Pe lângă activităţile specifice vieţii monahale, obştea mănăstirii este implicată şi în activităţi precum întreţinerea şi restaurarea obiectelor de patrimoniu, ajutorarea persoanelor aflate în nevoi, realizarea de publicaţii şi sprijinirea românilor din afara graniţelor ţării.
Sistemul 2% permite oricărei persoane care are venituri să hotărască felul în care este folosit 2% din impozitul pe venit pe care îl plăteşte statului, dispunând direcţionarea acestui procent către o anumită organizaţie neguvernamentală sau unitate de cult.
Pentru a sprijini Mănăstirea Putna cu aceşti 2%, descărcaţi de aici formularul 230. Datele mănăstirii sunt deja completate. Adăugaţi datele dumneavoastră personale. Nu este nevoie să completaţi câmpul „Suma”: administraţia fiscală va calcula şi va vira suma admisă, conform legii.
Trimiteţi prin poştă sau depuneţi personal formularul completat la Administraţia Fiscală de care aparţineţi.
Dacă aveţi venituri şi din alte surse (activităţi independente, proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor etc.), pe lângă formularul 230 trebuie să completaţi şi formularul 200.
Termenul limită pentru depunerea declaraţiilor este 15 mai 2012.
Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareţ Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoştinţă tuturor forurilor bisericeşti şi laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestaţie în anulare asupra căreia se va pronunţa Tribunalul Suceava, în privinţa terenului care reprezintă vatra mănăstirii.
În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vieţuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.
În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menţionată.
Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist.
Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele: Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, (...) Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.
După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) şi toate proprietăţile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafaţa de 14 ha amintită mai sus.
Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de vieţuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existenţă, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă şi paşnică a vieţuitorilor mănăstirii.
Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor şi incintei mănăstireşti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credinţă, cultură şi demnitate – să fie nevoită să cerşească de la o instituţie a statului recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donaţie şi stăpânit neîntrerupt.
Dacă nu vom reuşi să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moştenirea noastră, libertatea noastră ca cetăţeni şi creştini? O ţară nu se clădeşte pe nedreptate!
Prin urmare, cerem reprezentanţilor statului să intervină pentru retragerea Contestaţiei în anulare depusă de Statul Român prin Direcţia de Finanţe Publice a Judeţului Suceava.
Sfinţirea Troiţei închinate memoriei victimelor masacrului de la Fântâna Albă
După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Numeroşi români bucovineni au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România.
Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuţii de Sus, Pătrăuţii de Jos, Igeşti, Crasna, Ciudei, Budineţ, Cireşul, Crăsnişoara Veche, Crăsnişoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordăneşti, au plecat către România, fiind decişi mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane şi steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităţilor sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunşi în apropierea graniţei au fost întâmpinaţi cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniţii rămaşi în viaţă au fost aruncaţi împreună cu cei morţi în gropi comune. Cei care au reuşit să fugă au fost căutaţi în împrejurimi, astfel încât foarte puţini participanţi au rămas în viaţă. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia şi Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supravieţuind deportării.
Care a fost vina acestor români? Şi-au iubit patria şi neamul, credinţa strămoşească şi au dorit să fie liberi. În plus, erau buni gospodari, iar cei care au venit peste ei, din zone foarte sărace, îi considerau chiaburi, duşmani de clasă.
La 70 de ani de la această pagină însângerată a istoriei noastre, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut iniţiativa ridicării unei troiţe în memoria acestor jertfe nevinovate la Mănăstirea Putna, locul în care cei care au căzut atunci veneau adesea, locul din care Sfântul Voievod Ştefan cel Mare îi ocroteşte şi dincolo de moartea trupului.
Troiţa, asemănătoare cu cea din cimitirul soldaţilor români de la Ţiganca, Basarabia, a fost sfinţită în ziua de 1 aprilie 2011. Mai întâi s-a desfăşurat slujba parastasului, la care au fost pomeniţi cei morţi la Fântâna Albă, cei morţi în satele din jur, cei deportaţi şi cei ale căror nume nu se mai ştiu, dar au fost ucişi doar pentru vina de a fi români, de a-şi apăra neamul şi credinţa. Apoi a avut loc sfinţirea troiţei. Au slujit IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, Arhimandritul Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna, împreună cu clerici din mănăstirile bucovinene.
După sfinţire Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a rostit un scurt cuvânt care a amintit de dragostea pe care trebuie să o avem faţă de înaintaşi şi faţă de strămoşii noştri. A vorbit apoi domnul Eugen Tomac, Secretar de Stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni care a spus: „Sper ca ziua de 1 aprilie să ne trimită pe toţi românii, oriunde ne-am afla, la acei români curajoşi care în urmă cu 70 de ani nu au voit nimic mai mult nici mai puţin decât să îşi poată regăsi normalitatea revenind acasă. În urmă cu trei ore am fost la Fântâna Albă şi vreau să vă mărturisesc cu toată sinceritatea că, păşind în acea pădure, te cuprinde un gând de spaimă şi de durere, pentru că în urmă cu 70 de ani aproape 3.000 de suflete doar pentru că voiau să revină în ţară au plătit această jertfă pentru demnitatea neamului românesc. Cred că este de datoria noastră să ne gândim şi la aceste lucruri, s-a vorbit foarte puţin, cunoaştem foarte puţin despre masacrul de la Fântâna Albă şi mă bucur enorm că astăzi reuşim aici, în capitala spirituală a românităţii, să sfinţim această troiţă în memoria acestor români care şi-au dat viaţa pentru identitatea noastră. Mă bucur că aici, la Mănăstirea Putna, lângă Ştefan cel Mare, ne amintim de românii care fără voia lor şi fără să aibă ni o vină, atât cei din Bucovina cât şi cei din Basarabia, sunt amintiţi. Pentru că avem sute de mii de suflete pe care trebuie să le pomenim mai des. Este obligaţia noastră şi vă mulţumim Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop, Părinte Stareţ, pentu că sunt convins că aici veţi avea grijă ca toţi cei ce păşesc pragul Mănăstirii Putna să se gândească şi la aceste suflete româneşti. Dumnezeu să-i odihnească.
Domnul Viorel Badea, senator pentru diaspora: „Înaltpreasfinţite Părinte, iubiţi părinţi, dragi colegi din Parlamentul României, iubiţi fraţi de credinţă în Domnul Nostru Iisus Hristos, iată că martirii ne-au adus la un loc, iată că în acest moment ne-au chemat la ei, ne-au spus ce avem de făcut. Alături de părinţii noştri ne-au trimis ca să îi scoatem de acolo de unde sunt, să-i aducem la loc luminat, să le sfinţim jertfa şi să înţelegem o dată pentru totdeauna că în lumea asta nimic nu este întâmplător, să înţelegem că Dumnezeu lucrează prin oameni.
Colegul nostru, domnul deputat Panţîru, luminat de Dumnezeu, s-a gândit să vină cu o iniţiativă legislativă pentru a comemora sfânta lor jertfă. Colegul meu Eugen Tomac s-a străduit foarte mult ca să facă în aşa fel încât aici să fie înălţată o troiţă, iar în jurul acestei troiţe ne întâlnim acum cu toţii pentru că avem o misiune, iar misiunea noastră, dincolo de sfânta misiune care ne este mântuirea, misiunea noastră este să aducem la lumină jertfa martirilor noştri.
Îi mulţumim cu toţii lui Dumnezeu că ne-am strâns aici şi putem să continuăm ceea ce au început ei. Ce au început ei? Ei au început să ducă neamul românesc către lumină. Ei au început să ducă neamul românesc către demnitate şi către credinţa în Dumnezeu.
Noi vă mulţumim tuturor pentru faptul că suntem aici împreună, ne rugăm să putem să ducem pe mai departe această cruce, iar dacă o ducem cu credinţă ne va duce crucea pe noi. Dacă o ducem fără răbdare şi fără credinţă, această cruce ne va strivi.
Vă mulţumesc tuturor care sunteţi în această zi aici, mulţumesc colegilor mei din Parlamentul României: doamnei deputat Maria Ardelean, lui Tudor Panţîru, mai cu seamă lui Eugen Tomac. Revin, nu e nimic întâmplător, sunt doi basarabeni aici între noi care i-au adus şi pe bucovineni aici în România, şi cei doi basarabeni, mă refer la demnitari, sunt Eugen Tomac şi Tudor Panţîru.
Binecuvântaţi şi vă rugaţi pentru noi să ne dea Dumnezeu putere să mergem mai departe cu ceea ce am început.”
A urmat cuvântul domnului Teodor Panţâru, deputat pentru diaspora:
„Onorată asistenţă, masacrul de la 1 aprilie 1941, pentru comemorarea căruia ne-am adunat, este doar unul din multele acte criminale comise de sovietici împotriva populaţiei româneşti din teritoriile ocupate. Regimul sovietic a elaborat o politică criminală cu un obiectiv strategic bine determinat: diluarea elementului românesc şi transformarea teritoriilor româneşti ocupate într-un spaţiu rusesc integrat pe vecie în Marea Slavă. Rezultatele acestei politici sunt mai mult decât evidente. La 1920 românii bucovineni constituiau 80% din populaţia acestui teritoriu. Astăzi românii, abia dacă mai constituie 20%. Alţii au spus că românii din teritoriile ocupate au fost supuşi unui adevărat genocid de eliminare fizică, dar şi de suprimare a identităţii lor naţionale româneşti. A fost alterată nu doar componenţa etnică a teritoriului, s-a reuşit chiar crearea, în mare parte, a aşa-zisului popor moldovenesc distinct de poporul român.
Astfel de evenimente tragice nu pot fi date uitării, căci un popor care dă uitării astfel de evenimente tragice din istoria sa naţională îşi riscă viitorul, îşi riscă identitatea naţională. În acest sens cunoscutul istoric academicianul Florin Constantiniu spune că identitatea naţională are o componentă esenţială: memoria istorică. Prezenţa dumneavoastră astăzi, aici, la acest act de comemorare a martirilor neamului românesc vorbeşte de la sine: aveţi memorie istorică şi sunteţi români.
Am considerat că comemorarea martirajelor române din teritoriile ocupate de sovietici trebuie să poarte un caracter oficial consfinţit prin lege. În acest sens am iniţiat de ceva timp, un an poate, o propunere legislativă privind instituirea la 1 aprilie a Zilei naţionale de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor în masă şi ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi întreaga Basarabie.
Propunerea legislativă ar fi trebuit să fie lege astăzi, dar, din păcate este tergiversată în Parlament. Senatul a respins-o fără emoţii. Sperăm, până la urmă, să o promovăm prin Camera Deputaţilor care este cameră decizională.
Un extraordinar jurnalist şi vechi prieten de-al meu de la Chişinău, Constantin Tănase, spunea următoarele: «Polonezii nu s-au liniştit până nu i-au forţat pe ruşi să recunoască adevărul istoric despre crima de la Katyn». Mai putem adăuga aici şi insistenţa ucrainenilor de a se recunoaşte adevărul despre foametea organizată de Stalin în Ucraina. Dar cel mai elocvent exemplu rămâne a fi atitudinea evreilor faţă de istoria lor. Holocaustul înseamnă mai întâi de toate îndemnul de a nu uita nimic. Noi românii care avem un trecut istoric nu mai puţin dramatic, procedăm invers, îndemnăm poporul să uite atrocităţile staliniste, să întoarcem pagina, să aşteptăm timpuri mai bune.
Doamnelor şi domnilor avem nevoie de adevăr şi vom lupta pentru el. Încă o dată vă mulţumesc pentru prezenţă şi permiteţi-mi să mulţumesc organizatorilor acestui eveniment de comemorare, domnului Tomac şi Înaltpreasfinţitului Părinte şi să ne ajute Dumnezeu să nu ne uităm martirii neamului şi să nu uităm că suntem români.
Vă mulţumesc!”
Ultimul cuvânt i-a aparţinut domnului Constantin Rusanovschi, Preşedintele filialei Oneşti a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”:
„Astăzi este o realitate tristă pentru neamul nostru românesc. Eu însumi sunt născut în Basarabia, eu însămi vin dintr-o familie care a avut de gustat dulceaţa fericirii ruseşti, sovietice, mai bine zis, ce s-a împrăştiat din Basarabia până aproape de Vladivostok.
Sunt urmaş născut acolo dar am trăit în România. Am fugit exact cum au fugit cei care au fost împuşcaţi la Fântâna Albă, dar noi am avut noroc în 1944, că la câteva ceasuri după ce am trecut Prutul pe la Manoleasa, podul a fost dinamitat de ocupantul sovietic pentru a prinde cât mai mulţi acolo, să-i facă să ajungă în Siberia să vadă ce înseamnă fericirea comunistă.
Astăzi este formidabil ce se întâmplă aici, felicitări din toată inima celor care au organizat. E drept, vă rog să mă scuzaţi că spun acum, trebuia oleacă mai dinainte... Au trecut 70 de ani. Probabil că de acuma ne vom întâlni în fiecare an de 1 aprilie să le aducem un prinos de recunoştinţă celor care nevinovaţi au fost sacrificaţi.
Cel mai important lucru este că aici văd mai mulţi tineri decât cei oleacă mai trecuţi, cu părul mai alb. Sunt convins că astăzi aţi învăţat un pic de istorie, dragi tineri, un pic de istorie a neamului nostru atât de greu supus intemperiilor vremii – intemperii despre care înţelegeţi ce sunt, pentru că tot intemperii au fost şi cele din Siberia şi ce s-a întâmplat la Katyn, şi ce s-a întâmplat şi la Fântâna Albă.
Dar cu noi a fost mai grav, pentru că la o azvârlitură de băţ de aici, cu oameni care sunt acum aici, cu oameni care sunt acum dincolo, neamul românesc a încercat să fie împrăştiat şi a fost împrăştiat şi pe această parte de hotar natural, mă refer la Prut, şi aici, prin hotar convenţional în partea de nord a ţării. Nu există două Bucovine, există o singură Bucovină, Bucovina unică a lui Ştefan cel Mare, unde noi astăzi ne aflăm. Ţin să spun că pentru mine este emoţionant. Eu viu de acolo de unde legenda spune că Ştefan cel Mare s-a născut şi a copilărit, adică de lângă Oneşti, de la Borzeşti.
Şi astăzi sunt aici unde Ştefan cel Mare, marele nostru apărător al neamului şi al românismului îşi doarme somnul de veci. Vă daţi seama că nu-mi este uşor să mă exprim, în sufletul meu trăiesc nişte sentimente deosebite, pentru că sunt şi un pic naţionalist, constructiv bineînţeles, adică român-român, basarabean.
Eu vă mulţumesc că m-aţi auzit şi poate că la anul ne vom întâlni din nou la 1 aprilie aici şi ar fi formidabil, nemaipomenit. Vă doresc toate cele bune. Ocroteşte-i, Doamne, pe români!”
A urmat depunerea de coroane. Între oficialităţile prezente s-au numărat doamna Maria Ardelean, deputat de Suceava, reprezentanţi ai Biroului Parlamentar al domnului Eugen Bejinariu, domnul Cristi Dumitru, directorul Institutului „Eudoxiu Hurmuzaki” pentru Românii de Pretutindeni, doamna Angela Zarojanu, Subprefect al judeţului Suceava, domnul Aurel Buzincu, Directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Suceava, primarul Comunei Putna, Vasile Hotnogu, reprezentanţi ai autorităţilor locale, supravieţuitori ai acelor vremuri de grea încercare, români din Basarabia şi din nordul Bucovinei, alături de mai bine de 100 de studenţi basarabeni care studiază în Suceava. Slujba şi cuvântările au fost transmise în direct de postul de radio Vocea Basarabiei de la Chişinău.
În ziua de 24 februarie 2011, în sala H1 a Casei Catargi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a avut loc a X-a ediţie a „Colocviilor Putnei”, organizată de Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Mănăstirii Putna şi de Şcoala Doctorală a Facultăţii de Istorie. Titlul acestui Colocviu a fost Din Tezaurul Mănăstirii Putna şi a înmănuncheat opt comunicări susţinute de profesori, doctoranzi şi masteranzi de la Facultatea mai sus amintită precum şi de vieţuitori ai acestei mănăstiri.
Comunicările s-au susţinut în două sesiuni: Oameni şi Cărţi (Petronel Zahariuc, Maria-Magdalena Szekely, monah Alexie Cojocaru, monah Iusin Taban) şi Gesturi şi Imagini (ieromonah Dosoftei Dijmărescu, Ioan-Augustin Guriţă, ieromonah Marcu Petcu, monah Timotei Tiron, Mihai-Bogdan Atanasiu, Ştefan S. Gorovei).
Dintre noile contribuţii aduse de această ediţie a Colocviilor menţionăm: descoperirea unui egumen necunoscut al Mănăstirii Putna; prezentarea câtorva manuscrise slavone putnene; re-descoperirea celui mai vechi Octoih românesc cunoscut, tradus de mitropolitul Dosoftei; un manuscris putnean inedit de la începutul secolului XX; desene şi fotografii inedite din secolele XIX şi XX, care au surprins incinta şi interiorul bisericii, evenimente importante, personalităţi şi părinţi duhovniceşti ai Mănăstirii Putna; istoria oamenilor din spatele unor obiecte din tezaurul mănăstirii.
Colocviul s-a încheiat cu un cuvânt al părintelui stareţ al Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, care şi-a exprimat aprecierea şi preţuirea faţă de eforturile participanţilor de a aduce noi contribuţii la cunoaşterea istoriei Mănăstirii Putna. În final, Sfinţia Sa a adresat mulţumiri tuturor, invitând pe participanţi la următoarea ediţie a Colocviilor Putnei ce va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie 2011 la această mănăstire.
... mai mult >>
Noi, o parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Iachint Unciuleac, care a trecut la Domnul în anul 1998 şi care a fost stareţ al mânăstirii Putna între anii 1977-1992, am aflat cu surprindere că, în cartea Împotriva curentului – Botezul unui intelectual în Rusia sovietică (ed. Egumeniţa, 2010), s-au răspândit unele informaţii false referitoare la părintele nostru stareţ. În acest volum domnul Danion Vasile i-a luat o serie de interviuri domnului Benedict Ciubotaru, matematician, jurnalist şi politolog din Basarabia. La paginile 67-69 ale cărţii se găseşte un dialog pe care intervievatul susţine că l-a avut cu părintele Iachint în ziua de 15 august, la hramul mânăstirii Putna, din anul 1989. La un moment dat părintele stareţ ar fi spus: „Să ţineţi minte: niciodată să nu faceţi greşeala pe care am făcut-o noi, cu trecerea la calendarul nou. Cum sunteţi, pe vechi, aşa să ţineţi până la moarte, să nu mai lăsaţi. Punct!”.
Episodul prezentat cu simulată nevinovăţie de domnul Ciubotaru conţine câteva elemente care ne fac să credem că avem de-a face cu un fals. În primul rând, cei care l-am cunoscut îndeaproape pe părintele nu credem că sfinţia sa a spus asemenea cuvinte care nu se potrivesc nici cu contextul, nici cu caracterul sfinţiei sale, nici cu felul său de a gândi şi de a vorbi. Dorim să precizăm că părintele Iachint nu a discutat niciodată, nici măcar cu ucenicii săi cei mai apropiaţi, despre problema schimbării calendarului în România. Menţionăm că unii dintre aceşti ucenici au stat câteva decenii în preajma părintelui arhimandrit. De aceea, ni se pare foarte curios ca, în ziua hramului, părintele să abordeze pe un ton acuzator un subiect atât de dificil, în faţa unor oameni pe care îi vedea pentru prima dată. Ar fi putut un duhovnic în vârstă, cu experienţă, un om al echilibrului, al vorbelor bine aşezate, aşa cum a fost părintele Iachint, să rostească asemenea cuvinte din care să se înţeleagă că grupările stiliste pot avea dreptate, chiar dacă ele sunt practic ieşite din Biserică? Nu negăm probabilitatea ca părintele Iachint să fi spus, cu iconomie şi din politeţe, câteva cuvinte favorabile Bisericilor canonice pe stil vechi, în nici un caz însă părintele nu avea cum să conteste calendarul îndreptat, aşa cum lasă să se înţeleagă domnul Benedict Ciubotaru. Ar putea acesta din urmă să spună cu mâna pe inimă că a reuşit să facă deosebirea între nişte cuvinte de protocol înţelese greşit şi convingerile părintelui stareţ care a fost un om al ascultării, atâta timp cât domnia sa – care este un bun matematician, jurnalist şi politician, dar nu este teolog – nu a reuşit până acum să dobândească discernământul necesar pentru a distinge duhovniceşte Bisericile canonice pe stil vechi de facţiunile răzvrătite stiliste din România?
Numai cine nu cunoaşte problemele mânăstirii îşi poate închipui că, în ziua hramului Putnei, când sunt atâtea treburi de rezolvat, părintele stareţ ar fi putut să stea relaxat de vorbă, aducând nişte acuze grave la adresa Bisericii noastre. Este important de ştiut că în ziua de 15 august 1989 la mânăstirea Putna a fost prezent Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce înseamnă că părintele stareţ a fost obligat să stea aproape tot timpul cu părintele patriarh. Trebuie subliniat că, pentru a putea să-şi împlinească misiunea preoţească în timpul regimului comunist, părintele Iachint a fost nevoit să fie foarte precaut, mai ales că deţinea o funcţie însemnată. De aceea, o discuţie de acest fel trebuia evitată, mai ales în faţa unor străini (care puteau fi provocatori), chiar în condiţiile în care ea ar fi fost deschisă de alţii, căci ar fi putut fi remarcată de informatorii securităţii.
În episodul descris în carte există tot felul de amănunte care nu se potrivesc deloc cu situaţia din mânăstire. Credem că cel puţin o parte din această descriere este un simplu exerciţiu de imaginaţie cu o ţintă foarte precisă. În realitate, avem de a face cu o propagandă în favoarea vechiului calendar şi, implicit, în favoarea mişcării stiliste din România, propagandă de care nu sunt străini nici domnul Danion Vasile, nici domnul Benedict Ciubotaru. Întrucât domniile lor sunt admiratori ai mânăstirii Slătioara, le aducem la cunoştinţă că părintele Iachint îi considera pe schismaticii stilişti nişte oameni rătăciţi de la Adevăr.
Acest tip de propagandă favorabilă schismei stiliste tinde să facă din problema calendarului o problemă dogmatică, lucrul care nu este acceptat de consensul Bisericilor Ortodoxe canonice, din moment ce ele sunt în comuniune unele cu altele, indiferent de tipul de calendar pe care îl utilizează. Majoritatea covârşitoare a vieţuitorilor de la Locurile Sfinte din Ierusalim, cât şi cei din Sfântul Munte, deşi ţin calendarul neîndreptat, nu acordă nicio importanţă faptului că o Biserică utilizează calendarul vechi sau nou, ci se interesează doar dacă Biserica respectivă este sau nu canonică. Dacă domnul Danion ar fi fost un om de bună credinţă şi de bună-cuviinţă, ar fi trebuit să ne ceară permisiunea pentru publicarea acestui presupus dialog, mai ales că, în ultimii ani, a vizitat de mai multe ori mânăstirea noastră şi a purtat câteva discuţii pe tema îndreptării calendarului cu unii dintre părinţii Putnei.
Domnul Danion, pe lângă unele lucruri bune pe care le-a mărturisit de-a lungul timpului în public, a produs şi multe sminteli, amestecând adevărul cu înşelarea. Ne bucurăm că în ultima vreme el îşi doreşte să repare aceste greşeli. De aceea, credem că este bine să conştientizeze că trebuie să-şi ceară scuze în mod public pentru mai multe afirmaţii făcute la conferinţe, cum ar fi cele conform cărora bisericile care au schimbat calendarul se află sub anatemă, sau faptul că Biserica Ortodoxă Română a apostaziat, sau că Sfântul Munte (exceptând mânăstirea Esfigmenu) a apostaziat şi s-a vândut ca o prostituată ş.a.m.d. Dumnezeu să-l întărească pentru a face această pocăinţă publică!
În acelaşi timp, nu înţelegem pe ce temei teologul Danion spune că nu vrea să se împărtăşească în eparhiile Banatului şi Oradei. Se consideră el cumva mai presus de Sinodul Bisericii noastre care girează validitatea Sfintelor Taine în toate episcopiile din ţară ?
Credem că trebuie să existe mai multă responsabilitate pentru ceea ce afirmăm în public, altfel oamenii cu o pregătire teologică sumară se dezorientează în faţa unor erori teologice mediatizate cu inconştienţă şi pot ajunge pe căile întunericului, pierzându-şi sufletul. Aşa s-a întâmplat de curând cu maicile de la mânăstirea Brâncoveni şi cu fostul ieromonah Nichita. Citindu-i mărturisirea de credinţă a acestuia din urmă (în care, în mod straniu, apar mai multe idei ale lui Danion), ne vin în minte cuvintele părintelui Epifanie Teodoropulos, care, în excelenta sa lucrare Cele două extreme - ecumenismul şi stilismul, spunea: „toţi cei care, înfricoşaţi de ecumenism, au trecut la stilişti nu au făcut altceva decât să fugă de o erezie şi să cadă în alta”. Aceştia nu conştientizează că, practic, ei au ieşit din Biserica cea Una, unde se păstrează harul, unde sunt Sfintele Taine şi unde sunt şi multe ispite întrucât aici se află Adevărul. Soluţia ortodoxă pentru problemele complicate cu care ne confruntăm în zilele noastre nu este alta decât o viaţă curată în Hristos, fără compromisuri, şi nu alunecarea în fanatisme.
De asemenea, este inadmisibil ca, după căderea fostului ieromonah Nichita, să se continue în spaţiul public promovarea unui discurs echivoc în privinţa problematicii calendarului. Aşa fac, din păcate, unii monahi care şi-au făcut prostul obicei din a-şi face toată pravila călugărească în timp ce se joacă pe internet şi care se folosesc şi ei de renumele unor duhovnici foarte cunoscuţi, deşi nu au reuşit să înveţe aproape nimic din statura duhovnicească a acestor părinţi. Asemenea monahi amestecă în mod smintitor idei ortodoxe cu idei stiliste. Ei se avântă în public şi spun că la primul Sinod Ecumenic s-a luat hotărârea dogmatică(?) prin care s-a stabilit că Biserica trebuie să aibă un singur calendar, cu o singură Pascalie. Această idee, în mod voit sau doar din neştiinţă, reprezintă o strategie tipică mentalităţii stiliste, întrucât se extinde abuziv noţiunea de dogmă de la chestiunile de învăţătură de credinţă la practicile bisericeşti care se reglementează canonic. Diferenţa cheie este cea dintre dogma neschimbabilă şi inspirată de Duhul Sfânt şi canoanele formulate cu asistenţa Duhului, dar adaptabile în funcţie de criteriile stabilite de Biserică în acord cu Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Decretul pascal de la Niceea - cu dubla valoare de canon bisericesc (nu de dogmă), dar şi de nomos sau lege imperială - a urmărit să dea noii Biserici de stat a Imperiului constantinian o unitate liturgică vizibilă, în sensul unei uniformităţi exterioare. A reuşit acest lucru găsind o soluţie destul de complicată din punct de vedere astronomic, la nivelul ştiinţei din acel timp. Biserica însă nu dogmatizează sisteme calendaristice, nici nu absolutizează o anumită stare a ştiinţei astronomice, neavând în acest sens nici mandat, nici competenţe, ci doar harisma unui discernământ perpetuu.
În concluzie, noi, o parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Iachint, cât şi toţi vieţuitorii de acum ai mânăstirii Putna, ne dezicem de afirmaţiile de mai sus, care au fost puse pe seama părintelui arhimandrit Iachint Unciuleac şi prin care se poate înţelege că părintele stareţ făcea propagandă mişcării stiliste. Considerăm că episodul înfăţişat în carte reprezintă în ansamblul lui un fals grosolan ce a luat naştere din aplicarea principiului: „plecăm de la un mic adevăr, pentru a ajunge la o mare minciună!”.
În aceste vremuri tulburi, să fim conştienţi că există nu numai ispite de-a stânga, ci şi ispite de-a dreapta. Să luăm aminte la păcatele noastre şi să ne asumăm cu sinceritate Taina Pocăinţei şi a Smereniei, fără de care Ortodoxia devine nelucrătoare. Numai în acest fel Dumnezeu ne va dărui discernământul pentru a putea vedea cursele pe care vrăjmaşul mântuirii oamenilor le întinde drept-credincioşilor creştini, prin lupii îmbrăcaţi în piei de oaie.
Ne rugăm ca toţi cei care au fost vizaţi în acest articol, dimpreună cu noi şi cu întreaga obşte drept-slăvitoare, să avem puterea de a ierta, râvna de a ne înnoi mereu viaţa întru Dragoste şi Adevăr, întru Domnul nostru Iisus Hristos.
În numele mai multor ucenici ai părintelui Iachint,
Arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul mânăstirii Putna
Arhimandrit Vartolomeu Chira, stareţul mânăstirii Sfântul Ioan cel Nou, Suceava
Protosinghel Teofil Obreja, economul mânăstirii Putna
Protosinghel Pavel Niga
Ieroschimonah Iacov Bârsan, cel mai vechi vieţuitor al mânăstirii Putna
Ieromonah Antonie Ştirban, eclesiarhul mânăstirii Putna
Ieromonah Ioasaf Unciuleac, nepotul părintelui Iachint, care l-a cunoscut bine pe părintele stareţ încă dinainte ca acesta din urmă să devină călugăr
Arhidiacon Ioachim Maloş
Elena Rahliţchi, Maria Mazureac – doi dintre cei mai apropiaţi ucenici ai părintelui Iachint, din rândul mirenilor
27 octombrie 2010
Ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
În perioada 25–28 august 2010 a avut loc la Mănăstirea Putna a patra ediţie a simpozionului închinat academicianului Zoe Dumitrescu-Buşulenga – maica Benedicta de către fundaţia „Credinţă şi Cultură”, fundaţie înfiinţată pentru a cultiva moştenirea spirituală şi culturală a ilustrei profesoare universitare care şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii în cinul monahal.
Comunicările acestei ediţii au avut ca temă raportul societăţii contemporane cu marile evenimente, personalităţi şi construcţii formatoare ale culturii şi spiritualităţii româneşti şi europene şi au fost reunite sub titlul „Fertilitatea mitului”.
Deschiderea simpozionului a avut loc miercuri, 25 august, la ora 16.00, cu slujba Te Deum-ului oficiat de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Pimen, urmat de o slujbă de pomenire la mormântul Maicii Benedicta.
În cadrul şedinţei de deschidere academicianul Dan Hăulică a prezentat raţiunile alegerii temei şi au fost prezentate lucrări din expoziţia „Întoarcere şi ascensiune” a lui Constantin Flondor, artist plastic care trăieşte în Timişoara, dar ale cărui rădăcini sunt în Bucovina, în familia Flondorilor, deosebit de importantă pentru viaţa acestei părţi de ţară. S-a proiectat un film realizat de pictor în anii ’80, „Întoarceri”, pornind de la câteva fotografii ale tatăl său, instantanee care se sfârşesc cu imaginea căii ferate de la Ulma întreruptă de un gard, pe graniţa care a despărţit Bucovina de nordul ei, incorporat în URSS, iar acum în Ucraina.
La finalul deschiderii, participanţii au urmărit dialogul „Cărturarul în toposul sacru al Văratecului”, reflecţii ale academicianului Zoe Dumitrescu-Buşulenga într-o convorbire cu Grigore Ilisei de la TVR Iaşi.
Zilele de joi şi vineri au fost dedicate comunicărilor. Au prezentat contribuţii ştiinţifice academicienii Alexandru Zub, Dan Hăulică şi Alexandrina Cernov, universitarii Ştefan Afloroaei, Facultatea de Filozofie, Univesritatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Ilie Luceac, Cernăuţi, Gheorghe Macarie, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Ion Pop, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj Napoca, Cluj, Maria Şleahtiţchi, prorector al Universităţii din Bălţi, Cornel Ungureanu, Universitatea de Vest din Timişoara, Lucia Cifor şi Ioan Milică, Facultatea de Litere, Iaşi, Sorin Lavric, Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti, Iulian Costache, Iulian Costache, Facultatea de Litere, Bucureşti, alături de alte cadre universitare şi cercetători din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Chişinău, Bălţi, Piatra Neamţ, Craiova.
Închiderea lucrărilor a avut loc vineri, în cadrul ei prezentându-se numărul 3 al revistei „Caietele de la Putna” ce reuneşte comunicările simpozionului „În căutarea absolutului: Eminescu”, desfăşurat în 2009 la Putna. De asemenea, a fost proiectat filmul „La aniversare. Zoe Dumitrescu-Buşulenga 75”, realizat de Grigore Ilisei în 1995.
Într-un cuvânt concluziv, acad. Dan Hăulică a făcut legătura dintre importanţa ştiinţifică a temei şi drumul românilor în istorie: „Puterea de rezistenţă implică suferinţă, suferinţă care poate să însemne o asumare complexă a realului. Trebuie să ştim să ne apărăm în continuare identitatea. Să cultivăm în acest popor o mândrie legitimă pentru valorile sale. Nu e un lux al cunoaşterii, ci ne simţim înrădăcinaţi aici, într-o vocaţie luptătoare pentru adevărul culturii şi pentru vocaţie profundă a poporului nostru”.
Zilele de dezbateri s-au împlinit cu o excursie de studiu la Probota, Dragomirna, Arbore şi Suceviţa. Cuvintele Înalt Preasfinţitul Pimen, cu a cărui binecuvântare se desfăşoară acţiunile fundaţiei, de la închiderea colocviului, au sintetizat înţelegerile acestor zile: „Mitul arată frământarea oamenilor în drumul lor spre adevăr. Cum ştim, cuvintele adevăr, frumos şi bine au aceeaşi rădăcină. Ele încep şi se termină în Creatorul cerului şi al pământului. La Putna găsim o cale, dacă am rătăcit-o”.
În data de 28 aprilie 2010, preşedintele României, domnul Traian Basescu, şi preşedintele interimar al Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu, au vizitat Mănăstirea Putna.
Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta” a organizat în perioada 19-22 august 2009, la mănăstirea Putna, cel de-al treilea simpozion în memoria Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga: „În căutarea Absolutului: Eminescu”.
Primele două ediţii ale simpozionului au fost „Tradiţie spirituală românească şi deschidere spre universal” (2007), şi „Epoca noastră, tensiunea etic-estetic” (2008).
Cum Eminescu a reprezentat preocuparea majoră în domeniul activităţii ştiinţifice a doamnei profesoare şi întrucât în anul 2009 se împlinesc 120 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui poet, în chip firesc Eminescu a fost tema acestei ediţii.
În acest cadru a fost lansat volumul „Caietele de la Putna II”, ce reuneşte comunicările şi intervenţiile simpozionului „Epoca noastră, tensiunea etic-estetic” (2008).
Ascultaţi înregistrarea emisiunii „Revista Literară Radio” dedicată acestui eveniment, emisiune realizată de Teodora Stanciu pentru Radio România Cultural.
Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta” a organizat un concurs de eseuri cu tema „Eminescu pentru totdeauna”, adresat tinerilor.
Pasărea – semn şi simbol în creaţia eminesciană Ruxandra Nechifor
Titu Maiorescu este primul critic care intuieşte forţa şi noutatea creaţiei eminesciene, primul care emite judecăţi de valoare pertinente în legătură cu lirica lui Eminescu şi cel dintâi care trasează liniile fundamentale ale personalităţii acestuia. „Geniu cuprins de lumea ideală”, Eminescu „trăia în lumea ideilor generale ce şi le însuşise şi...
>> citeşte mai mult
Creaţie şi Credinţă sub Imperiul Veşniciei Gabriela Popescu
Numai poetul…
Ca pasări ce zboară,
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
>> citeşte mai mult
Eminescu pentru totdeauna Roxana Elena Gîngu
Dacă mi-aş întreba sufletul ce simte atunci când este pătruns de cuvintele lui Eminescu, nu ar şti ce să-mi răspundă... cuvintele sunt prea mici pentru a reda în toată plenitudinea sa fiorul versului eminescian. La fel de lipsit de cuvinte...
>> citeşte mai mult
Eminescu pentru eternitate Codrin Stegaru
Eminescu pentru eternitate?... există oare ceva etern când ştim de la înţeleptul Solomon că „toate sunt deşertăciune”? Bineînţeles că există şi este...
>> citeşte mai mult
Eminescu - darul lui Dumnezeu oferit naţiunii române Iosif Cristian Andrei
Scriu cu ezitarea şi cu stângăcia celui care a citit atât de puţin din opera lui Eminescu, atât de puţin din critica destinată acestuia şi cu toate acestea scriu...
>> citeşte mai mult
În viaţa acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, care din 2006 îşi doarme somnul de veci la Mănăstiriea Putna, Mihai Eminescu a reprezentat un ax al preocupărilor ştiinţifice, culturale şi sufleteşti. Lumea interioară a poetului nostru naţional a fost mereu aprofundată şi mărturisită semenilor drept cea care cuprinde corecta aşezare a identităţii româneşti în albia adevărurilor esenţiale ale umanităţii.
La 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta” a iniţiat tipărirea scrierilor eminesciene ale doamnei profesoare. Primul volum al acestei ediţii, Eminescu – Viaţa, a fost lansat joi, 15 ianuarie, la Mănăstirea Putna, în prezenţa IPS Arhiepiscop Pimen, acad. Dan Hăulică, autorul prefeţei, prof. univ. Dumitru Irimia, îngrijitorul ediţiei, a reprezentanţilor Primăriei Putna şi Consiliului Judeţean Suceava, a unor scriitori membri ai Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a părinţilor mănăstirii, cu participarea unor grupuri de elevi şi profesori din Putna, Vicov, Rădăuţi şi Suceava.
La ora 13.00, IPS Arhiepiscop Pimen a slujit, în biserica voievodală, un parastas pentru Mihai Eminescu, iar apoi, în cimitirul mănăstirii, s-a făcut slujba de pomenire pentru Maica Benedicta. A urmat un program artistic, poezii şi cântece de Mihai Eminescu şi închinate lui şi premierea de către Societatea Scriitorilor Bucovineni a prof. Paul Iruc pentru cartea Eminescu şi devenirea poeziei europene moderne.
În continuare, în Sala Tronului s-a desfăşurat ceremonia de lansare a cărţii. Cel care a rostit primele cuvinte a fost IPS Pimen, Preşedinte de onoare al fundaţiei: „Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu, Acad. Zoe Buşulenga – maica Benedicta. La aceste trei persoane privim cu toţii; la aceste persoane să gândim permanent. Şi prin ele gândim la Cel de Sus, la care aceştia trei au gândit şi pentru Care au trăit viaţa lor. Ei s-au străduit să se apropie de Dumnezeu. S-au străduit să fie slujitori pentru binele oamenilor şi, ca orice om, au avut şi momente de mai puţină apropiere de Dumnezeu. Dar, până la urmă, ei au ajuns la Dumnezeu. Acest parcurs al unei vieţi de om, acest urcuş către Dumnezeu, trecând prin multe greutăţi, ne este înfăţişat de aceşti oameni.
Astăzi ne este înfăţişat urcuşul către Dumnezeu pe care l-a parcurs Mihai Eminescu, de către acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – maica Benedicta. Ea a studiat şi s-a străduit să cunoască şi să ne prezinte viaţa nemuritorului Mihai Eminescu. Pentru că mulţi dintre noi nu l-am înţeles pe Mihai Eminescu, lucrarea ei se constituie într-un început de înfăţişare a lui Eminescu aşa cum a gândit şi a scris el”.
Doamna Teodora Stanciu, secretar al fundaţiei, a vorbit despre ceea ce îşi propune fundaţia să realizeze pentru cultivarea moştenirii spirituale şi culturale a Maicii Benedicta. În continuare, prof. Dumitru Irimia de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi-a mărturisit bucuria cu care a lucrat la această ediţie. A vorbit apoi despre efortul continuu al lui Eminescu de a căuta adevărul şi absolutul, efort pentru care Domnia sa a concluzionat: „aşezarea lui Eminescu faţă cu dimensiunea divină a lumii este poate cea mai profundă din cultura românească”.
Acad. Dan Hăulică, preşedinte al fundaţiei, a făcut o analiză a importanţei lui Eminescu pentru fiinţa românilor: „Eminescu este deci o răscumpărare pentru noi toţi, şi asta trebuie să avem puterea să spunem, să afirmăm cu tărie, împotriva atacurilor necugetate, împotriva acestei nesăbuinţe care încearcă să ne rupă de una din marile rădăcini, nu numai ale spiritualităţii, dar ale identităţii româneşti.
De «totdeauna» se leagă întreaga prezenţă a lui Eminescu faţă de noi, faţă de făptura poporului nostru şi faţă de tot ceea ce este permanenţă românească. El ne duce către un „totdeauna” al fiinţei româneşti încât de natura aceasta este angajamentul, este îndatorirea pe care o avem noi faţă de Eminescu”.
Vorbind despre coperta cărţii, lucrată de dl. Mircia Dumitrescu pe baza statuii lui Eminescu a sculptorului Vasile Gorduz, acad. Dan Hăulică a spus că ea reprezintă „trecerea lui Eminescu la o spiritualitate din ce în ce mai despuiată, la o ieşire din tot ceea ce ar fi stilizare convenţională – nimic din amintirea draperiei clasice – este un fel de stihar ca pentru judecata din urmă pe care îl îmbracă marea poezie. Este sensul însuşi al acestei evoluţii, capabilă de o austeritate extraordinară, trăită adânc, trăită dramatic, nu dată de la sine ca cea a florii care se naşte doar ca să fie frumoasă, ci a unei mari cuceriri morale. Şi de aceea aceste cuceriri vizuale e bine să ne însoţească pentru că ele marchează puterile gândului care modelează pe dinlăuntru fiinţa şi fac dintr-un mare creator al artei şi un exemplu de morală. Să încercăm să fim demni în tot ceea ce vom face de un astfel de exemplu, uman, nu numai artistic”.
Părintele Stareţ al mănăstirii, Arhim. Melchisedec Velnic, a mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă editarea acestei lucrări îndemnând pe toţi cei care pot să sprijine continuarea ei să o facă, alăturându-se astfel şirului de strămoşi care l-au slujit pe Dumnezeu slujind semenilor.
În încheiere cei de faţă au avut bucuria de a asculta un fragment audio cu vocea Maicii Benedicta, adeverire a celor discutate până atunci; căci glasul ei, aspru şi încurajator deopotrivă, este dintre cele care pot vorbi „şi oamenilor, şi lui Dumnezeu, şi fiarelor”.
Bucuria celor prezenţi credem că va apărea şi în inima fiecărui cititor al acestei cărţi, care nu este o biografie pământească, ci o descriere a urcuşului omului către împlinire. Astfel, în faţa secularizării pustiitoare de astăzi, a asuma modelul eminescian ne apare nu ca o opţiune, ci ca o urgenţă pentru toţi cei care doresc să atingă Cerul.
După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Numeroşi români bucovineni au fost arestaţi, omorâţi, deportaţi, bisericile au început să fie închise, aşa încât multe familii au început să treacă noua graniţă şi să vină în România.
