivit pisaniei, refacerea bisericii de la Putna, iniţiată de Vasile Lupu şi continuată de Gheorghe Ştefan „s-a sfârşit în zilele lui Eustratie Dabija voievod”, care a domnit între anii 1661 - 1665.

Ianuarie 5 Eustratie Dabija emite o „carte domnească” pentru toţi slujitorii „ca să lase foarte în pace casa şi metohul sfintei Mănăstiri Putnii, ce are la târgul Şiretului”.

1664 Nicolae Milescu traduce integral în româneşte Vechiul Testament, după versiunea greacă intitulată Septuaginta.

1666, septembrie 10 Mănăstirea Putna primeşte de la Dumitraşcu diacul „viile lui ce erau în târg în Cotnariu (...), iară mănăstirea i-au dat nişte vii ce erau la Iaşi, în dealul Copoului”.

1669 - 1672 Se construieşte Mănăstirea Cetăţuia de lângă Iaşi, ctitoria lui Gheorghe Duca-vodă. Picturile interioare, executate de zugravii Gheorghe, Mihai şi Dima din Ianina, în colaborare cu zugravii Ştefan şi Nicolae din Iaşi, sunt considerate „ultimul mare ansamblu de pictură murală din Moldova, executat în spiritul tradiţiilor postbizantine” (Vasile Drăguţ).

1669 Gheorghe Duca-vodă emite un hrisov prin care confirmă dreptul de proprietate veşnică al Mănăstirii Putna asupra unei case mănăstireşti din Şiret.

1673 Se tipăreşte în Polonia, la Uniev, pe cheltuiala lui Ştefan Petriceicu, domnul Moldovei, Psaltirea pre versuri tocmită de mitropolitul Dosoftei, cea dintâi scriere versificată şi tipărită în limba română. „Cu această remarcabilă operă, mitropolitul Moldovei, contemporan cu Miron Costin şi emul al său, a dat primul serios impuls poeziei noastre culte, îmbogăţind totodată şi lirica anonimă, populară” (Al. Piru).

1675 Miron Costin termină de scris, la Iaşi, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche vornicul de Ţara de Gios (1595 - 1661).

1677 Miron Costin scrie în limba polonă Cronica ţărilor Moldovei şi Munteniei, demonstrând pe larg unitatea poporului român şi latinitatea limbii sale.

1685 Miron Costin scrie De neamul moldovenilor, demonstrând în continuare, cu noi argumente, cu vigoare şi mândrie patriotică, originea romană, latinitatea limbii şi unitatea poporului român: „Biruit-au gândul - spune el - să mă apuc de această trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor ce seminţie sunt lăcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti, cum s-a pomenit mai sus, că toţi un neam şi o dată discălicaţi sunt...”.

1688, octombrie 28 - 1714, martie 24 Domneşte în Ţara Românească Constantin Brîncoveanu, domn luminat şi profund patriot, martir al neamului românesc, în epoca sa, cultura şi arta ajung la o mare înflorire, constituindu-se în binecunoscutul stil brâncovenesc.

1691 Ioan Sobieski, regele Poloniei, întreprinde o campanie de cotropire a Moldovei, asediind şi cucerind cetatea Neamţului. Cu acest prilej este prădată şi incendiată şi Mănăstirea Putna.

1694 Constantin Brîncoveanu întemeiază Academia domnească de la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, memorabilă instituţie de învăţământ şi cultură din sud-estul Europei.

1698, august Dimitrie Cantemir publică, la Iaşi, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, considerată drept prima scriere filosofică românească.

SECOLUL XVIII

1707, februarie 5 Antioh Cantemir voievod scuteşte vecinii Mănăstirii Putna din satul Cuciur „de desetină, gorştină, conace, podvezi şi de cai de olac şi opreşte starostelui de Cernăuţi, deşugubinarilor şi globnicilor intrarea în acel sat mănăstiresc, menţinând însă jurisdicţiunea vornicului mare în cazuri de moarte de om”.

August 15 Mănăstirea Putna primeşte de la „Maria comisoaia şi de la Irina stolniceasa (...) a lor dreaptă ocină şi moşie un sat ce se cheamă Ciudiul, în ţinutul Sucevei şi cu şapte vecini”.

Decembrie 11 Mihai Racoviţă voievod reîntăreşte privilegiul lui Antioh Cantemir, menţionat mai sus, la 5 februarie 1707.

1708, ianuarie 16. Calistru, egumenul Putnei, cumpără de la Sanda Cluceroaia jumătate din satul Băhrîneşti.

1710, februarie 9 Nicolae Alexandru Mavrocordat cedează Mănăstirii Putna veniturile realizate din birul de la Cuciurul Mare.

Noiembrie 23 - 1711, iulie 11 Domneşte în Moldova Dimitrie Cantemir, unul dintre cei mai mari cărturari ai epocii sale, voievod luminat, de formaţie enciclopedistă, autor al unor importante opere filosofice, istorice, literare, geografice, muzicologice etc. De numele său se leagă o nouă încercare de emancipare a Moldovei de sub dominaţia otomană, în alianţă cu Petru cel Mare, dar trupele româno-ruse fiind învinse „de turci, la Stănileşti pe Prut (18 - 22 iulie 1711), Dimitrie Cantemir este nevoit să se refugieze în Rusia, unde va trăi până la sfârşitul vieţii (1723).

1711, octombrie 6 Impus de turci, Nicolae Alexandru Mavrocordat ocupă tronul Moldovei, marcând începutul domniilor fanariote în această ţară.

1713, aprilie 4. Nicolae Mavrocordat scuteşte Mănăstirea Putna de plata desetinei pentru stupi.

1714, iulie 14 Dimitrie Cantemir devine membru al Academiei din Berlin, la cererea căreia va scrie, în 1716 Descripţia Moldavie, considerată prima monografie geografică românească.

August 15 Sunt ucişi, la Constantinopol, Constantin Brîncoveanu şi fiii săi, Ştefan, Radu, Constantin şi Matei. Voievodului martir îi sunt atribuite cuvintele: „Mai bine să mori de o mie de ori, dacă ar fi cu putinţă, decât să renegi credinţa strămoşească!”.

1716 Dimitrie Cantemir termină de scris, în Rusia, Creşterea şi descreşterea curţii otomane, operă de celebritate mondială.

1723, martie 17 Un hrisov emis de Mihai Racoviţă voievod reia tradiţia transmisă de Nicolae Costin cu privire la biserica de lemn de la Volovăţ, atribuită lui Dragoş-vodă la Putna.

Noiembrie 11 Grigorie Apostol, bivvel paharnic, face danie Mănăstirii Putna moşia Şerpenii.

1726 Sub egumenul Dosoftei, se scrie la Sihăstria Putnei o Listviţă, aflătoare acum la Mănăstirea Putna.

1729, aprilie 17 Grigore al II-lea Ghica porunceşte starostelui de Cernăuţi să îndepărteze târgoveţii cernăuţeni care au intrat în hotarul Cuciurului, moşia Mănăstirii Putna.

Aprilie 23 Mitropolitul Gheorghie al Moldovei acordă ieromonahului Sila de la Sihăstria Putnei învoirea de a face un pelerinaj la Pecerscaia Lavra din Kiev.

Iulie 27 Grigore al II-lea Ghica împuterniceşte pe Macarie, egumenul Putnei, „ca să stăpânească vecinii din Ropce”.

1739 Un cutremur de pământ produce avarii bisericii Mănăstirii Putna, zidurilor de incintă şi turnurilor din cele patru colţuri ale lor.

Septembrie. Potrivit unei relatări a lui Vartolomei Măzăreanu, „Moscalii, la ieşirea lor din Moldova, au prădat şi Mănăstirea Putna...”.

1740 noiembrie 4 Printr-un hrisov emis de Grigore al II-lea Ghica se reconfirmă egumenului Mănăstirii Putna dreptul de jurisdicţie asupra satelor aparţinătoare acesteia.

1742 ianuarie 20 Fostul mitropolit Sava dăruieşte Mănăstirii Putna satul Brătineştii.

Iulie 13 Printr-un hrisov emis de Constantin Mavrocordat, satele Vicovul de Sus şi de Jos, Frătăuţii Vechi şi Noi, Camenca, Bahrineştii şi Cupca, aparţinând Mănăstirii Putna, sunt scutite de birul cailor de olac, adică de poştă.

1743 Ion Neculce termină de scris Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, înserând la început O samă de cuvinte, respectiv, 46 de legende istorice printre care şi cunoscuta legendă a întemeierii Mănăstirii Putna, lăsând aprecierea lor în seama cititorilor: „Cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarăşi bine va fi...” (Predoslovie). Cercetări au dovedit că în multe din ele se relatează fapte reale sau se porneşte de la asemenea fapte.

1744 Episcopul Varlaam înfiinţează tipografia de la Rădăuţi.

Ianuarie 15 - 1745, august Egumenia Mănăstirii Putna aparţine ieromonahului Iacov, viitorul mitropolit al Moldovei şi restauratorul acestui aşezământ.

1745, august 11 Iacov, egumenul Putnei, este ridicat la rangul de episcop al Rădăuţilor.

1750, noiembrie 14 Fostul egumen al Putnei şi episcop de Rădăuţi, Iacov Putneanul, devine mitropolit al Moldovei, începându-şi marea operă de restaurare şi reorganizare a Mănăstirii Putna, impulsionând considerabil viaţa spirituală a slăvitului aşezământ ştefanian.

1753, februarie 28 Mitropolitul Iacov dăruieşte Mănăstirii Putna ,,o pivniţă de lemne, durată cu dugheni deasupra şi cu tot locul ce cuprinde împrejur, care iaste în vatra târgului Botoşanii”.

Mai 10 Monahul Isaia dăruieşte Mănăstirii Putna trei pogoane de vie „pe gârla Putnii”.

1754 Începe a se construi, din pietre de râu, bisericuţa de la Sihăstria Putnei, pe locul unei biserici mai vechi de lemn. Potrivit pisaniei, care se păstrează acum la Mănăstirea Putna, această bisericuţă „dinceput a fost făcută din lemn de Ilie Cantacuzino şi s-au înnoit, făcându-se de piatră, în zilele măriei sale Constantin Racoviţă voievod, cu mila a multor creştini, prin silinţa stareţului Silaşi s-au sfinţit de chir Dosoftei, episcopul Rădăuţilor, leat 7260 (= 1758)”.

1755 Este ridicat la rangul de arhimandrit monahul Vartolomei Măzăreanu, cărturar de seamă, „îndreptător al şcoalelor domneşti, episcopeşti şi mănăstireşti” sub Grigore al III-lea Ghica, autor, traducător şi editor de cărţi bisericeşti şi profane, membru al Academiei teologice din Kiev.

Mitropolitul Iacov Putneanul tipăreşte un abecedar intitulat „Bucvar sau începerea de învăţătură celor ce vor să înveţe carte cu slove slavoneşti”.

Februarie 5 Matei Ghica voievod emite un hrisov pentru Mănăstirea Putna, prin care: „opt vite să fie scutite de văcărit, patru sute de oi de gorştină, opt sute de vedre de vin de vădrărit, o mie de stupi de desetină şi douăzeci de oameni de bir”.

1756, ianuarie 5 Mitropolitul Iacov şi toţi episcopii Moldovei scriu „o carte de blestem” împotriva oricui va încerca să atenteze la neatârnarea Mănăstirii Putna.

Iunie 15 Constantin Racoviţă voievod acordă Mănăstirii Putna următoarele privilegii: „în toate săptămânile, marţea, să se facă zi de târg, în târgul Siretiului, şi vama şi mortăsăpia (= impozitul pe vânzarea mărfurilor) ce s-ar face pe vitele ce s-ar vinde să o ia sfânta Mănăstire Putna ca să fie acest venit pentru ceară şi untdelemn şi tămâie de treaba bisericii; în tot anul să se deie acestei mănăstiri 150 drobi de sare de la ocnă; braniştea, adică munţii ce sunt împrejurul mănăstirii, să fie stăpânită de părinţii călugări, după hotarele bătrâne; 11 oameni străini pescari să fie fără de bir şi peştele ce vor da la mănăstire să fie în pace de toată vama; satele mănăstirii să nu fie supărate despre toţi judecătorii şi globnicii; să-i judece numai egumenul, afară de moarte de om şi de furtişag”.

Octombrie 25 Mitropolitul Iacov face danie Mănăstirii Putna o candelă de argint.

Noiembrie Din dispoziţia mitropolitului Iacov, ieromonahul Natanail Dreteanul din Paşcani scrie „un protesis sau pomealnic al Mănăstirii Putna după izvodul pomealnicului celui vechi care se află în acea mănăstire”.

1756 - 1760 Prin grija mitropolitului Iacov Putneanul, la Mănăstirea Putna se execută importante lucrări de restaurare.

1757, ianuarie 15 Mitropolitul Iacov cedează Mănăstirii Putna cinci pogoane de vie din proprietatea mitropoliei, „ce au fost de la Teodor Botezatu... iară mănăstirea au dat mitropoliei şapte pogoane la Miroslava”.

Martie 20 Mitropolitul Iacov acordă arhimandritului Vartolomei Măzăreanu şi egumenului Calistrat de la Putna dreptul de a sluji cu nebederniţă, cruce pectorală şi cârjă arhierească „şi încă cuviosul arhimandrit să aibă voie a sluji şi cu arhimandritească mitră, ce se află la numita mănăstire”.

Iunie Vartolomei Măzăreanu întreprinde o călătorie la Kiev, însoţit de Calistru, ieromonahul Putnei, şi de Mihail, ieromonahul Sihăstriei Putnei. Făcând o impresie foarte bună confraţilor săi kieveni, este ales „mădular” al Academiei teologice din acest oraş. Aduce de acolo 86 de icoane, doi prapuri bisericeşti, „iară pentru călugări rase şi metanii de muhaer”.

Decembrie 1 Monahul Daniil Nacul, feciorul lui Gavrilaş Nacul, face danie Mănăstirii Putna jumătate din. satul Carapciul.

1758 Tătarii năvălesc pentru ultima oară în Moldova, prădând şi pârjolind o mare parte a ţării.

Martie 20 Pe temeiul unei scrisori, cu această dată, adresată de mitropolitul Iacov către Venedict, egumenul Putnei, şi al unor însemnări făcute mai târziu de Vartolomei Măzăreanu în Catastih de toate scrisorile sfintei Mănăstiri Putnii, se poate conchide că Dumitru Lascarache, ispravnicul Sucevei, a deschis mormântul lui Ştefan cel Mare, din porunca lui Scarlat Ghica voievod, dând - pe bază de izvod -- „cele ce s-au găsit în mormânt (...), în mâna părinţilor”.

1759 Prin grija mitropolitului Iacov, se construiesc în incinta Mănăstirii Putna chilii de lemn pentru călugări şi egumen, precum şi un paraclis, tot de lemn, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Februarie 10 Mănăstirea Putna face schimb de moşii cu mitropolia: prima cedează mitropoliei satele Sineşti, Onicicani şi Podobiţi, primind în schimb de la aceasta satele Vlădeni, Sârbi, Româneşti şi Avereşti.

1760 „Dascălul românesc Euloghie” termină de tradus la Mănăstirea Putna, Viaţa sfinţilor, în cinci volume.

Demisionând, mitropolitul Iacov se retrage la Mănăstirea Putna, îngrijindu-se în continuare de restaurarea şi întreţinerea acestui aşezământ.

1761 La iniţiativa şi prin grija fostului mitropolit Iacov, se sapă fântâna din incinta Mănăstirii Putna, existentă - în funcţie - şi astăzi.

Potrivit inscripţiei, „Ieroschimonahul şi stareţul Sila” face „la sahastria Putnei” clopotul numit Micul, de 102 kilograme, existent în prezent la Mănăstirea Putna.

Martie 1 Vartolomei Măzăreanu scrie Istorie pentru sfânta Mănăstire Pufaia.

August 16 Grigore Hăjdău face danie Mănăstirii Putna satul Iordăneştii „ce iaste în ţinutul Sucevii, pe apa Siretiului”.

1762 Arhimandritul cărturar Vartolomei Măzăreanu este ales egumen al Putnei.

Mai 19 Iordache Cantacuzino, bivvel spătar, dăruieşte Mănăstirii Putna moşia Văratecul.

1764 Vartolomei Măzăreanu întocmeşte un „catastih de toate scrisorile sfintei Mănăstiri Putna, care erau amestecate într-un săcriu (...), puind deosebi fieştecare scrisoare a fieştecărei moşii şi trebuinţă şi care după care s-au făcut, dintru care foarte pre lesne să poată afla orice scrisoare ar trebui”.

Ianuarie 20 Fostul mitropolit Iacov întocmeşte un catastih cu „cheltuiala toată câtă au făcut cu toate înnoirile şi daniile în numita Mănăstire” Putna, totalizând 10.351 lei şi 11 bani, „deosebit de alte lucruri ce au mai dat”.

Iunie 29 Grigore al III-lea Ghica emite un hrisov prin care călugării Mănăstirii Putna sunt supuşi la plata gorştinei pentru albinărit.

1765 Fostul mitropolit Iacov înfiinţează la Mănăstirea Putna „o scoală superioară de teologie pentru pregătirea clerului din Moldova şi o Academie duhovnicească după modelul Academiei duhovniceşti a mitropolitului Petru Movilă de la Kiev, pe care a pus-o sub conducerea învăţatului şi harnicului său ucenic, ieromonahul, apoi arhimandritul şi egumenul Putnei, Vartolomei Măzăreanu” (Ioan T. Rămureanu).

1768, martie 1 Vartolomei Măzăreanu termină de tradus, din slavonă în română un Panahidnic, justificând în felul următor traducerea acestuia şi, în general, vasta sa activitate de traducător: „...dară fiindcă nu fieştecarele din părinţi poate să înţeleagă limba slavonească şi pentru ca să nu să facă vreo sminteală în ceva, iară mai ales la panahida cea mare ce se face pentru pomenirea ctitorilor şi a tuturor pravoslavnicilor creştini, iată că din toată osârdia me şi cu curată inimă m-am silit şi le-am scos pre limba moldovinească”.

1769 La îndemnul lui Iacov Putneanul, Vartolomei Măzăreanu traduce în româneşte Orânduiala chipului celui mare îngeresc.

1772 Vartolomei Măzăreanu scrie Condica Soleai, în care, printre altele, înfierează „stăpânirea cea cumplită a turcilor”.

1774, iunie 24 Divanul Moldovei hotărăşte scutirea călugărilor de la Mănăstirea Putna de plata desetinei pe albinărit.

1775, mai 7 Cu acordul Porţii, Imperiul habsburgic răpeşte Moldovei Bucovina, în legătură cu acest fapt, însăşi împărăteasa afirma într-o scrisoare către cancelarul imperial Wenzel Kaunitz: „Suntem nedrepţi în ceea ce priveşte afacerile moldovene (...). Mărturisesc că nu ştiu cum ne vom descurca, însă cu greu va fi să ne descurcăm într-un chip onorabil”.

August 15 Vartolomei Măzăreanu termină de scris Condica sfintei Mănăstiri Voroneţul, relatând, între paginile 183 - 216, „Domnia lui Ştefan Voievod cel Viteaz, ctitorul sfintei Mănăstiri Voroneţului şi a altor multe sfinte mănăstiri şi biserici”.

1776, mai Stareţul Sila dimpreună cu „toţi fraţii smeriţi” de la Sihăstria Putnei redactează o scrisoare către Iosif al II-lea, coregent pe atunci al mamei sale, Maria Tereza, plângându-se că „viind cinstiţii (!) ostaşi şi slujitorii împărăţiei (...) şi luând această parte de loc, unde este şi sfânta Săhăstria noastră, sub stăpânirea împărăţiei (...), îndată ne-au foarte supărat şi pe noi smeriţii bătrâni”. De aceea, auzind ei că împăratul este „foarte bun şi milostiv şi mare iubitor de Christos”, îi cer „zece oameni scutelnici”, scutire de vamă la vinul pe care-l aduc lor credincioşii şi iertare pentru „dajdia stupilor, ce se numeşte desiatina”. Scrisoarea se păstrează, împreună cu plicul, la Mănăstirea Putna, ceea ce înseamnă că expedierea ei a fost oprită.

1777, ianuarie Vartolomei Măzăreanu scrie la Putna o Panahidă, „tălmăcită de pe slavonie”, care se află acum în biblioteca Mănăstirii Secu.

Ianuarie 22 Fostul mitropolit Iacov dăruieşte Sihăstriei Putnei o prisacă de o sută de stupi, la Stânca.

Octombrie 12 Determinaţi de austrieci, turcii îl asasinează la Iaşi, într-o casă din Grădina Beilicului, pe Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei, care protestase vehement împotriva răpirii Bucovinei. Mihai Eminescu a cules şi a publicat mai târziu o legendă, în care se spune că, la miezul nopţii din 12 - 13 octombrie 1777, „în vechiul locaş de odihnă al Marelui Ştefan Vodă s-au arătat semne (...) Buga, clopotul cel mare, a început să sune de sine, întâi încet, apoi tot mai tare şi mai tare. Călugării treziţi din somn se uitară în ograda mănăstirii (...) Biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie şi nemaivăzută. Călugării coborâră într-un şir treptele chiliilor, unul deschise uşa bisericii... In acea clipă clopotul tăcu şi în biserică era întuneric des. Candela de pe mormântul lui Vodă se stinsese de sine, deşi avusese untdelemn îndestul. A doua zi portretul voievodului Moldovei era atât de mohorât şi de stins, încât pentru păstrarea memoriei lui, un călugăr ce nu ştia zugrăvia a făcut copia ce există astăzi”.

1778 Vartolomei Măzăreanu întreprinde importante reparaţii şi modificări la vechea biserică de lemn atribuită lui Dragoş: se repară acoperişul, se înlocuieşte catapeteasma, se adaugă pridvorul şt absidele laterale, se scot stranele vechi şi se fac altele noi, care sunt plasate în spaţiile absidelor adăugate. Astfel, vechea structură planimetrică a monumentului este în bună măsură modificată.

Din dispoziţia lui Dosoftei, episcopul Rădăuţiului, Vartolomei Măzăreanu traduce în româneşte Patimile sfântului Gheorghe şi Panahidic sau slujba cea mare a parastasului.

Mai 15 Moare la Putna Iacov, fostul egumen al mănăstirii, fost episcop de Rădăuţi şi mitropolit al Moldovei, „înnoitorul acestei sfinte mănăstiri (...) carele din schimă s-au numit Evtimii”. Este înmormântat în pridvorul bisericii, pe latura sudică a acestuia, alături de „Adrian ieroschimonah şi Mariana monahia”, părinţii săi „după trup, ale cărora oasele s-au adus aicea la anii 7266, 20 ianuarie (= 1758)”.

1779, ianuarie 1 În Diata pe care şi-o face, Vartolomei Măzăreanu relatează laconic că, pe lângă altele, a construit, în preajma bisericii de lemn de la Putna, „chilii pentru mine, chilie pentru prosforinţă, o şcoală mare şi o scoală mică, tot subt un acoperământ”.

Februarie. Stareţul Sila, se adresează cu o scrisoare deschisă către credincioşii ortodocşi din Bucovina, arătând situaţia critică a „smeriţilor bătrâni” de la Sihăstria Putnei, sub ocupaţia habsburgică, şi apelând, totodată, la bunătatea lor, ca să-i miluiască „cine cu ce şi cu cât se va îndura, ori cu bani, ori cu pine, ori cu ce le va da mâna din cele ce le-au dat Dumnezeu”.

1783 Vartolomei Măzăreanu traduce Esopici după Cartea Ezop tipărită în Sanctipiterburg.

Habsburgii expropriază şi desfiinţează toate schiturile şi mănăstirile din Bucovina, cu excepţia mănăstirilor Putna, Suceviţa şi Dragomirna.

Ieroschimonahul Natan, stareţul de la Sihăstria Putnei, dimpreună „cu toţi bătrânii şi smeriţii săhastri”, se adresează cu „o carte de milostenie” tuturor „fiilor bisericii Răsăritului”, cerându-le să sprijine schitul. Se afirmă în acest apel că Sihăstria Putnei „este aşezată şi făcută aice, la acest loc înstreinat şi înde părtat de lume, între munţi, pe apa Putnei, în zilele răposatului întru fericită veşnică pomenire Ştefan voievod cel Bun şi Viteaz, la anul de la Christos 1486”, aserţiune verosimilă dar neconfirmată documentar.

Ianuarie 23 Printr-un decret imperial se hotărăşte ca toate eparhiile greco-ortodoxe din Bucovina şi Dalmaţia să se constituie într-o arhiepiscopie cu reşedinţa la Cernăuţi.

Aprilie 23 Moare Sila, fostul stareţ al Sihăstriei Putnei. Sub urmaşul său Natan, schitul începe să se ruineze.

Decembrie 26 Moare Natan, stareţul de la Sihăstria Putnei, „şi cu el cel din urmă stareţ de sihăstrii din Bucovina” (Simeon Reli).

1785, august 27 - decembrie 28 Se „dezridică” Sihăstria Putnei, părinţii de aici - doi ieroschimonahi şi patru călugări de rând - fiind transferaţi la Mănăstirea Putna, unde se aduc şi cele mai multe din obiectele de preţ ale schitului: vesminte, cărţi, vase de cult, documente, inscripţii etc.

1788, martie 12 Dositeiu, episcopul Bucovinei, confirmă egumenului Mănăstirii Putna privilegiul de a purta bederniţă, cruce pectorală, mitră şi cârjă, justificând în felul următor această confirmare: „De vreme ce sfânta Mănăstire Putna, precum înainte vreame, aşa şi acum, după noul regulament al clirosului Bucovinei, rămâne neclătită în rangul său, adică mănăstirea cea întâi aceştii ţări şi fiindcă ctitorescul aşezământ şi protia (= întâietatea) ei, ce să arată mai sus, nici împotriva pomenitului regulament nu este, pentru aceea să întăreşte şi despre partea noastră şi dăruim o cârjă arhimandriască, care să fie pentru igumenii Putnii, lângă celelalte podoabe ce sunt pomenite mai sus, la ţeremoniile bisericeşti...” (Arhiva Mănăstirii Putna, ds. 1/1788, fi l şi 4 verso).

1789, mai 4 În urma hotărârii Consistoriului episcopal din Cernăuţi, catapeteasma şi stranele bisericii de la Sihăstria Putnei se transferă la biserica din Mamaeştii Noi, ctitorită în 1773 de Dositeiu, episcopul Rădăuţiului pe atunci, „în Vadul Vlădicăi de lângă Rădăuţi”.

1790 Moare Vartolomei Măzăreanu.

SECOLUL XIX

1803 Mitropolitul Veniamin Costache, animator de seamă al culturii româneşti, pune bazele Seminarului teologic de la Socola, unde va învăţa mai târziu şi marele nostru povestitor Ion Creangă.

1808 Se construieşte Mănăstirea Văratec, monument eclectic, de confluenţă a vechiului stil arhitectonic moldovenesc cu cel neoclasic.

1821, ianuarie 23 Tudor Vladimirescu lansează cunoscuta sa proclama ţie, intitulată Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, eveniment ce anunţă începutul mişcării revoluţionare pe care a condus-o şi care, la rândul ei, marchează - prin obiectivele sociale, politice şi economice urmărite - intrarea ţărilor române într-o nouă epocă istorică: epoca modernă.

1822 iulie 1 Poarta numeşte pe Ioniţă Sandu Sturdza domn al Moldovei şi pe Grigore Ghica domn al Ţării Româneşti, restabilind astfel domniile pământene.

1834 Se construieşte crucea memorială din aleea care duce spre poarta de intrare în incinta Mănăstirii Putna, având săpata, pe faţa dinspre răsărit, următoarea inscripţie, în limba română, cu litere chirilice: „Cruce zidită cu cheltuiala arhimandritului şi egumenului Ghenadie Pleatov Mănăstirii Putnii, în stăpânirea împăratului Franz I. Doamne miluieşte. Anul 1834”.

1843, noiembrie 24 Mihail Kogălniceanu inaugurează, la Academia Mihăileana, cel dinţii curs de istorie naţională, rostind memorabilul Cuvânt de deschidere, una dintre cele mai vibrante lecţii de patriotism românesc. „Inima mi se bate - spunea ilustrul orator - când aud rostindu-se numele lui Alexandru cel Bun, lui Ştefan cel Mare, lui Mihai Viteazu, şi nu mă ruşinez să vă spun că aceşti bărbaţi, pentru români, sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Hanibal, decât Cezar. Aceştia sunt eroii lumii, pe când cei dintâi sunt eroii Patriei mele. Pentru mine, bătălia de la Războieni are mai mult interes decât lupta de la Termopile şi izbânzile de la Rahova şi Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea de la Maraton şi Salamina, pentru că sunt câştigate de către români. Chiar locurile Patriei mele îmi par mai plăcute, mai frumoase decât locurile cele mai clasice. Suceava şi Tîrgovişte sunt pentru mine mai mult decât Sparta şi Atena. Baia, un sat ca toate satele pentru străini, pentru români are mai mult preţ decât Corintul, pentru că în Baia, avanul rigă al Ungariei, Matei Corvinul, viteazul vitejilor, craiul crailor, cum zicea Sixt al IV-lea, rănit de sabia moldoveană, fu pus în fugă şi uită drumul Patriei noastre!”.

1845 - 1852 Mihail Kogălniceanu publică la Iaşi, în trei volume, Letopiseţele Ţării Moldovei,

1848 Au loc în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ca şi în unele ţări ale Europei occidentale, ample mişcări revoluţionare cu caracter burghezo-democratic. „Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei române, preciza Nicolae Bălcescu. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferinţe şi lucrare a poporului român asupra lui însuşi”.

1852 - 1856 Se mută latura nordică a zidului de incintă cu 25 de metri mai la nord şi se demolează următoarele construcţii din Mănăstirea Putna: turnul rectangular de pe latura estică şi clopotniţa din colţul nord-vestic, ambele din epoca lui Ştefan cel Mare; turnurile din colţurile incintei, clădirea ctitoriei de pe latura sudică, reşedinţa egumeniei şi paraclisul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ambele de lemn, de pe latura vestică, precum şi chiliile de lemn ale călugărilor, de pe latura nordică, în locul lor se construiesc: o clopotniţă provizorie, pe latura de est; o clădire lungă de 46,50 metri, pe latura de sud, fără etaj; altă clădire fără etaj lungă de 42,50 metri, pe latura nordică şi o clădire cu etaj, pe latura vestică, pentru egumenie, la care se ataşează un nou paraclis, de zid, cu acelaşi hram al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

1856, noiembrie 11 - 17 În urma unor demersuri mai vechi, întreprinse de egumenul Artimon Bortnic, pe lângă Consistoriul episcopal din Cernăuţi, autorităţile austriece din Bucovina procedează la deschiderea şi cercetarea mormintelor voievodale din biserica Mănăstirii Putna.

1857, octombrie 7 Mihail Kogălniceanu rosteşte în Divanul ad-hoc al Moldovei memorabilul discurs, în care, printre altele afirma: „Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat”. La propunerea sa. Divanul ad-hoc votează Unirea...în virtutea identităţii de origine, de nume, de limba, de istorie, de instituţii, de legi şi de obiceiuri”, se proclamă fiinţa politică şi naţională a Principatelor, ,,dritul lor de state suverane şi Unirea ca o necesitate de a garanta aceste drituri” (Apud Al. Zub. Mihai Kogălniceanu, biobibliografie).

1859, ianuarie 24 Colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Munteniei, după ce fusese ales, mai întâi, domn al Moldovei, în ziua de 5 ianuarie 1859, la Iaşi. Se înfăptuieşte astfel, prin această dublă alegere, Unirea celor două Principate Române, Unire care se va consolida şi desăvârşi treptat pe parcursul domniei sale. Într-o Proclamaţie către toţi românii din Principatele Unite, datată 11/23 decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza declara: „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată ! (...). în zilele de 5 şi 24 ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în alesul naţiunei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur domn: alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie”. Cu prilejul acestui crucial eveniment din viaţa poporului nostru, Alexandru Papiu-Ilarian constata că „Românii din Transilvania numai la Principate privesc” şi că atunci „când s-a ales Cuza domn, entuziasmul la românii din Transilvania era, poate, mai mare decât în Principate”. Constatarea are semnificaţii anticipative pentru evoluţia ulterioară a evenimentelor istorice din ţara noastră.

1866, iulie 30 - 1878 Egumenia Mănăstirii Putna aparţine arhimandritului Arcadie Ciupercovici, viitor arhiepiscop al Cernăuţiului şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei. Pe vremea stăreţiei sale, are loc - în 1871 - marea serbare de la Putna, prilejuită de aniversarea a patru sute de ani de la sfinţirea bisericii.

1867, august 15 Poetul junimist Samson Bodnărescu, originar din Voitinel, participă la hramul Mănăstirii Putna, relatând mai târziu - în Reminiscenţe din Putna, Iaşi, 1869 - că egumenul Arcadie Ciupercovici a organizat cu acest prilej „serbarea unui jubileu în amintirea marelui erou naţional Ştefan (...), pe spezele preacuvioşiei sale”. Rostind o vibrantă cuvântare, Arcadie Ciupercovici ar fi spus, printre altele: „Patru sute de ani numărăm noi astăzi de când domnitorul Moldo-României, Ştefan cel Mare, a ridicat acest templu dumnezeesc, spre a mulţumi creatorului cerului şi pământului pentru laurele de învingere câştigate asupra duşmanului. Patru sute de ani a fost acoperit cu vălul tăcerii acest sfânt loc, unde nimene n-a ridicat glasul, în auzul tuturora, ca semn de mulţămire în aducerea aminte a acestui glorios bărbat, al căruia nume în noi toţi deşteaptă o adâncă recunoştinţă, o admiraţie generală pentru faptele cele nemuritoare ce le-au adus pe altarul patriei, al naţiunii sale şi al credinţei drept-măritoare”. În timp ce rostea aceste cuvinte - precizează Samson Bodnărescu - egumenul „se afla faţă-n faţă cu portretul Domnului Ştefan cel Mare, ce era anume împodobit pentru această serbare”.

1868, iunie Se înfiinţează Societatea literară şi ştiinţifică a românilor din Viena, funcţionând concomitent cu Societatea studenţească ştiinţifică şi socială „România”, de asemenea din Viena. Ambele erau conduse de un Comitet provizoriu, în sânul acestor societăţi studenţeşti s-a născut ideea serbării de la Putna, care va avea loc în 1871.

1869, octombrie Abia sosit la Viena, Mihai Eminescu se înscrie în ambele societăţi, susţinând fuzionarea lor „într-un corp mare şi activ sub denumirea de România Jună”, deoarece, arăta el, „noi vrem să croim (...) acestei societăţi o haină mai largă, în care să-ncapă toată lumea românească din Viena”.

Decembrie 25 Comitetul provizoriu al celor două societăţi ale studenţilor români din Viena lansează un apel către toţi colegii lor conaţionali, de la universităţile din Bucureşti, Iaşi, Paris, Viena, Torino, Berlin, Pesta, Pisa şi de la academiile din Sibiu, Oradea, Cluj, Cernăuţi, Arad şi Blaj, ca să contribuie - cu mijloace materiale şi morale - la realizarea unei întruniri „a tinerimii române de pretutindeni într-o serbare naţională”, care nicăieri nu va putea fi „mai demnă şi mai festivă” decât „la mormântul lui Ştefan cel Mare, în Mănăstirea Putnei, cu ocaziunea hramului bisericesc”, ce urma să aibă loc la 15 august 1870, când trebuie să se celebreze şi împlinirea a patru veacuri de la sfinţirea lăcaşului. Se argumenta că „Fiecare naţiune, care are conştiinţă de existenţa şi misiunea sa, pune preţ, înainte de toate, în memoria trecutului său”, că ceea ce trebuie să se urmărească este „consolidarea noastră naţională”, în care scop este imperios necesar să conlucrăm, „să ne coadunăm din toate unghiurile spre a ne cunoaşte unii pe alţii, a ne uni în cuget şi simţiri, a ne coînţelege despre interesele noastre comune, pentru care suntem şi existăm, pentru progres şi cultură naţională”. Proiectarea unei asemenea întruniri la mormântul lui Ştefan cel Mare avea un mobil pilduitor, marele voievod fiind considerat „primul erou naţional”, iar epoca sa „pagina cea mai strălucită din istoria română”, fapt pentru care „mormântul lui ar trebui să fie Mecca fiecărui român”.

În semn de pietate şi amintire, Comitetul provizoriu era de părere să se depună, cu acest prilej, pe mormântul slăvitului domn „O urnă antică romană, de argint, cu inscripţiunea: Eroului, Învingătorului, Spaimei neamurilor, Scutului creştinătăţii, Apărătorului culturii, Mândriei naţiunii române, Lui Ştefan cel Mare şi Bun, Junimea română academică, An. MDCCCLXX (= 1870)”. Se avansa, de asemenea, ideea organizării - cu acelaşi prilej şi în acelaşi loc - a „unui congres de studenţi români de pretutindene”, al cărui program urma să fie stabilit de „comitetul aranjator al serbării”. Apelul este semnat de Petru Pitei, preşedinte, Gabriel Băleanu, secretar, şi Emil Cozub, în numele membrilor.

1870, ianuarie 16 Primind Apelul studenţilor români din Viena, studenţii din Iaşi organizează o întrunire, în cursul căreia aprobă acest document şi desemnează membrii Comitetului local de sprijinire a serbării de la Putna.

Februarie 5 în ziarul „Traian” se publică răspunsul entuziast al Comitetului studenţilor din Bucureşti la Apelul lansat de colegii lor din Viena. Ei declară că aderă ,,cu toată inima” şi că vor contribui „cu tot devotamentul” la izbânda serbării de la Putna, „cel mai frumos şi cel mai nobil mijloc, prin care, departe de orice pasiune nedemnă, se va demonstra cu tărie, cum înţelege junimea a-şi împlini sacra datorie către istoria neamului său”.

Martie Primind răspunsuri afirmative şi entuziaste de la majoritatea studenţilor români de pretutindeni, care şi-au constituit neîntârziat propriile lor comitete pentru sprijinirea serbării de la Putna, studenţii români din Viena aleg un Comitet central de coordonare a comitetelor locale, redactând şi lansând un nou apel către toţi membrii acestora. Se făcea, mai întâi, cunoscut că „Pentru prima oară junii români de la toate academiile şi universităţile române şi străine au decis a se întruni la o comună serbare românească pre pământul clasic al Bucovinei...” şi se apela, în încheiere, „ca deplină încredere”, la toţi „inteligenţii patrioţi români” să dea „sprijinul moral şi material junimii române ca să poată aranja o festivitate demnă de poporul român”. Acest Apel este semnat de Nicolae Teciu, preşedinte, Mihai Eminescu, secretar şi Petru Pitei, casier.

Aprilie 26 Studenţii români din Paris publică în ziarul „Românul” răspunsul lor la apelurile studenţilor conaţionali din Viena, declarând că şi ei sunt „frământaţi de realizarea aceluiaşi ideal politic, consumaţi de aceleaşi aspiraţiuni, răpiţi de aceleaşi speranţe”, că şi ei văd în Ştefan cel Mare o figură „supremă (..,), un geniu superior (...), un om-secol (...), concepţiunea unei singure Romanii”. În consecinţă au strâns şi au trimis la Viena, pentru serbarea de la Putna, 850 lei noi.

Mai 25 Comitetul central al studenţilor români de la Viena, strâmtorat de insuficienţa fondurilor colectate, lansează un nou apel „către toţi românii bine simţitori, rugându-i ca să sprijinească această întreprindere a tinerimii române”, care „a decis să aranjeze (...) o serbare seculară în Mănăstirea Putna, cu o solemnitate demnă de măreaţa umbră şi memoria primului nostru erou naţional”. Acest apel este semnat de Nic. Teclu, preşedinte, Gabriel Băleanu, secretar, şi Petru Pitei, casier.

Mai 30 Comitetul central al studenţilor români de la Viena adresează un apel către doamna Maria C. A. Rosetti, rugând-o să constituie „un consiliu de doamne române” pentru executarea „învelitoarei decorative ce se va depune pe urna votivă şi să sprijine această propunere cu toate forţele morale şi materiale” de care dispune. Acest apel este semnat de Nicolae Teclu, preşedinte, şi Ieronim G. Bariţiu, secretar. Apeluri asemănătoare au fost adresate şi „doamnelor române” din celelalte provincii ale ţării. Maria Rosetti a răspuns Comitetului central de la Viena că „imediat după primirea scrisorii s-a adresat unor doamne, apoi lui Papiu Ilarian, Alexandrescu-Urechea şi pictorului Grigorescu, cari toţi au promis concursul lor”.

Iunie 18 „Curierul de Iassi” publică apelul doamnei Elena Istrati către doamnele române din Iaşi pentru a contribui la confecţionarea „învelitoarei decorative a urnei ce se va depune pe mormântul lui Ştefan cel Mare în ziua de 15 august viitor”, afirmând că „Misiunea noastră (a femeilor române) în această epocă de regenerare a României (...) impune datoria de a participa la lucrările care tind la afirmarea naţiunii române”.

Iunie 30 Un apel asemănător se lansează şi la Cernăuţi, exprimându-se convingerea că „Doamnele din Bucovina, care s-au deosebit purure prin simţemintele şi sacrificiile lor patriotice (...), se vor însoţi prin subscrierea propusă, cu pioasă recunoştinţă şi mulţămire sufletească, la serbarea de amintire a eroului şi binefăcătorului nostru, amintire de glorie nepieritoare şi de mândrie naţională”. Ele au comandat executarea „învelitoarei decorative” unei firme specializate din Viena.

Iulie 1 Comitetul central de la Viena apelează la Societatea Astra din Sibiu şi la Societatea pentru cultură din Cernăuţi, ca să sprijine băneşte organizarea serbării de la Putna, dar demersul acesta eşuează în răspunsuri negative.

Iulie 8 Cavalerul de Myrbach, guvernatorul Bucovinei, ordonă lui Oreste Renney, prefectul Rădăuţului, să supravegheze pregătirea şi desfăşurarea serbării de la Putna.

Iulie 11 Comitetul central de la Viena îi trimite la Putna pe Emanuel Logoteti, Gabriel Băleanu şi Ioan Volcinschi pentru a face pregătiri în vederea plănuitei serbări. Ei au angajat aici lucrări efective între 25 iulie - 5 august.

Iulie 25 Arcadie Ciupercovici, egumenul Mănăstirii Putna, solicită Consistoriului mitropolitan de la Cernăuţi fonduri suplimentare pentru a face faţă cheltuielilor extraordinare pe care le va impune organizarea hramului de la 15 august 1870, fiind vorba acum şi de prăznuirea a patru secole de când s-a sfinţit această mănăstire, ceea ce va atrage un număr sporit de oaspeţi.

August 8 Din cauza războiului franco-prusac, care începuse de circa trei săptămâni, „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ştefan cel Mare, faţă cu situaţiunea actuală critică, decide amânarea festivităţii pe 15 / 27 august 1871”.

August 9 Dintr-un raport al Comitetului central de la Viena, rezultă că, pentru serbarea de la Putna, s-a adunat, până la această dată, suma de 31 napoleoni, 17 galbeni şi 3648 de florini, din care s-au cheltuit circa 1400 de florini pentru executarea urnei votive, de argint, şi câteva sute de florini cu executarea porticului festiv început la Putna. Restul s-a depus pe libret la Banca românească „Perlea şi Murăşanu”, care, dând în curând faliment, nu a mai fost capabilă să restituie banii.

August 12 Membrii delegaţiei studenţeşti de la Putna comunică, la rândul lor, publicului român că, din ordinul Comitetului central de la Viena, lucrările începute la Putna sistează, deoarece serbarea se amână peste un an, deşi convingerea lor „era în contra unei amânări pe la anul, tocmai din cauze politice, materiale şi înainte de toate, morale”.

August 14 - 16 Primind fonduri suplimentare de la Consistoriul mitropolitan din Cernăuţi, egumenul Arcadie Ciupercovici organizează hramul Mănăstirii Putna cu un fast deosebit, in stil mare, potrivit aniversării a patru sute de ani de la sfinţirea acesteia”. Trei salve de treascuri (un fel de tunuleţuri primitive) au vestit începutul hramului; s-au aprins focuri pe vârfurile munţilor din jur şi la poarta mănăstirii; au sunat clopotele; s-a arborat în fereastra chiliei egumenului portretul ecvestru al lui Ştefan cel Mare; s-au distribuit litografii cu chipul marelui voievod, executate de colonelul Alexandru Gh. Asachi; s-au oficiat servicii religioase şi procesiuni în jurul bisericii; un cor a intonat „cântece religioase şi naţionale”; s-au rostit cuvântări şi s-au recitat poezii patriotice; au fost ospătaţi toţi oaspeţii, iar la urmă, „fiecare vizitator primi ca amintire un colac şi o luminare”.

1871, aprilie 8 Societatea literară şi ştiinţifică a românilor din Viena fuzionează cu Societatea studenţească ştiinţifică şi socială „România”, intitulându-se România Jună.

Mai 25 „Comitetul central pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare” convoacă adunarea studenţilor români din Viena, raportând amănunţit asupra situaţiei financiare în care se afla. Din tot ce se adunase - peste patru mii de florini - nu mai rămăsese decât urna votivă de argint şi „un fond disponibil în casă de 216 florini şi 41 cruceri”. Comitetul concluzionează că, numai cu atât, „greu va cuteza a purcede la aranjarea unei serbări care să fie demnă de însemnătatea care ar trebui să o aibă”, propunând - în consecinţă - renunţarea la ea. Dar, afirma George Călinescu, „Grupul fanaticilor, din care făceau parte Eminescu şi Slavici, primiră cu indignare această propunere. Slavici vorbi colegilor mai tineri despre mama Roma, despre divul Traian, Muciu Scevola, Decebal, Ştefan; despre Rovine, Războieni, Călugăreni..., iar tinerimea înflăcărată hotărî, delirând şi aplăudând, să meargă la Putna cu desagii în spinare, cum s-au dus moţii la Blaj în anul 1848 (...) De aici încolo - conchide ilustrul istoric literar - meritul iniţiativei se datoreşte exclusiv avântului lui Eminescu, lui Slavici şi al câtorva moldoveni. Fără grijă de răspundere, ei luară asupra lor conducerea lucrărilor”, acţionând - aşa cum rezultă din documente - fie în numele Comitetului central, fie independent de acesta.

Iunie 12 Sub semnăturile lui V. Bumbac, vicepreşedinte, şi Ioan Slavici, secretar, Comitetul central pentru serbarea de la Putna lansează trei apeluri, în care se simte cugetarea patetică a geniului eminescian: 1. Către junimea română, 2. Către junele române şi 3. Către onoratul public român, în toate se afirmă energic că serbarea va avea loc la 15 august a. c., deoarece s-ar pierde „un an din viaţa noastră comună”, dacă aceasta s-ar mai amâna cu un an; se fac precizări şi se dau indicaţii de ordin organizatoric; „pentru lăţirea ideii serbării şi realizării ei”, pentru colectarea şi trimiterea fondurilor, în Apelul către onoratul public român se afirmă, cu profunzime şi avânt patriotic, că „serbarea de la Putna n-are să fie serbarea unui comitet, nu a unei junimi; serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o naţiune întreagă; serbarea de la Putna are să fie întrunirea naţiunii române în suvenirile trecutului, în însufleţirea prezentului şi speranţele viitorului!”. Accentuând că scopul acestei serbări este realizarea unităţii spirituale a poporului român, apelul proclamă, în mod manifest, că „Naţiunea română voieşte cultură şi cultura ei trebuie să fie una, omogenă, la Prut şi la Someş, omogenă în sânul Carpaţilor cărunţi şi pe malurile umede ale Dunării bătrâne”. în încheiere se exprimă convingerea că „Nenorocirea care a lovit fondul serbării nu poate să înnegureze scopul acesteia”, că „fatalitatea nu poate să triumfeze peste o idee”, că „publicul român (...) n-a pierdut din felul său nobil faţă cu cauzele măreţe” şi că - prin urmare - va „conlucra spre realizarea acestei serbări”, ceea ce, după cum se ştie, s-a şi întâmplat.

Iunie 20 Comitetul central de la Viena lansează un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ţine, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării. Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiţii: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric naţional al lui Ştefan cel Mare” şi la momentul 1470, „să nu facă aluziuni intenţionate la împrejurările politice de azi”. O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, lacob Negruzzi şi Vasile Pogor, urma să decidă care este discursul cel mai bun. A câştigat concursul, după cum se ştie, A. D. Xenopol, student pe atunci la Berlin, ca stipendiat al Societăţii „Junimea” din Iaşi.

Iulie 16 Consiliul comunal din Iaşi votează un însemnat fond pentru sprijinirea serbării de la Putna.

Iulie 23 Dumitru Brăteanu publică în ziarul „Românul” un articol entuziast privitor la pregătirea şi semnificaţia serbării de la Putna, calificând ideea acesteia drept „eroică”, iar rezultatele scontate „necalculabile”.

Iulie 25 A. D. Xenopol îi scrie lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea cuvântării sale festive în broşură şi că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ştefan cel Mare”.

Iulie 28 Studenţii din Iaşi mulţumesc oficial primarului acestui oraş pentru fondul votat în şedinţa Consiliului comunal din 16 iulie, destinat serbării de la Putna, apreciind că suma reprezintă „cel mai puternic concurs spre îndeplinirea acestei serbări”.

August 1 Sub semnătura lui Ioan Slavici, ca preşedinte, şi a lui E. Luţia, ca secretar, „Comitetul conducător pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare” înştiinţează „pre onoratul public român cum că el şi-a străpus reşedinţa la Cernăuţi, în Bucovina (...), începând aici pregătirile necesare pentru serbare, despre a cărei realizare nu mai poate încape nici o îndoială”.

August 3 Mihai Eminescu îi scrie lui Dumitru Brăteanu o scrisoare deschisă, ca răspuns la articolul acestuia despre serbarea de la Putna, apărut în ziarul „Românul” din 23 iulie a.c. El afirmă, printre altele: „Dacă o generaţiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios aginte al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă în lănţuirea timpilor (...), Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra păsurilor vremii, fundamentele cele largi şi întinse purtau deja în ele intenţiunea unei zidiri monumentale care e menită de-a ajunge la o culme, astfel în viaţa unui popor munca generaţiunilor trecute, cari pun fundamentul, conţine deja în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viaţa unui popor complexul de cugetări cari formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg (...). De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ştefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc şi s-a realizat pentru c-a trebuit să se realizeze...”. Scrisoarea deschisă a lui Eminescu este publicată, mai întâi, în „Românul”, XV, din 15 august 1871, apoi în „Telegraful”, I, nr. 111, 18 august 1871. Ulterior şi în volume.

August 11 Sub semnăturile lui Ioan Slavici, preşedinte, şi Mihai Eminescu, secretar, Comitetul pentru serbarea de la Putna înştiinţează, din Cernăuţi, „pe onoratul public român, cum că toate pregătirile” pentru această serbare „sunt îndrumate şi speră, cu 13 august, a fi cu toate gata; nu-i rămâne acum alta nimic decât a ruga pre toţi aceia ce simt adevărat româneşte, ca să înfrumuseţeze serbarea cu prezenţa lor, căci comitetul este de convingere că numai o participare vie poate ridica însemnătatea acestei serbări naţionale. O adunare numeroasă de români din toate provinciile române însufleţită de unul şi acelaşi spirit, aceasta este podoaba, frumuseţea şi sublimitatea serbării, iar nu flamurile împlântate şi arcurile de triumf”, în continuare se dau indicaţii în legătură cu mijloacele de transport şi cazare la Putna, precum şi alte lămuriri organizatorice.

August 12 Mitropolia Moldovei înştiinţează Consistoriul mitropolitan din Cernăuţi că, pentru a fi reprezentată la „ceremonia destinată a se face în ziua de 15 august curent în memoria lui Ştefan cel Mare”, a delegat „pe frăţia sa arhiereul Filaret Stavropoleos Scriban, însoţit de frăţia sa arhiereul Iosif Sevastias Bobulesco, de proacuviosul arhimandrit Ieronim Buţureanu şi de ierologhia sa arhidiaconul Mitropoliei noastre Nectarie Apostoliu”, rugind, dacă va fi necesar, să li se dea „canonica permisiune de a şi leturghisi”.

August 14 Începe serbarea de la Putna, la care au participat circa 3000 de români din toate provinciile ţării. Printre ei se aflau: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, G. Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi ş. a.

La hotarul mănăstirii cu satul se ridică un arc de triumf, pe al cărui frontispiciu strălucea inscripţia: „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mîntuitorul neamului”, iar în faţa mănăstirii un „portic festiv”, executat după planul pictorului Epaminonda Bucevschi, în care, se spune, puteau să încapă 1500 - 2000 de persoane. Peste tot erau arborate stindarde şi flamuri tricolore, stema României libere şi stemele tuturor provinciilor româneşti. Seminarişti şi elevi din Cernăuţi şi Suceava, antrenaţi în pregătirea serbării, au confecţionat numeroase torţe şi „100 de stiubeie de răşină, cari aveau să ardă seara pe culmile dealurilor învecinate”, în jurul orei 22, treascurile au slobozit de pe aceste culmi 21 de salve, iar glasurile de bronz ale clopotelor au vestit intrarea preoţilor în biserică şi începerea slujbelor religioase.

În seara aceleiaşi zile, „când soarele începu să se ascunză după piscurile păduraticilor munţi”, Teodor V. Ştefanelli l-a văzut pe Eminescu purtând un vraf de hârtii subsuoară. Ele conţineau cunoscutul Poem al Putnei, tipărit în foi volante la Tipografia Buciumul român din Iaşi, pe care marele poet avea să-l distribuie a doua zi participanţilor la serbare şi pe care i l-a citit lui Ştefanelli, în acea seară, atât de emoţionat, „încât nici nu observase că în jurul lor se strânse mai multă lume care asculta şi ea în tăcere, cuprinsă de farmecul frumoasei declamaţiuni a lui Eminescu” (T. V. Ştefanelli, Amintiri despre Eminescu, Bucureşti, 1914). Întrebat de către bunul său prieten cine este autorul poemului, care era, într-adevăr, nesemnat, Eminescu a răspuns scurt că nu ştie, îndreptându-se apoi grăbit spre sat. Ştefanelli a crezut că Eminescu însuşi este şi multă vreme după aceeea istoricii literari şi editorii, în frunte cu Perpessicius, lui i l-au atribuit. Cercetările din ultimele două decenii au stabilit însă, cu certitudine, că autorul aşa-numitului Poem al Putnei, este, de fapt, Dimitrie Gusti (1818 - 1887), care îl publicase mai întâi în „Curierul de Iassi” din 15 august 1871 şi apoi în ziarul bucureştean „Telegraful” din 29 august acelaşi an, în ambele cazuri sub propria sa semnătură, care spulberă orice echivoc privind paternitatea operei, şi sub titlul La mormântul lui Ştefan cel Mare, diferit, aşadar, de cele pe care i le dăduse P. Panaitescu.

August 15 Serbarea de la Putna continuă. Lumea se adună de dimineaţa la porticul festiv, unde Ioan Slavici rosteşte o alocuţiune adecvata momentului. Se porneşte apoi, în cortegiu, spre biserică La mormântul lui Ştefan cel Mare, bogat împodobit cu ghirlande şi faclă, patru membri ai Comitetului studenţesc fac de gardă, oficiază liturghia, după care egumenul Arcadie Ciupercovici rosteşte o cuvântare, evocând gloria străbună şi semnificaţia serbării. Eminescu relata, în numărul din 22 - 25 august 1871 al „Curierului de Iaşi”, că „eminentul preot ştiu atât de bine să vorbească la sufletele auditoriului (...), încât (...), am simţit inima noastră mişcându-se de patriotism şi însufleţire”. Mulţimea se întoarce apoi din nou la portic, unde tânărul A. D. Xenopol îşi rosteşte strălucita cuvântare festivă. „Cu patru sute de ani aruncăm noi gândirile şi simţirile noastre înapoi - spunea vorbitorul - şi totuşi, de vom privi bine în sufletul nostru, vom vedea cum se amestecă, în acel îndepărtat trecut, farmecul viitorului; cum fie ce faptă a lui Ştefan cel Mare e cu atâta mai măreaţă, cu cât noi astăzi putem să ne-o amintim împreună pe mormântul lui, cu cât simţim că în această împreună amintire stă sâmburele unor puteri de viaţă ce pot să ne întărească în propăşirea pe calea dreptului şi a adevărului care susţin şi înalţă popoarele... Iată pentru ce, în bucuria nespusă ce împle sufletele noastre, simţim totuşi trecând o umbră de durere, precum trecea prin sufletul marelui viteaz, când, întorcându-se învingător din lupte, ştia că-i în ajunul unor noi bătălii !”.

Răsună apoi un imn solemn de Alexandru Flechtenmacher, pe versuri de Vasile Alecsandri, în interpretarea corului studenţesc reunit cu cel al seminariştilor şi al elevilor din Cernăuţi şi Suceava.

La ora 12 începe ospăţul; 1600 de oameni iau masa în portic, iar ceilalţi pe unde apucă. Sub ochii lor, deasupra unui jar imens, un bou întreg se frige, învârtit de patru oameni voinici, pe o frigare homerică. Lăutarii încep să cânte, horele se încing vijelioase, iar odată cu seara se aprind focurile pe culmi şi puzderia torţelor şi candelelor în jurul mănăstirii. Cu acest prilej ar fi cântat şi Ciprian Porumbescu, tânăr de 18 ani, pe vioara vestitului lăutar Grigore Vindireu, declarând emoţionat tatălui său: ,,Tată, am cântat Daciei întregi !”.

August 16 În faţa mulţimii adunate dis-de-dimineaţă la portic, egumenul mănăstirii urcă la tribună şi dă citire Cuvântului de îngropăciune la moartea lui Ştefan cel Mare, considerat pe-atunci anonim, apoi - multă vreme - de Vartolomei Măzăreanu, iar acum din nou anonim. Eminescu aprecia acest Cuvânt ca pe „un monument literar (...), un model de elocinţă română, care te pătrunde până în adâncul sufletului şi te farmecă prin stilul său plăcut şi energic”. După aceea are loc ceremonia depunerii urnei votive de argint pe mormântul lui Ştefan cel Mare. în sunetul clopotelor, procesiunea porneşte de la portic spre biserică, purtând prapurii, stindardele, flamurile, epitafurile şi urna însăşi, pe care este gravată inscripţia: EROULUI, ÎNVINGĂTORULUI, APĂRĂTORULUI EXISTENŢEI ROMÂNE, SCUTULUI CREŞTINĂTĂŢII, LUI ŞTEFAN CEL MARE, JUNIMEA ROMANA ACADEMICA. MDCCCLXX. Înaltă de 54 de centrimetri şi grea de 7 kg. şi 50 de grame, această urnă are o formă amforoidală, turnată în argint, şi este decorată cu o succesiune circulară de lobi prelungiţi, la partea superioară, sub care se desfăşoară, tot circular, un brâu cu motive geometrice. La partea inferioară, o ghirlandă bogată de lauri încinge urna, iar sub aceasta, o altă succesiune de lobi prelungiţi constituie pandanţii celor de sus. Corpul maiestos al urnei se sprijină pe un picior scurt circular, marcat la mijloc de un brâu ornat floral şi evazat într-un postament polilobat, dublat de o talpă circulară complet lisă. Capacul detaşabil este înfăşurat în faldurile generoase ale stindardului patriei şi se încheie la partea superioară cu un mâner compus din două sfere inegale. Torţile au forme geometrice şi sunt prinse, sus, direct de corpul urnei, iar jos prin intermediul unor „eşarfe” omagiale. Pe zona centrală a vasului se desfăşoară inscripţia votivă, în limba română, scrisă, fireşte, cu caractere latine. Simbolic, în ea s-a pus pământ din toate provinciile româneşti.

Aşezarea urnei pe mormânt este salutată cu 40 de bubuituri de treascuri, trase de pe culmile din jurul mănăstirii. Colonelul Boteanu, combatant, de partea francezilor, în războiul franco-prusac din 1870, rosteşte o cuvântare - ca reprezentant al armatei române - şi îşi depune centura aurită pe mormântul eroului, îngenunchind şi sărutând piatra acestuia. Se cântă apoi Imnul lui Ştefan cel Mare, de acelaşi Alexandru Flechtenmacher, pe versuri de Vasile Alecsandri. După masa de prânz, mulţimea a rămas să petreacă, să cânte şi să joace, în faţa porticului, iar studenţii, în frunte cu comitetul lor, se retrag în trapeza mănăstirii pentru a ţine Congresul plănuit. Problemele propuse de ei şi aprobate, în prealabil, de Oreste Reney, prefect de Rădăuţi şi simpatizant din umbră al acestei mişcări panromâneşti, au fost următoarele: l. Prin ce s-ar putea dezvolta omogen întreaga junime română; 2. Cum ar putea contribui generaţia prezentă la generalizarea culturii; 3. Pe ce căi trebuie să se îndrepte junimea română pentru a-şi crea condiţiile unei dezvoltări sigure şi permanente; 4. Ce ramură a dezvoltării trebuie să atragă atenţia junimii „mai cu deosebire”. Discuţiile sunt aprinse, prelungindu-se apoi, până după miezul nopţii, în turnul de la intrare, unde Eminescu, Slavici şi alţi reprezentanţi ai studenţilor s-au retras ca să se odihnească pe maldăre de fân înmiresmat, în amintirea acestui eveniment, turnul a dobândit ulterior numele marelui nostru poet.

August 17 Congresul studenţesc îşi încheie discuţiile în trapeză, fără să ajungă la concluzii clare şi ferme, fără să adopte un program de perspectivă eficient. Dar, apreciază George Călinescu. „Dacă efecte imediate ale acestui congres n-au fost, el a lăsat totuşi anume dispoziţii în sufletul unora, şi de n-ar fi decât rolul pe care Eminescu l-a avut în pregătirea lui şi adâncul spirit patriotic pe care l-a derivat din el, şi ar merita totuşi să umple câteva pagini din istoria culturii noastre”. Eminescu însuşi conchidea: ,,Un model de lucrare pentru binele poporului nostru este Serbarea de la Putna care a reîmprospătat în mintea fiecărui român memoria sfântului erou Ştefan cel Mare şi a groaznicului trăznet al duşmanilor doritori de viaţa şi leagănul nostru (...). Să deie ceriul ca să ajungem asemine momente mai adeseori, să ne întâlnim la mormintele strămoşilor noştri plini de virtute, şi să ne legăm de suvenirea lor cu credinţa şi aspiraţiile vieţii noastre. Numai cu chipul acesta - sublinia el apăsat - vom putea conserva patria ce avem; numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor!”.

August 18 Studenţii „congresişti” părăsesc mănăstirea. Cu prilejul serbării de la Putna, Mihail Kogălniceanu a bătut o medalie jubiliară, având inscripţiile: „Monastirea Putna, 15 august 1871” (pe avers); „Memoriei lui Ştefan cel Mare - râvnitorii gloriilor străbune” (pe revers). O altă medalie jubiliară a fost bătută de studenţii români din Viena, cu următoarele inscripţii: „Uniţi suntem în cuget, uniţi în Dumnezeu” (pe avers); „în memoria lui Ştefan cel Mare - Junimea academică română, Putna, 15 august 18711' (pe revers).

1872, februarie 14. Egumenul Arcadie Ciupercovici întocmeşte „lista darurilor aduse la Mănăstirea Putna cu prilejul memorabilei serbări: 1. O urnă de argint a junilor români academici; 2. Un piedestal de marmură; 3. Un epitaf al doamnelor din România; 4. Un epitaf al doamnelor române din Bucovina; 5. O flamură a doamnei Alexandrina Haralambie din Craiova; 6. O flamură a doamnelor române din Moldova; 7. O flamură a urbii Vaslui; 8. O flamură a Şcolii de bele-arte din Iaşi; 9. O flamură a junilor români din Crişana; 10. Scrinul de sticlă din jurul mormântului lui Ştefan cel Mare.

Preţul darurilor închinate memoriei lui Ştefan cel Mare - încheie egumenul - este în sumă totală de patru mii nouă sute optzeci şi şapte florini, valută austriacă, care capital pre deplin dovedeşte însemnatul preţ al închinatelor daruri sau odoară, din partea junilor români academici”, daruri de care „nu s-au bucurat încă până acum nici o biserică pravoslavnică din Bucovina, precum sfânta Monastire Putna”.

În amintirea evenimentului, Arcadie Ciupercovici a ridicat crucea din incinta mănăstirii, cea situată în dreptul portalului sudic al pridvorului, cu următoarele inscripţii: (pe faţa dinspre apus) „Cruce monumentală zidită cu cheltuiala preacuviosului arhimandrit şi egumen sfintei Mănăstiri Putna, Arcadie Ciupercovici, cu ocasiunea serbării jubileului de 400 ani, arangiat de junimea academică română în memoria eroului Ştefan cel Mare, la 15 august 1871”; (pe faţa dinspre răsărit) „La poalele Carpaţilor / Afli un vechi mormânt / Unde doarme eroul românilor / Ştefan un domn sfânt...”. Următoarele două - trei versuri sunt ilizibile acum. 1875. Se înalţă crucea de pe dealul Sionului cu următoarele inscripţii: „Astă sfânta cruce s-a aşezat în acest deal numit Sion, cu spezele ieromonahului Glichor, spre eternă amintire. Mai 1875” (pe faţa dinspre apus) şi „în timpul împăratului Austriei Franciscu Iosif I, Mitropolitului Bucovinei Teofil şi arhimandritului Putnei, Arcadie, 1875” (pe faţa dinspre răsărit).

1877 Guvernul român face masive pregătiri în vederea declanşării şi desfăşurării Războiului de Independenţă, care devenise iminent.

Aprilie 29 - 30 Adunarea Deputaţilor şi Senatul României adoptă declaraţia de stare de război cu Imperiul otoman.

Mai 9 Mihail Kogălniceanu, ministru de externe al României, declară în Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor: „Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare! (...) Am ajuns la scopul urmărit, nu de azi, ci, pot zice, de secole...”.

Mai 11 România anulează plata tributului la care era impusă de turci, virând fondul respectiv (914.000 lei) Ministerului nostru de Război.

August 10 Trecând încă din iulie Dunărea, trupele române, în frunte cu dorobanţii de la Iaşi, primesc „botezul focului”, înscriind pagini de glorie nepieritoare şi de eroism legendar de-a lungul întregului război, care va încununa cu laurii victoriei năzuinţele de libertate ale românilor şi luptele seculare purtate de ei împotriva oricărei dominaţii străine. Vitejia şi abnegaţia lor în acest război drept şi eliberator au avut imense şi profunde ecouri în presa internaţională. „Bărbăteasca intrare a României pe câmpul de război - remarca revista vieneză „Der Osten din 9 octombrie 1877 - a schimbat cu o singură lovitură situaţia statului român... Eroii care ţin sus şi tare pe câmpurile de luptă ale Bulgariei drapelul român, împodobit cu lauri nemuritori, nu-şi varsă în zadar sângele lor. România liberă şi independentă va ocupa cu mândrie un loc în concertul european şi măreaţa ei faptă împreună cu numele ei vor fi imprimate în inimile generaţiilor viitoare”.

Ca şi odinioară, la 1848, odată cu declanşarea Războiului nostru de Independenţă, scriitorii, dramaturgii, istoricii, pictorii, muzicienii şi poeţii se alătură evenimentului cu un entuziasm de nedescris, sprijinindu-l şi cîntîndu-l fiecare prin mijloacele specifice artei sale. O echipă de pictori, în frunte cu Nicolae Grigorescu, se deplasează pe front pentru a imortaliza la faţa locului faptele de uimitoare vitejie ale ostaşilor români săvârşite la Griviţa şi Plevna, la Smîrdan şi Opanez, toate cu nimic mai prejos decât cele săvârşite de strămoşii lor la Posada şi Rovine, la Baia şi la Vaslui, în Codrii Cosminului sau la Călugăreni. Legând prezentul de trecut şi viitorul de prezent, Vasile Alecsandri evoca plin de mândrie figura măreaţă a lui Ştefan cel Mare, implicând-o metaforic, ca martor al strălucitului eveniment, în memorabilele sale versuri, de un vibrant patriotism: O, Ştefane, românul creşte Văzându-te azi lingă el. Azi ţara mândră te primeşte, Purtând coroană de oţel. Tu, ce viteaz ai apărat-o, Priveşte-o ! ... demnă-i s-o priveşti. Independentă ai lăsat-o, Independentă o găseşti!

1878 Apare, postum, Istoria românilor sub Mihai-vodă Viteazul de Nicolae Bălcescu, ediţie princeps îngrijită de Alexandru Odobescu. Cartea I a acestei fundamentale opere începe cu inspiratele şi memorabilele cuvinte: „Deschid sfânta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun înaintea ochilor fiilor ei câteva pagini din viaţa eroică a părinţilor lor. Voiu arăta acele lupte uriaşe pentru libertatea şi unitatea naţională, cu care Românii, supt povaţa celui mai vestit şi mai mare din voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea. Povestirea mea va cuprinde numai opt ani, 1593-1601, dar anii istoriei Românilor cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în pilde minunate de jertfire către patrie (...). Moştenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinţii noştri s-au luptat atâta în veacurile trecute, fie ca aducerea aminte a acelor timpuri eroice să deştepte în noi sentimentul datorinţei ce avem d-a păstra şi d-a mări pentru viitorime această preţioasă moştenire!”

1881, septembrie Cu prilejul unei vizite în Bucovina, episcopul Melchisedec, membru al Academiei Române, descoperă, la Mitropolia din Cernăuţi, faimosul Tetraevanghel de la Humor. Descoperireaeste comunicată neîntârziat Academiei Române, în cadrul căreia s-au purtat îndelungate şi contradictorii discuţii referitoare la imaginea marelui voievod, mimată în acest manuscris, confruntându-şi opiniile somităţi ale vremii, ca Ion Ghica, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Ionescu, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu, Dimitrie Sturza, lacob Negruzzi, Epaminonda Bucevschi s. a.

1882 Se construieşte la Mănăstirea Putna, aproximativ pe locul vechiului turn din vremea lui Ştefan cel Mare, care se afla pe latura estică a incintei, mai la nord de turnul porţii, clopotniţa de zid, în stil neoromanic, existentă şi astăzi. Este cel mai înalt turn de la această mănăstire.

1883 La comanda episcopului Melchisedec, pictorul Epaminonda Bucevschi execută la Viena portretul lui Ştefan cel Mare, în mărime naturală, inspirându-se din miniatura Tetraevanghelului de la Humor. Lucrarea a fost expediată în februarie 1884 la Episcopia din Roman, în prezent se găseşte la Muzeul de istorie din acelaşi oraş.

1886 - 1888 Frantz Adolf Wickenhauser publică la Cernăuţi, în limba germană, Istoria mănăstirilor Voroneţ şi Putna (Geschichte der Kloster Woronetz una Putna, I. Băndclien, Czernowitz, 1886 şi IE. Băndchen, Czernowitz, 1888).

SECOLUL XX

1901 - 1902 Arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer restaurează biserica Mănăstirii Putna, prelungind turla reconstruită de mitropolitul Iacov şi înlocuind acoperişul „diform, de tinichea roşie”, aşezat în 1859, cu altul mai apropiat de cel construit pe vremea lui Iacov Putneanul, îmbrăcându-l cu ţiglă smălţuită de culoare roşie.

1904 În vederea comemorării a patru sute de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, pictorul Costin Petrescu zugrăveşte, în ulei pe pânză, chipul slăvitului voievod, în mărime naturală, inspirându-se din aceeaşi celebră miniatură a Evangheliarului de la Humor. Multiplicată în mii de exemplare, imaginea este răspândită în toată ţara, „făcând ca multă vreme - aşa cum observa Nicolae Iorga - poporul să şi-l închipuie pe Ştefan cel Mare după acest portret”.

Apare la Cernăuţi cartea lui K. A. Romstorfer despre Mănăstirea Putna (Das alte griechîsch - orthodoxe Kloster Putna, Czernowitz, 1904).

Nicolae Iorga tipăreşte, cu acelaşi prilej, Istoria lui Ştefan cel Mare, povestită neamului românesc, evocând vibrant personalitatea gloriosului domn, a cărui amintire ,,a luminat totdeauna în marea biserică a conştiinţei neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge. Şi astăzi ea se înalţă puternică în marea flacără de mândrie şi recunoştinţă ce porneşte din toate inimile noastre la pomenirea celor patru sute de ani de la moartea puternicului împărat senin al României”.

Iulie 2 Din iniţiativa lui Spiru Haret şi a lui Nicolae Iorga au loc la Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, precum şi în numeroase localităţi rurale, festivităţi solemne întru pomenirea lui Ştefan cel Mare, cu prilejul împlinirii a patru veacuri de la moartea sa.

În Bucovina, aflată sub ocupaţie austriacă încă din anul 1775, iniţiativa comemorării acestui memorabil eveniment i-a aparţinut, se pare, lui Eudoxiu Hurmuzachi. Dintr-un amplu şi revelator manuscris, existent în arhiva Mănăstirii Putna, se desprind numeroase detalii, unele deosebit de semnificative şi pilduitoare, cu privire la pregătirea şi desfăşurarea serbării care s-a organizat aici. „Apropiindu-se acea zi comemorativă - se relatează în manuscrisul la care ne referim - s-au început a se face pregătirile necesare. După ce s-au lansat mai multe articole prin foi, invitând lumea română din toate părţile spre a se întruni şi a se pune la cale cum ar fi să se serbeze într-un mod mai solemn şi demn acea zi comemorativă şi de însemnătate istorică, s-au adunat mai mulţi bărbaţi fruntaşi ai românilor din Bucovina în Cernăuţi, unde au format un comitet aranjator de vreo 40 de bărbaţi, alegându-se ca preşedinte Dl. Eudoxie de Hurmuzachi (...). După multe pertractări şi combinări, s-au decis:

- Deşi ziua morţii (lui Ştefan cel Mare) pică pe 2 iulie, dară pentru că 2 iulie, în anul acesta, pică într-o vinere, deci într-o zi de post, să se ţie serbarea în 3 iulie, adică sâmbătă, ca să nu se facă mâncări de post, ci de frupt;

- Să se alcătuiască un program pentru serbarea de la Putna, cuprinzând slujbe religioase, predici, cântece în execuţia corurilor reunite ale Societăţii filarmonice „Armonia” şi Societăţii „Academia ortodoxă”, depuneri de coroane la mormântul lui Ştefan cel Mare, discursuri, dejunuri festive pentru oficialităţi, pentru studenţime şi pentru popor;

- Să se trimită liste de invitare în toate ţările locuite de români;

- Să se pună în coînţelegere cu direcţia trenurilor spre a avea din Cernăuţi şi Iţcani mai multe trenuri separate şi anume: pentru serbarea de la Putna se vor pune în circulaţie trei trenuri separate în ziua de 3 iulie a.c., adică unul din Cernăuţi, altul din Iţcani şi altul din Rădăuţi. Aceste trenuri vor pleca spre Putna după timpul medioeuropean, preţurile pentru biletele de călătorie vor fi reduse şi se vor putea scoate la toate staţiile de pe linia pe care vor circula trenurile;

- Să se facă o petiţie la Ministru (...) pentru obţinerea a 10.000 de coroane din Fondul religionar spre a putea acoperi spesele serbării...”.

Comitetul aranjator a ales apoi un comitet mai restrâns, coordonat tot de Eudoxiu Hurmuzaki, care, „înainte de serbare să aibă a veni la Putna şi a pregăti două pavilioane, unul în ograda mănăstirii pentru masa cea oficioasă de o sută de persoane, al doilea în pomătul (= livada) din dreapta aleiei spre a ospăta cinci sute de inteligenţi, adică de studenţi, iar pe aşa-numitul Dealul Popii să facă mai multe chioşcuri spre a putea menaja trei mii de oameni din popor (...). Acest comitet a petrecut în mănăstire trei săptămâni şi a alcătuit toate cele necesare pentru primirea oaspeţilor. S-a mai alcătuit un comitet local, care a avut să se îngrijească de ridicarea corturilor în sat, de întâmpinarea oaspeţilor sosiţi la serbare în gara Putna şi de conducerea lor pe la corturi.

Lucrările pentru decorarea mănăstirii s-au executat cu multă febrilitate. Lângă gară a fost ridicat un arc de triumf din stâlpi de molid necojiţi, înfăşuraţi în cununi de cetină, pe frontispiciul căruia se vedea coroana lui Ştefan cel Mare şi sub ea numele marelui voievod Ştefan”. Alt arc de triumf a fost ridicat „la intrarea întâia a mănăstirii”, de la care „spaliere de stâlpi de brad, necojiţi, înfăşuraţi în cununi de cetină, din vârful cărora fluturau steaguri, ducea până la poarta intrării în curtea mănăstirii, care, asemenea, era frumos decorată cu stâlpi de brazi, în jurul bisericii, înfăşuraţi tot în cununi de cetină şi legaţi deolaltă prin cununi ce atârnau printre ei”.

Încă de vineri, 2 iulie 1904, „pe drumul de la gară spre mănăstire furnica (...) poporul sosit din toate părţile Bucovinei pentru serbare”, în după amiaza aceleiaşi zile au sosit „Eminenţa Sa I.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Vladimir de Repta”, precum şi consulul României, „D-l Constantin Kogălniceanu, care a adus cu sine o uriaşă cunună, pe care, în numele Maiestăţii Sale Carol I, Rege al României, a depus-o pe mormântul lui Ştefan cel Mare, încredinţând-o grijei arhimandritului. Arhimandritul Teofil Patras a mulţămit pentru cununa închinată memoriei marelui voievod, asigurând că va face rugile sale ca geniul eroului să ocrotească pe români...”.

Cu trenul de după amiază au sosit foarte mulţi oaspeţi din România, iar „cu trenul de seară a sosit la Putna preşedintele ţării, Serenitatea Sa prinţul Hohenlohe Schilingsfiirst”. Atât prinţul, cât şi mitropolitul, care sosise mai devreme, au fost întâmpinaţi şi „bineventaţi de comitetul local festiv (...), în sunetul salvelor de săcăluşuri”, şi au fost escortaţi apoi, până la mănăstire, „de un banderiu de 40 de flăcăi călări, cu steaguri tricolore, urmaţi de un convoi mare de trăsuri...”.

S-a organizat cu acest prilej, în incinta Mănăstirii Putna, şi „un birou de presă sub conducerea lui E. Ştefanelli”. Au fost reprezentate, prin trimişi speciali, următoarele ziare: „Deşteptarea”, „Czernowitzer Zeitung”, „Czernowitzer Allgemeine Zeitung”, „Czernowitzer Tageblatt”, „Bukowinar Nachrichten”, „Gazeta Polska” şi „Prawoslawna Bukowijna” din Cernăuţi; „Universul”, „L'Independance Roumaine”, „Voinţa naţională”, „Adevărul”, „Acţiunea”, „Ţara”, „Dreptatea”, „Epoca”, „Cronica”, „Observatorul” şi „Conservatorul” din Regat; „Gazeta Transilvaniei”, „Drapelul”, „Poporul român” şi „Tribuna” din Transilvania; „Pester Lloijd”, „Peşti Hirlap”, „Budapesti Hirlap”, „Az Ujsâg”, „Peşti Naplo”, „Magjar Hirlap” şi „Biroul de corespondenţă regal unguresc” din Ungaria.

Potrivit manuscrisului din care cităm, nu se exagerează „dacă numărul participanţilor la serbare îl calculăm la 20.000”. Printre ei se aflau: generalul de divizie Angelescu, P. Poni, fost ministru, Ştefan Şendrea, fost ministru, Vasile Morţun, vicepreşedinte al Camerei, Vintilă Brăteanu, deputat, Nicu Filipescu, fost ministru, Ioan Grădişteanu, fost ministru, profesorul Grigore Tocilescu, Teodor Ghica, fost diplomat, Ioan I. Ghica, prefect de Vlaşca, Al. Florescu, secretarul Ligii culturale din Bucureşti, Stroe Belloescu, senator, T. V. Ştefanelli, consilier la Curtea de apel, Nicolae Iorga, profesor, Dimitrie Onciul, profesor, Al. Tzîgara-Samurcaş, istoric de artă, K. A. Romstorfer, arhitect, delegaţiile facultăţilor din Bucureşti, Iaşi, Paris, Viena şi Munchen, ale asociaţiilor studenţeşti, şcolii de şosele şi poduri din Bucureşti, reprezentanţi ai diferitelor societăţi culturale şi de binefacere româneşti.

Iulie 3. După oficierea serviciului religios, în primele ore ale dimineţii, de către I.P.S. Sa arhiepiscopul Dr. Vladimir de Repta, profesorul dr. T. Tarnavschi de la Facultatea de teologie din Cernăuţi a ţinut în biserică, „o predica festivă, care a produs o vie impresie asupra publicului asistent”, subliniind, printre altele, că „Ştefan cel Mare şi-a câştigat merite nepieritoare nu numai pentru Ţara Moldovei, dar chiar pentru toată Europa; căci, cine ştie până unde ar fi ajuns puhoiul osman, dacă el, cu oastea sa vitează, nu i-ar fi pus stavilă”.

Urmează apoi, la orele 12, discursul festiv al reputatului nostru istoric Dimitrie Onciul. „Savantul profesor de la Universitatea din Bucureşti apare pe tribuna ridicată lingă zidul mănăstirii şi, în prezenţa (...) tuturor persoanelor oficioase şi din diferitele stări, cum şi a poporului adunat la marea serbare”, îşi rosteşte cuvântarea „întrerupt adesea de vii aplauze şi urale”. Evocând condiţiile istorice în care s-a urcat Ştefan cel Marc pe tronul Moldovei, Dimitrie Onciul preciza: „Era o vreme de mare cumpănă nu numai pentru Moldova şi neamul românesc, ci pentru toată creştinătatea, când Ştefan veni să ia domnia. Cu patru ani mai înainte, cetatea sfântului Constantin, ca ultimă rămăşiţa a imperiului cezarilor romani, căzuse în mâinile turcilor, împărăţia creştină a Răsăritului fu desfiinţată, aceeaşi soartă având şi celelalte state ale Peninsulei Balcanice, care, toată, deveni osmană. Cuceritorul Mahomed al II-lea îşi aşeză tronul la Cornul de Aur şi semiluna înlocui crucea de pe Sfânta Sofia. Groaza cuprindea inimile descurajate ale Europei. Atunci veni, ca trimis al Providenţei, Ştefan cel Mare, atletul creştinătăţii, cum îl numea sfântul părinte de la Roma. Un alt luptător al lui Christos, Ioan Corvin de Hunedoara, şi acesta român de viţă, murise un an mai înainte, lăsând dezolată Ungaria şi lumea creştină. Era acum rândul lui Ştefan, ca principe fruntaş în fruntea Răsăritului creştin, să ducă mai departe lupta...”. Dar, „Eroul străluceşte nu mai puţin şi prin faptele păcii. Cele 44 de mănăstiri şi biserici zidite de el şi bogat înzestrate, din care şapte sunt în Bucovina, - sublinia ilustrul istoric în discursul său - au fost tot atâtea locaşuri de cultură ale neamului românesc, de învăţătură şi de întărire sufletească. Literatura cultivată în ele, cea bisericească şi cea profană, în care se distinge mai ales istoriografia prin Analele de la Putna, scrise în această mănăstire, a fost întemeietoare pentru cultura literară din urmă. Arhitectura, pictura şi odoarele lor sunt cele mai preţioase monumente ale artei naţionale (...). Spre a-l preamări pe el, românii din toată ţara şi de pe tot pământul românesc (...) ne-am adunat astăzi aici, la mormântul lui, ca la un izvor de viaţă şi de virtute, izvor de însufleţire şi de îndemn la fapte patriotice... Venit-am pentru ca, preamărindu-l pe el, sufletele noastre să le înălţăm şi să le întărim, neamul să ni-l cinstim şi ţara ce în sânul ei păstrează acest preascump odor”. Discursul lui Dimitrie Onciul se încheie cu o vibrantă invocare a gloriosului voievod: „Măreaţă umbră, revarsă lumina ta asupra noastră şi asupra neamului tău întreg şi spre faptele iubirii de ţară, ale iubirii de neam, ale iubirii de lege, virtuţi prin care tu străluceşti în veacuri, îndreaptă şi uneşte cugetele noastre”.

După alte două discursuri, din care unul ţinut de reprezentantul Ligii culturale de la Iaşi, iar celălalt de reprezentantul judeţului Râmnicul Sărat, „pe al cărui teritoriu Ştefan cel Mare a avut o teribilă luptă”, urmează ceremonia depunerii coroanelor la mormântul eroului comemorat, S-au depus atunci, într-o atmosferă solemnă, 18 coroane, confecţionate fie din frunze de stejar şi de lauri naturale, fie din bronz şi de argint, imitând asemenea frunze, aproape toate decorate cu tricolorul românesc şi cu dedicaţii din partea următoarelor personalităţi, instituţii, societăţi, oraşe şi judeţe: a regelui Carol I al României; a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din România; a Comitetului ţării din ducatul Bucovina; a oraşului Suceava; a Româncelor bucovinene; a ţăranilor români din Ungaria; a studenţimii universitare din Bucureşti; a Societăţii de cultură macedo-română; a Societăţii istorice din Bucureşti; a Românimii din Braşov; a Ligii culturale din Iaşi; a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor din Bucureşti; a Societăţii „România jună”: a Românilor din Blaj; a Societăţii cantorilor români ,,Lumina” din Bucovina; a Clubului meseriaşilor români din Galaţi; a judeţului Râmnicul Sărat şi, în sfârşit, a ziarului „Universul” din Bucureşti.

Se trece apoi la ospăţul sărbătoresc, descris cu o remarcabilă plasticitate în manuscrisul putnean din care cităm mai departe: „în stingă bisericii mănăstirii era ridicat un admirabil pavilion, pavoazat cu steaguri, steme şi cununi de brad, în care la orele 2 d. a. s-a servit masa oficioasă, la care au luat parte persoanele invitate de Comitetul festiv. Printre oaspeţi sunt remarcaţi: preşedintele ţării, prinţul Hohenlohe, la dreapta căruia şedea consulul României, Kogălniceanu; profesorul Neumann, prelatul Schmidt, preşedintele tribunalului Klar, deputatul Vintilă Brăteanu, iar la stingă I.P.S. Mitropolit Dr. V. de Repta, mareşalul ţării Excelenţa Sa I. Lupul, generalul Anghelescu, arhimandritul Calinescu. În faţă şedeau vicepresidentul Camerei Ştefan Şendrea, profesor dr. Dimitrie Onciul, fostul diplomat Th. Ghica, Nicolae Butculescu, apoi urmau celelalte persoane de distincţie. Biletele meniului erau frumos executate, ornate cu efigia lui Ştefan cel Mare şi o vedere a mănăstirii. Ele conţineau următorul meniu: icre, sardine, unt, supă; peşte cu maioneză, friptură de muşchi, sparangă, friptură de căprioară, salată, compot; copturi, brânză, fructe; cafea neagră, lichioruri, coniac, bere de Pilsen, vin de Odobeşti, vin de Voslau, şampanie”.

La masa oficioasă totul se desfăşura conform programului dinainte stabilit, toastându-se, atât din partea oficialităţilor româneşti, cât şi a celor austriece, mai puţin în memoria lui Ştefan cel Mare şi mai mult în sănătatea maiestăţii sale imperiale, „care ştie a preţui pe fidelii săi supuşi”. Iată, însă, că, la un moment dat, un incident neprevăzut, dar plin de semnificaţie, tulbură tihna acestei mese îmbelşugate: „Pe când în pavilionul frumos aranjat şi artistic decorat, Eminenţa Sa Mitropolitul deschise deja printr-un discurs avântat seria toasturilor, se auzi din depărtare un murmur de şoapte. Acest murmur se apropie tot mai tare, se desluşi treptat şi apoi se auzi foarte bine: era „Deşteaptă-te Române” - cântat de mii şi mii de guri, de o mulţime mare de popor, în fruntea căreia păşea mândră întreaga studenţime universitară română. Se cutremurară zidurile bătrânei mănăstiri de puternicele accente ale răscolitorului marş. Totul era uitat, toate inimile erau unite şi din toate răsunau armonic cuvintele: „Acum, ori niciodată!”. Ajunsă în dreptul pavilionului din incintă, coloana se opri şi cântă o strofă întreagă din „Deşteaptă-te Române”, după care, cântând „Trei culori” şi „Drum bun, drum bun, toba bate” se îndreaptă spre grădina de unde pornise această mulţime nemărginită, care îşi manifesta astfel sentimentele de care era pătrunsă (...). Aici, în grădina mănăstirii, între copacii umbroşi, Comitetul aranjator a fost aranjat bufetul pentru inteligenţa ce a luat parte la serbare. Între şirile de copaci era ridicat un pavilion mare, frumos ornat cu stindarde, steme şi cununi de brad, în care, în două înduri, se întindeau mesele şi băncile, unde aveau să fie ospătate 500 de persoane, înaintea pavilionului erau construite chioşcuri, în care erau aşezate bucatele şi băuturile menite pentru oaspeţi. La orele 2 d. a. pavilionul era ocupat de oaspeţi (...), studenţime sosită cu dragă inimă la serbare din toate părţile locuite de români, căreia studenţii bucovineni îi făceau onorurile (...). Timpul fiind înaintat, se purcede la punctul din program: oraţiunile reprezentanţilor studenţeşti. Urcă la tribună, în calitate de preşedinte al Comitetului studenţesc central, d-l student în litere George Tofan, care bineventează reprezentanţii studenţilor din toate părţile şi doreşte ca studenţii să ieie învăţături de la această serbare, pe cari să le propăvăduiască în popor. Acordă apoi cuvântul preşedintelui Societăţii academice „Junimea”, d-lui Constantin Lucaci, care într-o vorbire magistrală, zice că, dacă nu suntem vrednici să trăim ca popor glorios, atunci mai bine să murim! Capătă apoi cuvântul preşedintele Societăţii academice „România Jună” din Viena, d-l Mihai Popovici, care, printr-o vorbire entuziastă şi rostită cu mult foc, entuziasmează întreaga mulţime, care erupe necontenit în strigăte de trăiască!”. Au mai rostit discursuri, în continuare, printre alţii: „reprezentantul studenţilor macedo-români, d-l Vasile Covată, care aduce prinosul de recunoştinţă al aromânilor la mormântul marelui erou naţional, arătând că figura lui trăieşte şi la aromâni în tradiţii şi literatură şi, în fine, apelează la toţi românii ca să le dea concursul în lupta ce sunt siliţi a purta cu duşmanii limbii române, cu călugării greci. Cuvântarea d-lui V. Covată a făcut asupra mulţimii o impresie adâncă şi a deslănţuit un tunet de aplauze la fine; a fost una din cele mai bine simţite oraţiuni”. După alte alocuţiuni, „capătă cuvântul cunoscuta scriitoare de la Iaşi, d-na Laurenţia Gribincea, care a scris o broşură poporală despre Ştefan cel Mare. Ea rosteşte un discurs admirabil, vorbind despre faptele măreţe şi însuşirile strălucite ale eroului pre care-l preamărim, fiind întreruptă mereu de salve de aplauze (...). În mijlocul aplauzelor frenetice ia cuvântul profesorul Grigore Tocilescu, care laudă discursul antecesoarei şi face o paralelă între Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. El se bucură că tinerimea a apărut în număr aşa de mare la serbare şi crede că acesta este rodul educaţiei naţionale făcute de profesorii universitari; această bucurie - încheie Tocilescu - este, de fapt, şi unica răsplată !”. După alte două discursuri, apare în grădină mitropolitul Bucovinei şi Dalmaţiei, Vladimir de Repta, care urcă la tribuna studenţilor şi citeşte, după câteva cuvinte introductive, răspunsul împăratului la o telegramă de omagia pe care el i-a trimis-o acestuia cu prilejul serbării de la Putna. La această intervenţie, numeroasa tinerime din livada mănăstirii a replicat cântând din nou, „într-o însufleţire de nedescris, Deşteaptă-te Române!”. Preşedintele Comitetului studenţesc central, tânărul George Tofan, „citeşte apoi telegramele sosite din toate părţile locuite de români, până şi din America, pe care publicul le primeşte cu aclamaţiuni entuziaste”. Au trimis atunci telegrame de felicitare şi de adeziune la serbarea de la Putna: studenţii români din Hohenheim, Leipzig şi Berlin; românii din America, de la Cleveland-Ohio, constituiţi în societăţile „Romana”, „Carpatina Cleveland”, „Vulturul Pittsburg”, „Unirea Română”, „Joungstown”, „Clubul român Cleveland”; ziarele „Libertatea” din Orăştie şi „Tribuna” din Arad, cea din urmă comunicând lapidar: „Trimitem inimile noastre la mormântul lui Ştefan cel Mare...”. S-au mai primit telegrame pe adresa serbării de la Putna, mai cu seamă din Transilvania, purtând fie semnături individuale, fie semnături colective, printre care poate fi întâlnit, spre exemplu, numele lui Iosif Vulcan, alături de alte 15 semnături, sub următorul text expediat din Oradea: „La marea serbare a neamului românesc şi noi luam parte cu toată inima şi trimitem omagiile noastre umbrei marelui erou”. Mai menţionăm, în sfârşit, o telegramă expediată de trei cetăţeni din Orăştie, care, „Cu inima în mijlocul patrioticei adunări”, regretă că nu pot fi şi ei prezenţi „cu devotamentul lor” la serbarea de la Putna. După lecturarea acestor telegrame, rosteşte un discurs „d-l Reus, în numele tinerimii ungurene care a fost împiedicată să ia parte la serbare. Preşedintele Comitetului studenţesc central declară apoi programul încheiat”, exprimându-şi convingerea că „această măreaţă serbare va rămâne veşnic în memoria tuturor participanţilor”. Eudoxiu Hurmuzachi împarte, la sfârşit, o broşură în limba germană, intitulată Stephan der Grosse, 1457 - 1504, Die Putnafeier (Ştefan cel Mare, 1457 - 1504. Serbarea de la Putna) „scoasă de N. Iorga, anume pentru serbarea aceasta, din marele op pe care îl va edita în curând (...).

După terminarea discursurilor din grădină, întreg publicul porneşte spre Dealul Popii unde aştepta poporul să audă cuvintele frumoase menite pentru el întru sărbătorirea zilei. Urcă la tribună d-l Doru Popovici, frenetic aplaudat. D-sa rosteşte discursul cu cunoscutu-i talent oratoric (...). Mulţimea ascultătorilor din jurul tribunii îl ascultă când în tăcerea cea mai profundă, când aplaudându-l cu frenezie. Pe obrajii moşnegilor şi ai tinerilor se văd lunecând lacrimi de înduioşare la auzul cuvintelor ce curg limpezi şi curate ca cristalul de pe buzele oratorului. La finea discursului, emoţionat, auditoriul cade în genunchi şi cu lacrimi în ochi rosteşte o rugăciune pentru amintirea voievodului Ştefan cel Mare. A fost un moment zguduitor, ce a mişcat toată firea omenească (...). Entuziasmul ajunge la culme când oratorul începe a împărţi discursul său tipărit într-o broşură în mii de exemplare. Fiecare ţăran caută să capete o cărticică de aceasta sfântă de la mormântul lui Ştefan cel Mare, ca să o ducă acasă la ai săi, şi, după cum spunea unul din ei, să o lase, după moarte, moştenire feciorului său”. Cu acest discurs „programa oficioasă a serbării s-a finit şi publicul s-a răzleţit prin împrejurimile Putnei spre a admira frumuseţile naturii şi a vizita chilia sihastrului Daniil, sihăstria şi alte locuri vestite...”.

Mesaje de apreciere elogioasă a festivităţilor prilejuite de comemorarea morţii lui Ştefan cel Mare au continuat să sosească din străinătate şi post-jestum. La 14 iulie 1904, bunăoară, Papa Pius al X-lea „adresa, prin secretarul său de stat, prinţului Vladimir Ghica din Bucureşti, următoarea telegramă din Roma: „Sfântul părinte ia parte la festivitatea ce aminteşte pe marele Vostru erou naţional, pe care Papa Sixtus al IV-lea l-a numit Atletul lui Christos, şi din toată inima împărtăşeşte nobililor săi fii din România binecuvântarea apostolică, dând expresie dorinţelor sale pentru fericirea lor şi pentru prosperitatea patriei lor glorioase”. (Pentru toate relatările, extrasele şi citatele referitoare la pregătirea şi desfăşurarea serbării de la Putna, cu prilejul celui de al patrulea centenar al morţii lui Ştefan cel Mare, a se vedea Arhiva Mănăstirii Putna, ds. nr. 3/1900. Manuscrisul citat de noi, inclus în acest dosar, se intitulează Biografia egumenului Teofil Patraş, care pare a fi fost scrisă de el însuşi, în calitate de martor ocular şi implicat al evenimentelor relatate).

Ample şi contradictorii, uneori, au fost ecourile serbării de la Putna în presa vremii.

Iulie 6 Apare în ziarul „Voinţa naţională” nr. 5767 articolul intitulat La Putna, în care se apreciază că „însemnătatea istorică a serbării lui Ştefan cel Mare s-a vădit nu numai în toată ţara, unde entuziasmul a izbucnit, relevând patriotismul nostru (...), ci şi la Putna, unde este mormântul viteazului şi înţeleptului nostru strămoş”. Apare, de asemenea, în ziarul „L'Independance Roumaine” nr. 8528 din aceeaşi zi, articolul Ziua memorabilă de la Putna, în care se relatează, printre altele, că „Dintr-un capăt până-n altul al ţării, în oraşele şi în satele cele mai îndepărtate, toţi românii, inspiraţi de acelaşi sentiment patriotic, uniţi prin acelaşi gând de recunoştinţă, au adus prinosul lor de omagii memoriei lui Ştefan cel Mare. Dacă serbările care s-au petrecut dincoace de frontieră au arătat cit de vie este amintirea marelui principe român în conştiinţa naţională, o altă serbare a fost deosebit de mişcătoare şi va lăsa o impresie nepieritoare acelora care au avut fericirea a fi de faţă. Este serbarea care a avut loc la însuşi mormântul lui Ştefan cel Mare, în Mănăstirea Putna, adăpostită într-o vale ascunsă a Bucovinei (...). Iar acei care, datorită împrejurărilor, au fost împiedicaţi să ia parte, s-au asociat în gând acestei serbări neaoş româneşti”.

Iulie 7 În ziarul „Tribuna” nr. 128, din Arad, se constată, sub titlul Plecaţi-vă, neamuri, că „Serbările de la Putna au făcut să se umple de mândrie şi de entuziasm toate inimile româneşti; căci podoaba neamului nostru, măritul voievod Ştefan cel Bun, Mare şi Sfânt, înălţându-se din mormânt după patru sute de ani, primit-a îngenunchierea unui neam întreg (...); mii de oraşe, sate şi cătune văzut-au icoana trecutului legendar defilând înaintea lor, pentru a aprinde încredere şi vigoare, spre a-şi îndeplini misiunea în viitorii fii ai neamului românesc”.

Relatări impresionante sunt inserate, la aceeaşi dată, şi în ziarul „Epoca” nr. 184 din Bucureşti, sub titlul La Putna: „S-au terminat serbările pentru comemorarea celui de al patrulea veac de la moartea lui Ştefan cel Mare. Pretutindeni, însufleţirea a fost mare, însă, cu deosebire a fost înălţătoare sărbătoarea de la Putna, din Bucovina (...). Am fost fericiţi să vedem că, de prin toate unghiurile unde se vorbeşte limba română, au venit în pelerinaj pios nenumăraţi români, ca să aducă prinosul lor de veneraţie moaştelor binecuvântate ale lui Ştefan. Şi printre pelerinii pe care i-am văzut la Mănăstirea Putna, se găseau şi fruntaşi ai ţării noastre, ceea ce înseamnă pentru viitorul neamului un minunat augur, pentru că aceştia, prin prezenţa lor la solemna sărbătoare, ne dau chezăşia că în conducerea statului nostru niciodată nu se va pierde din vedere idealul de a se menţine, cu orice sacrificii, legăturile sufleteşti dintre toţi românii de pretutindeni. Dar şi mai mult ne-au înviorat sufletele impunătorul număr de ţărani bucovineni, care au luat parte la serbare. Erau acolo mii de mii, şi ce mândreţe de oameni! Ce viguroşi bătrâni, ce flăcăi chipeşi, ce sânziene de fete! Parcă se desprinseseră din cadrele unor tablouri zugrăvite de maestrul Grigorescu, aşa de departe erau acele figuri de acelea ale unor bieţi ţărani pe care noi ni-i închipuim totdeauna vestejiţi de trudă peste puteri şi de mizerii. Sunetele tânguioase şi îmbărbătătoare, în acelaşi timp, ale buciumelor ce făceau să freamăte în ziua de 3 iulie codrii de pe dealurile Crucişorului şi Sionului, parcă vesteau deşteptarea din eternul somn a falnicei Moldove din secolul al cincisprezecelea (...). Ce îndemnase oare pe oamenii aceştia ca să-şi lase, într-o zi de lucru, ogoarele şi să înfrunte ostenelile unui drum lung, fără perspectiva unei răsplăţi materiale? Ce tainică fibră a vibrat în sufletele lor? (...) Toţi am admirat, toţi ne-am simţit inimile tresăltând de bucurie la vederea acestui popor viguros, care, ca o stâncă de granit, bătută de tot felul de valuri, stă teafără şi semeaţă”. (Pentru toate extrasele din presa vremii, referitoare la comemorarea morţii lui Ştefan cel Mare în 1904, a se vedea, de asemenea, Arhiva Mănăstirii Putna, ds. rar. 3/1900).

1905 Nicolae Iorga publică la Bucureşti, prin Editura Minerva, cartea intitulată Pomenirea lui Ştefan cel Mare, în care sunt prezentate, cu lux de amănunte, manifestările prilejuite de comemorarea a patru veacuri de la moartea voievodului.

Se publică, tot la Bucureşti, monografia lui Dimitrie Dan, intitulată Mănăstirea şi comuna Putna, destinată „fraţilor români din toate unghiurile, cu dorinţa ca, cetind ei cele scrise într-însa, să-şi amintească cât de des de gloria străbună şi de Ştefan Vodă cel Bun şi Mare”. Este cea mai cuprinzătoare carte care s-a scris până acum despre Putna.

Mai 20 Consulul general al României la Cernăuţi, Constantin Kogălniceanu, depune la mormântul lui Ştefan cel Mare o coroană de lauri, turnată din bronzul unui tun turcesc, capturat de ostaşii noştri în Războiul pentru independenţă de la 1877 - 1878, în locul coroanei provizorii de flori artificiale depusă la 2 iulie 1904, din partea regelui Carol I.

1907 - 1908 Se construieşte în centrul comunei Putna actuala biserică parohială a cărei târnosire a avut loc în anul 1909.

1911 Istoricul polon Olgierd Gorka descoperă la Bayerische Staatsbi-bliothek din Munchen Cronica breviter scripta Stephani Dei grada Voyvodae Terrarum Moldannensium necnon Valachyensium, o prelucrare în limba germană după letopiseţul moldovenesc scris slavoneşte al lui Ştefan cel Mare, cuprinzând domnia acestuia între anii 1457 - 1499.

Se organizează la Mănăstirea Putna - pe spezele fondului religionar al Bucovinei - un muzeu în care se expun valoroasele odoare ale mănăstirii.

1918, noiembrie 5 Marele Sfat Naţional din Transilvania lansează manifestul Către popoarele lumii, făcând cunoscută omenirii întregi voinţa tuturor românilor transilvăneni de a se uni cu România. Noiembrie 15. Destrămându-se monarhia austro-ungară, Consiliul Naţional Român din Bucovina proclamă reintegrarea Bucovinei în componenţa României.

Decembrie 1 Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească decretează la Alba Iulia Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de ei cu România. „Soarta a voit - scria Octavian Goga - ca din acest oraş al înfăptuirii de odinioară să plece şi consolidarea Unirii. Sufleteşte, această unire a fost totdeauna”. La rândul său, Lucian Blaga nota în Hronicul şi cântecul vârstelor: „Pentru marea, istorica Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde s-a hotărât alipirea Transilvaniei la patria-mumă, n-a fost nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse vreme de sute de ani... În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul naţional, sincer, irezistibil, organic, masiv”.

1923, ianuarie Documentându-se pentru redactarea unui amplu articol, intitulat Cei din urmă sihastri ai Bucovinei, cunoscutul publicist Simeon Reli constata că, de la căderea Bucovinei sub austrieci (1775) şi până la reunirea acesteia cu România (1918), nu au mai rămas din Sihăstria Putnei decât „Un morman de ruini, bolţi surpate şi grămezi de moloz înecate de bălării..., câţiva păreţi de ziduri afumate, în care se văd spărturile ferestrelor, lărgite de ploi”.

1924 Se tipăreşte la Mănăstirea Neamţu cartea Ştefan cel Mare şi Sfânt. Istorisiri şi cântece populare, culese de Simion T. Kirileanu, cea mai amplă culegere de legende şi tradiţii referitoare la personalitatea marelui voievod.

1925 Orest Tafrali, profesor la Universitatea din Iaşi, publică la Paris Le tresor byzantin et roumain du Monastere de Poutna, un important studiu-catalog al obiectelor liturgice, icoanelor, crucilor, broderiilor şi relicvelor din colecţia Mănăstirii Putna, însoţit de un bogat „atlas” cu planşe după aceste obiecte. Recenzându-i lucrarea, istoricul francez Louis Brehier, profesor la Facultatea de litere din Clermont-Ferrand, sublinia printre multe altele: „în sfârşit, înainte de constituirea puterii ruse sub Petru cel Mare, principii români au fost în ochii grecilor, sârbilor, bulgarilor, veritabilii protectori ai religiei ortodoxe şi asta în memoria lui Ştefan cel Mare, căruia ei l-au datorat acest prestigiu. Dar nu numai în domeniul istoriei politice, ci şi în cel al istoriei artei, domnia lui Ştefan cel Mare a fost o epocă decisivă şi, din acest punct de vedere, incomparabilul tezaur de la Putna ne aduce informaţiile pe care excelentele analize ale domnului Tafrali ne-au ajutat să le desprindem (...). Din această epocă se constată preferinţele românilor pentru unele tipuri de monumente, pentru unele modalităţi de ornamentare şi această alegere, pe care ei o fac liber printre influenţele străine şi care a sfârşit prin constituirea unei tradiţii autonome, conferă artei lor un caracter atât de original. Epoca lui Ştefan cel Mare ne relevă naşterea acestei tradiţii naţionale (...). Acestea sunt informaţiile preţioase pe care le datorăm tezaurului de la Putna şi trebuie să-i mulţumim domnului Tafrali şi să-l felicităm pentru ca a făcut accesibile aceste minunate piese studiilor istoricilor de artă. Graţie ansamblurilor complete şi bine datate ale acestui uimitor tezaur, noi putem urmări, mai bine - ceea ce nu s-a făcut până acum - destinele artei bizantine, după căderea Constantinopolului şi sesizăm, de asemenea, cum diversele tradiţii şi influenţe, care se încrucişează pe solul românesc, au putut să nască o artă cu adevărat naţională”.

- Ion Ursu publică, la Bucureşti, cartea Ştefan cel Mare - domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 la 2 iulie 1504, una dintre cele mai cuprinzătoare şi mai riguroase monografii ale domniei marelui voievod.

Februarie 25 Ia fiinţă Patriarhia Română, iar câteva luni mai târziu - la l noiembrie al aceluiaşi an -, fostul mitropolit primat al României, Miron Cristea, devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Mai 25 Se deschide la Paris, în sălile Muzeului „Jeu de Paume” Expoziţia de artă românească veche şi modernă (L'Art Roumain ancien et moderne), cuprinzând 179 de exponate dintre cele mai valoroase şi diverse - ceramică, scoarţe populare, fresce, obiecte de cult, pictură modernă etc. - printre care şi numeroase broderii, manuscrise miniate şi ferecate, icoane, cruci sculptate şi orfevrării din colecţia Mănăstirii Putna. Expoziţia a constituit o revelaţie atât pentru marele public parizian cât şi pentru specialişti. Reputatul istoric de artă francez Henri Focillon, spre exemplu, scria cu acel prilej, printre altele, următoarele cuvinte vibrante şi profunde, pline de admiraţie şi entuziasm: „Marea artă populară, arhaică şi vie totodată, sau uimitoarele comori ale artei religioase, în al cărei puternic fond (autohton) se întretaie felurite influenţe şi aporturi savant tratate” constituie „imaginea grandioasă a vieţii unui popor de-a lungul timpurilor”, pe care „organizatorii Expoziţiei de artă românească veche şi modernă de la „Jeu de Paume” au vrut s-o prezinte publicului parizian. De data aceasta însă nu mai este, ca la expoziţiile precedente de artă străină, o selecţie de individualităţi eroice, o galerie de mari nume şi de opere nemuritoare (deşi se găsesc şi de acestea), care iau loc în vechiul pavilion din mijlocul celui mai elegant peisaj al Franţei şi al Parisului, ci este rezumatul unei istorii prin operele anonime ca şi prin operele semnate, expresia unei conştiinţe naţionale şi a continuităţii ei (...). Ne parvin din fondul mănăstirilor pierdute în munţi şi în păduri aceste frumoase obiecte care aduc până la noi mărturia vechiului devotament al unui neam pentru credinţa lui; ne vin din colibele ţărăneşti aceste covoare, aceste ţesături străbătute de licăriri atât de frumoase şi această olărie. Şi cea mai bună din această pictură contemporană atestă iar dragostea pentru pământul natal, suavitatea peisajelor autentice. Această unitate, acest farmec, această energie liberă nu rezultă din rătăciri şi din amintiri difuze, ci din puterea unui mediu geografic. O formidabilă coloană vertebrală, Carpaţii, şi o cale fluvială care traversează răsăritul Europei, legîndu-l de noi, Dunărea, iată cele două axe şi cele două măreţii ale României (...). Vitalitatea geniului unui popor nu se poate afirma şi defini prin tentaţia arhaicului, ci prin continuitate. Aceeaşi de secole, din punct de vedere moral, marea Românie contemporană nu ne prezintă la expoziţia de la „Jeu de Paume” o improvizaţie de cultură, ci un prezent şi un trecut care se completează. Ea nu este pură construcţie politică, sistem de idei, ci putere de echilibru şi de invenţie indispensabilă comunităţii europene şi dragă prieteniei franceze”. (Cf. Henri Focillon, L'Art et L'Histoire en Roumanie, în cat. Exposition de l'art Roumain ancien et moderne (...) au Musee du Jeu de Paume, Paris, 1925).

Iulie Este adusă la Mănăstirea Putna o cunună de lauri, turnată în bronz, cu următoarea inscripţie transversală: „Marelui nostru strămoş, veneraţie. Ateneul popular Tătăraşi din Iaşi, cu prilejul celui de al 5-lea pelerânagiu, Iulie 1925”.

Septembrie 18 Expoziţia de artă românească veche şi modernă de la Paris este itinerată şi deschisă - într-o formă mai restrânsă - la Muzeul Hai din Geneva.

1926 Din iniţiativa şi la stăruinţa Cercului studenţesc „Arboroasa” din Cernăuţi, se instalează în incinta Mănăstirii Putna bustul lui Minai Eminescu, în amintirea primei serbări a românilor ele pretutindeni şi a primului congres studenţesc, care au avut loc aici, în august 1871, şi la organizarea cărora marele poet şi-a adus o esenţială contribuţie. Bustul este executat de sculptorul Oscar Han, în anul 1920, iar pe soclu sunt săpate în marmură vibrantele versuri eminesciene: „Ce-ţi doresc eu ţie / Dulce Românie... / La trecutu-ţi mare, / Mare viitor!”

G. Balş publică Bisericile lui Ştefan cel Mare, lucrare de referinţă pentru istoria arhitecturii religioase româneşti din evul mediu.

1934 Ia fiinţă Episcopia misionară ortodoxă română din America.

1935 Potrivit unei ştiri din presa cernăuţeană, se introduce în Mănăstirea Putna iluminatul electric. Unele experimente, în acest sens, se făcuseră şi cu un an mai înainte, după cum rezultă din arhiva mănăstirii.

Mai 19 - 21 Sub conducerea lui Nicolae Iorga, în calitate de preşedinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, un grup de excursionişti străini, printre care se afla şi reputatul istoric de artă francez, Guillaume de Jerphanion, profesor la Colegiul oriental din Roma, vizitează Mănăstirea Putna.

Mai 23 Se deschide Expoziţia universală de la Bruxelles la care a participat şi ţara noastră cu opere de artă religioasă, de artă populară, de pictură şi sculptură modernă, cu cărţi şi exponate din domeniul turismului, al agriculturii, silviculturii, minelor, petrolului etc. Din colecţia Mănăstirii Putna au fost expuse epitaful din 1490, dverele din 1483 şi 1485, epitrahilul din 1469 şi cel cu portretele lui Ştefan voievod şi fiul său Alexandru, tripticul Deisis, evangheliarele din 1489 şi 1504 - 1507, icoana învierii din 1566 şi cea a înălţării din 1568. (Cf. La Roumanie ă l'Exposition Universelle et Internationale de Bruxelles, Bruxelles, 1935). Conform procesului verbal din 18 aprilie 1935, aceste obiecte au fost luate în primire de la Mănăstirea Putna de către istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaş, care, după închiderea expoziţiei, le-a restituit aceleiaşi mănăstiri la data de 9 decembrie 1935.

1954 Direcţia monumentelor istorice şi de artă iniţiază o importantă campanie de cercetări la Putna, în vederea restaurării mănăstirii.

Iulie 2 Cu prilejul comemorării a 450 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, întreg poporul român omagiază, plin de veneraţie, memoria strălucitului erou. În ziare şi reviste apar articole consacrate evenimentului; la Putna şi în alte numeroase localităţi din ţară se ţin conferinţe şi se organizează manifestări închinate aceluiaşi eveniment, iar Academia Română pregăteşte şi editează un volum de Studii cu privire la Ştefan cel Mare, care va ieşi de sub tipar în 1956.

1955 - 1956 În vederea lucrărilor de restaurare preconizate în 1954, se desfăşoară la Mănăstirea Putna ample cercetări arheologice. Cu acest prilej se descoperă, pe latura de sud a incintei, temeliile casei domneşti din vremea lui Ştefan cel Mare şi se constată că chiliile din secolul al XV-lea, de pe latura nordică a incintei, erau pictate în interior, „după cum o dovedesc fragmentele de pictură murală colorată în alb, roşu şi negru, descoperite la nivelul respectiv”, iar la exterior „Erau decorate cu discuri şi ciupercuţe smălţuite”. „Se concluzionează „că nu există aici urme de viaţă anterioare construcţiilor în piatră din vremea lui Ştefan cel Mare”.

1957 Cu prilejul aniversării a 500 de ani de la urcarea lui Ştefan cel Mare în tronul Moldovei, Biblioteca Centrală de Stat publică un volum biobibliografic, intitulat Ştefan cel Mare - 500 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei, semnat de cercetătorii Horia Ursu şi Daniela Bratu.

Se organizează la Muzeul de artă din Bucureşti Expoziţia Ştefan cel Mare şi epoca sa. 500 de ani de la înscăunare.

Mai 27 Se inaugurează, într-o formă reorganizată, la parterul clădirii de pe latura vestică a incintei, Muzeul Mănăstirii Putna. Înainte de această dată fusese amenajat în clădirea de pe latura nordică.

1958 Apare, în Editura Academiei R.P.R., Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare, lucrare cvasiexhaustivă, elaborată de un colectiv de cercetători sub conducerea profesorului M. Berza.

1959 Virgil Vătăşianu publică Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Editura Academiei R.P.R., lucrare monumentală de o excepţională rigoare ştiinţifică.

1964 Apare, în Editura Academiei R.P.R., volumul intitulat Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan cel Mare, culegere de studii îngrijită de M. Berza, întrunind prestigioase nume de cercetători români.

Se organizează la Atena o vastă expoziţie intitulată L'Art Byzantin, ari europeen (Neuvieme exposition sous Tegide du Conseîl de l'Europe), cu participarea ţărilor din aria de răspândire a culturii şi artei bizantine, printre care şi România. Au fost expuse în cadrul acesteia şi numeroase opere de artă religioasă românească provenind de la Mănăstirea Putna, care au întrunit aprecieri superlative atât din partea specialiştilor, cât şi din partea marelui public.

1965 - 1966 Se organizează la Londra şi în alte oraşe din Anglia expoziţia intitulată Roumanian Art Treasures. Fifteenth to eighteenth centuries, la care au participat şi opere de artă religioasă din colecţia Mănăstirii Putna. Expoziţia a fost itinerată apoi, pe parcursul anului 1966, în Franţa şi în R. F. Germania.

1966 La recomandarea U.N.E.S.C.O., împlinirea a 500 de ani de la fundarea Mănăstirii Putna se celebrează pe plan mondial.

Prof. dr. Gheorghe Moisescu tipăreşte la Viena, în excelente condiţii grafice, o carte, cu text bilingv (român şi german), intitulată Mănăstirea Putna la 500 de ani de la întemeiere.

Se organizează la Suceava Expoziţia Moldova în vremea lui Ştefan cel Mare, sub egida Muzeului regional şi a Direcţiei generale a Arhivelor statului. Sunt expuse peste 70 de documente originale din epoca lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi a altor domnitori urmaşi, referitoare la Putna.

Mai 22 În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 500 de ani de la fundarea Mănăstirii Putna, o delegaţie oficială, în frunte cu preşedintele Nicolae Ceauşescu, vizitează acest luminos aşezământ, scriind în Cartea de onoare: „Cu adâncă emoţie am vizitat Mănăstirea Putna unde se află locul de veci al celui ce a fost gloria Moldovei, scut de apărare ai gliei străbune - Ştefan cel Mare, erou legendar a cărui luptă închinată libertăţii şi neatârnării patriei şi poporului, împreună cu a altor domnitori ai ţării, stă la baza făuririi României. Aceste locuri evocatoare, care mărturisesc vechimea tradiţiilor noastre de luptă, de cultură şi civilizaţie, sunt o adevărată şcoală de patriotism şi încredere în forţa poporului, care, stăpân pe soarta sa, continuă astăzi glorioasele tradiţii ale înaintaşilor, construindu-şi o patrie nouă, înfloritoare, socialistă. Împlinirea a 500 de ani de la zidirea acestei mănăstiri este un. nou prilej de a cinsti minunatele tradiţii patriotice ale poporului român”.

Iulie 3 - 10 În toată ţara au loc manifestări culturale, ştiinţifice şi artistice închinate, jubileului de 500 de ani al Mănăstirii Putna. La marea adunare festivă, desfăşurată sub straja zidurilor de incintă ale mănăstirii, au participat numeroase personalităţi, reprezentanţi ai conducerii de stat, ai Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, ai Comisiei Naţionale pentru U.N.E.S.C.O., mitropolitul Moldovei şi Sucevei, alţi reprezentanţi ai cultelor, în cadrul simpozionului desfăşurat cu acest prilej s-au prezentat comunicări referitoare la profilul cultural al epocii lui Ştefan cel Mare, cu privire la personalitatea sa istorică, politică, militară şi diplomatică.

1967 Apare, la Editura Meridiane din Bucureşti, cartea Muzeul Mănăstirii Putna de Maria Ana Musicescu.

1969, februarie - 1970, octombrie Din iniţiativa Direcţiei monumentelor istorice şi de artă se desfăşoară la Putna o nouă campanie de cercetări arheologice, intensificându-se, totodată, lucrările de restaurare. Se constată acum, cu certitudine, că prima biserică zidită de Ştefan cel Mare aici era de plan triconc dezvoltat, conţinând următoarele încăperi, dispuse în anfiladă: altar, naos, gropniţă, pronaos, pridvor.

Septembrie 10 Se deschide la Muzeul de arte decorative din Belgrad expoziţia intitulată Costumul de curte în Ţările Române (sec. XIV-XVIll), la care au participat şi câteva văluri de tâmplă aparţinând Mănăstirii Putna, confecţionate din vechi şi somptuoase veşminte domneşti. Expoziţia a fost organizată de Muzeul de artă al R. S. România şi a rămas deschisă în capitala Iugoslaviei până la 15 octombrie 1969. Catalogul ei, editat la Bucureşti în 1970, este semnat de Corina Nicolescu.

1971, septembrie 6 - 12 Are loc la Bucureşti al XlV-lea Congres internaţional de studii bizantine. Cu acest prilej se organizează la Muzeul de artă al R. S. România o amplă expoziţie, intitulată Cultura bizantină în România, care a reunit un mare număr de „vestigii arheologice şi opere de artă, ilustrând civilizaţia şi arta de pe teritoriul ţării noastre în timpul existenţei Imperiului de Răsărit al cărui centru politic şi focar spiritual a fost Constantinopolul”. La organizarea acestei expoziţii şi-au dat concursul Muzeul de artă al R. S. România, Institutul de arheologie al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, Cabinetul numismatic al Bibliotecii Academicei R. S. România, Muzeul de istorie al R. S. România, numeroase muzee judeţene şi mănăstireşti, unii colecţionari particulari. Catalogul expoziţiei, editat la Bucureşti în acelaşi an, este semnat de Ion Barnea, Octavian Iliescu şi Corina Nicolescu. Din colecţia Mănăstirii Putna au fost împrumutate şi expuse bederniţa de la începutul secolului al XV-lea, epitaful sârbesc al reginelor Eufimia şi Eupraxia, epitrahilul din sec. XIV-XV, epitrahilul cu pisanie de la Ştefan cel Mare şi Maria, doamna sa, precum şi felonul din 1614, de la Ştefan Tomşa.

1976, iunie 6 Se inaugurează în actualul sediu, impunător şi sobru, Muzeul Mănăstirii Putna. Cu acest prilej, personalităţi cu funcţii de răspundere, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, academicieni, alţi oameni de cultură şi reprezentanţi ai cultelor au semnat în Cartea de onoare a muzeului cuvinte înălţătoare, de un vibrant patriotism: „Aici, în dulcea Bucovină, unde sâmburele de lumină pururi vie din candela istoriei a aprins torţa geniului eminescian în clocotitor elan patriotic ce a făcut să vibreze corzile inimii lui Ciprian Porumbescu, unde generaţii după generaţii şi-au lăsat idealurile sfinte de unitate, independenţă şi suveranitate, în evul nou al patriei adunăm, în altar înnoit, comorile trecutului pentru a le dărui urmaşilor noştri şi urmaşilor noştri spre neştirbită păstrare şi cinstire”.

1980 - 1982 Se întreprind noi campanii de cercetări arheologice pe latura de sud a incintei Mănăstirii Putna, menite să dezvăluie complet vestigiile casei domneşti din epoca lui Ştefan cel Mare, planul iniţial şi prefacerile ulterioare ale acestui edificiu. Investigaţiile au răspuns, în mare măsură, problemelor puse, ducând, în plus, la descoperirea temeliilor unui alt edificiu în spaţiul sud-estic al incintei, cu certitudine mai vechi decât casa domnească propriu-zisă, precum şi a unui grup de patru morminte, situate între peretele estic al casei domneşti şi faţada vestică a edificiului descoperit în colţul sud-estic, morminte care nu exclud anterioritatea lor - şi, implicit, a unei biserici, în preajma căreia s-a constituit acest nucleu de necropolă - faţă de ctitoria lui Ştefan cel Mare. Aceste cercetări au fost efectuate de arheologii: Mircea Matei, Alexandru Rădulescu, Radu Ciuceanu, Victoria Bătrîna şi Mihai Camilar.

1982 Încep lucrările de refacere a casei domneşti de la Putna.

Apare, la Editura Meridiane din Bucureşti, volumul Putna de Cristian Moisescu, Maria Ana Musicescu şi Adriana Sirii, conţinând avizate exegeze şi un bogat material ilustrativ.

1983, mai 21 După aproape şapte ani de strădanii, se termină de scris cartea Comori ale spiritualităţii româneşti la Putna scrisă de Claudiu Paradais, pe care autorii ei o închină, cu dragoste, cu modestie şi cu aleasă veneraţie, poporului român, nemuritorul făurar al tuturor frumuseţilor noastre materiale şi spirituale, din adâncurile căruia s-au ivit şi gloriosul ctitor al aşezământului de la Putna şi smeriţii meşteri iscusiţi care au trudit aici pentru a ne lăsa moştenire comori inestimabile.


Sus