RO
EN

Dvera Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1510

Dvera Adormirii Maicii Domnului
Broderie cu fir de aur, de argint și de mătase pe un fond de mătase roșie brodat în întregime. Ulterior a fost consolidată cu o căptușeală din pânză de damasc portocalie cu marginile aplicate peste vechiul chenar, lat de 15 cm. executat din mătase roșie deteriorată și decolorată.

Dimensiuni: 238 X 192 cm.

Proveniență: executată din porunca lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, la Mănăstirea Putna.

Istoric: a figurat în Expoziția Ștefan cel Mare și epoca sa - 500 de ani de la înscăunare (12 aprilie 1457 - 12 aprilie 1957), organizată la Muzeul de artă al R.P.R., București, 1957.

Capodoperă a evului mediu românesc, operă înnoitoare și îndrăzneață, considerată ca una dintre cele mai originale creații ale epocii, această dveră este, totodată, și cea mai amplă broderie din colecția Mănăstirii Putna. Tema iconografică ilustrează Adormirea Maicii Domnului, tratată într-o viziune de ansamblu fără precedent, nu numai în arta medievală a românilor, ci și a celorlalte popoare.

Autorii lucrării, monahii Zosima, Ioil și Mardarie - cele mai vechi nume de artiști brodeuri cunoscute până acum la noi - și-au propus să nareze aici, cu acul, toate episoadele și detaliile cunoscutei tradiții creștine. Pe scurt, aceasta spune că la moartea Maicii Domnului, îngerii au plecat ca să-i caute și să-i aducă la înmormântarea sa, pe cei doisprezece apostoli, care se aflau răspândiți în tot atâtea cetăți ale urnii pentru a propovădui Evanghelia. O dată găsiți, ei au fost luați neîntârziat pe câte un nor și aduși în zbor la Ierusalim. Pentru a lega într-un ansamblu unitar aspectele extrem de variate ale acestor episoade, autorii recurg la o scenografie simbolică și plină de efecte decorative. Dintr-o glastră, figurată la baza broderiei, pornesc doi vreji puternici, care evoluează în ample meandre de jur-împrejurul acesteia, asemenea unei decorații de chenar marginal. La distanțe egale, din vrejul principal se desface câte un vrej secundar, mai delicat, care se mlădiază spre interiorul fiecărui meandru, terminîndu-se cu câte o floare, iar în potirul fiecărei flori se plasează câte o cetate și grupuri mai mari sau mai mici de personaje. Succesiunea de medalioane rezultată din evoluția acestor vreji este continuă, înlănțuindu-se cu medalionul central de sus, rezultat, la rândul său, din prelungirea celor două curbe care alcătuiesc arcada de deasupra scenei centrale. Pornite dintr-o rădăcină comună, aceste legături continui, în care sunt prinse cetăți din diferite colțuri ale lumii, au înțelesuri simbolice, exprimând năzuința unei lumi profund dezbinate spre unitate și armonie, spre înfrățirea tuturor oamenilor sub imboldul unei singure credințe. Numele cetăților și ale apostolilor care zboară din ele sunt indicate cu inițiale slavone, descifrabile aproape în totalitatea lor. Astfel, urmărind medalioanele de la colțul stâng de sus, în jos, la dreapta și în sus, îi vedem predicând și apoi cum pleacă, pe „corăbii” de norișori, însoțiți de câte un înger și petrecuți de privirile numeroșilor localnici: de la Roma - Petru; din Efes - Ioan; din Alexandria - Marcu; de la Edessa - Andrei; din Ierusalim Iacob; de la Ierapole Filip; din India - Toma; din S ...? - Vartolomei; de la Vavilon - Simen; de la Theba - Luca; din Sardes - Matei și de la Tesalonic - Pavel. În medalionul central, de sus, sunt brodați patru serafimi între brațele crucii Sfântului Andrei, iar la stânga și la dreapta acestuia, în alte două medalioane, se văd sosind la înmormântare, tot pe „corăbii” de nori, cete de îngeri.

Cu privire la caracteristicile arhitectonice ale cetăților din medalioane, care cuprind palate, biserici, turnuri circulare cu terase și balcoane, fortificații cu metereze etc., s-au purtat discuții, ajungându-se la concluzia că în ele se pot recunoaște „elemente ale arhitecturii din Moldova, Transilvania și regiunile învecinate lor, din veacurile XIV-XV”, unele fiind corespunzătoare „pe deplin vestigiilor păstrate din cetățile Neamț, Suceava, Hunedoara și altor exemplare transilvănene” (cf. Nicolescu, Arta în epoca lui Ștefan cel Mare, în Cultura moldoveneasca, 1964). Deosebit de variate și pitorești sunt personajele care populează aceste cetăți, veșmintele, preocupările, atitudinile și gesturile lor. Se văd regi cu alaiuri, curioși care se ițesc pe la ferestre, sau de după ziduri, apostoli predicând și credincioși ascultând, în atitudini solemne sau smerite, făcând semne de adorare sau de uimire etc.

În sfârșit, în zona centrală a dverei este ilustrată scena propriuzisă a Adormirii Maicii Domnului, între două colonete care se arcuiesc spre partea superioară, întretăindu-se la punctul culminant, deasupra căruia își încheie traiectul, formând medalionul central, în această arcadă, la bază, pe un catafalc înalt, drapat cu mătase roșie spuzită de stropi aurii, este așezată Maica Domnului adormită, înconjurată de cei doisprezece apostoli - sosiți aici pe calea arătată mai sus - și de patru episcopi cărturari, în fruntea lor, la căpătâi, apostolul Petru cădelnițează. Mai sus de Fecioară, este reprezentat Mântuitorul, în nimb de glorie, ținând sufletul mamei sale în brațe, transfigurat ca prunc, iar și mai sus, dincolo de cercul său de glorie, se văd arhangheli și serafimi, care participă, de asemenea, la prohodire. La spatele lor, în fundal, se înalță două edificii, între care se boltesc albăstrimile cerului, iar la registrul de jos, pe fondul draperiei roșii, arhanghelul Mihail retează brațele profanatorului Jephonia. Lângă piedestalul colonetei din dreapta și la spatele arhanghelului Mihail, este brodat, cvasiminiatural, portretul lui Bogdan al III-lea, cu mantie ceremonială și coroană princiară, asemănătoare acelora purtate de părintele său în portretul de pe Dvera Răstignirii. Deasupra sa, se distinge inscripția: „Io Bogdan voievod”.

Toate personajele din scena centrală sunt învesmântate în mantii de aur, care „se adaptează corpului cu o rară cunoștință plastică și decorativă”, remarca Virgil Vătăsianu, apreciind în continuare că „Liniile nervoase și sugestive ale draperiilor” din această scenă „sunt fără precedent nu numai în arta bizantină, dar și în cea apuseană...”.

Textul slavon al pisaniei este brodat, cu litere de argint pe un fond auriu, la partea superioară a dverei, iar semnăturile monahilor Zosima, Joii și Mardarie - modeștii autori ai acestei uimitoare opere - sunt plasate astfel: prima, în dreapta medalionului cu cetatea Sardes; a doua, în dreapta medalionului cu cetatea Vavilonului și a treia, a lui Mardarie, sub medalionul cu cetatea neidentificată, în care a predicat apostolul Vartolomeu.

Inscripții: „Dreptmăritorul și de Hristos iubitorul, Io Bogdan voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan voievod, nepotul lui Radu voievod, a făcut această dveră pentru biserica zidită de părintele său, în Mănăstirea Putna, unde este hramul Adormirii Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, în anul 7018 (= 1510), între al șaselea și al șaptelea an al domniei sale, luna august 15”.

Observații: întemeindu-se pe constatarea că „Dimensiunile broderiei, aproape 5 m2., numărul de personaje și scene, bogăția arhitecturilor și amănuntelor, aduse la măiestria execuției, au cerut, de bună seamă, un răgaz important”, I. D. Ștefănescu afirmă că această dveră a fost „începută în vremea lui Ștefan cel Mare și terminată sub Bogdan” (Cf. Broderiile în stil bizantin și moldovenesc în a doua jumătate a sec. XV, în Cultura moldovenească, 1964). în inscripția votivă se spune însă că Bogdan voievod a făcut această dveră „în anul 7018, între al șaselea și al șaptelea an al domniei sale”.

La Muzeul de artă al României se află o dveră, lucrată în 1561 din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, pentru Mănăstirea Slatina, a cărei structură compozițională reia motivul medalioanelor florale din dvera lui Bogdan al III-lea, într-o desfășurare la fel de amplă, dar cu alte scene marginale și centrale (Maria Ana Musicescu, Broderia medievală românească, Editura Meridiane, București, 1969).

Sus