Epitrahil

15 iunie 1469

Broderie cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe fond roşu dublat cu pânză de in. Peste vechea căptuşeală albastră s-a aplicat o mătase albă.

Dimensiuni: 140 X 22 cm.

Provenienţă: executat din porunca lui Ştefan cel Mare, la Mănăstirea Putna.

Istoric: a figurat în Expoziţia Ştefan cel Mare şi epoca sa - 500 de ani de la înscăunare (12 aprilie 1457 - 12 aprilie 1957), organizată la Muzeul de artă al R.P.R., Bucureşti, 1957.

Pe fond de mătase roşie-vişinie, sunt brodate, cu fir de aur şi argint, 15 personaje dispuse astfel: la răscroiala gâtului, într-un medalion central, Iisus; la dreapta şi la stingă sa, de asemenea în medalioane, arhanghelii Mihail şi Gavriil; sub aceştia, în douăsprezece arcade susţinute de colonete cu capiteluri zoomorfe şi piedestale în trepte, urmează, doi câte doi, pe şase registre, de sus în jos: Maica Domnului şi Ioan Botezătorul; Petru şi Pavel; Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare; Grigore şi Atanasie; Chiril şi Nicolae; Dumitru şi Gheorghe. Numele tuturor sfinţilor sunt indicate cu inscripţii în limba greacă, iar registrele sunt delimitate între ele prin delicate frize romboidale alternând cu vreji meandrici şi semipalmete. Sub sfinţii Dumitru şi Gheorghe, în câte două rânduri pe fiecare poală a epitrahilului, este brodată, cu fir de aur răsucit, pisania în limba slavonă.

Inscripţii: „Io Ştefan voievod, domn al Ţârii Moldovei, a săvârşit acest patrafir în anul 6977 (=1469), luna iunie, ziua 15”.

Observaţii: datarea acestui epitrahil este controversată. E. Turdeami consideră inscripţia ulterioară piesei; M. A. Musicescu, pornind de la observaţia că termenul „isprăvit” (în slavoneşte = săvârşit) este „neobişnuit în formulele de danie”, avansează ipoteza datării sale înaintea „urcării pe tron a lui Ştefan cel Mare” ; P. S. Năsturel, dimpotrivă, susţine că lectura corectă a anului din inscripţie este 6997, nu 6977, ceea ce înseamnă că epitrahilul este din 1489 şi nu din 1469. La vremea sa, însă, cercetătorul francez G. Millet, afirmând că această piesă este una din cele salvate de la incendiul Mănăstirii Putna, din 1484, opina, implicit, pentru data contrarie. Anul 1469 a mai fost acceptat, fără rezerve şi de alţi cercetători, dintre care menţionăm, în primul rând, pe I. D. Ştefănescu, V. Vătăsianu şi C. Nicolescu. Cel dintâi sublinia chiar că „Lucrarea face parte din zestrea originară a Putnei, din anul 1470”, anul sfinţirii bisericii, întrucât controversa încă nu este încheiată, considerăm mai departe acest epitrahil din anul 1469, iunie 15. Un argument puternic în favoarea acestei datări, ignorat însă de preopinenţi, îl constituie şi apariţia singulară a lui Ştefan cel Mare în cuprinsul inscripţiei discutate, fapt firesc la 1469, când voievodul era văduv, dar mai greu justificabil cu 20 de ani mai târziu, când trăia înconjurat de dragostea Măriei Voichiţa şi a fiului lor Bogdan.


Sus