Feloane

La vechii greci, noţiunea de phelonion desemna o manta de ploaie care se purta mai cu seamă în timpul călătoriilor. Acelaşi veşmânt, cu aceeaşi destinaţie, se numea la romani paenuia. De aici a trecut în cultul creştin, cu unele modificări formale şi cu o funcţionalitate fundamental diferită, devenind veşmânt sacerdotal pentru preoţi şi episcopi.

Felonul sau sfita - cum i se mai spune la noi, după denumirea slavonă a obiectului - are forma unei pelerine, care se îmbracă pe cap, deasupra celorlalte veşminte liturgice, fiind mult mai lungă la spate decât în faţă. Este confecţionat frecvent din ţesături scumpe, decorate cu broderii în fir de aur, de argint şi de mătase, reprezentând semnul crucii, motive stilistice vegetale, chipuri de sfinţi sau praznice împărăteşti, cum ar fi: Naşterea lui Iisus, Răstignirea, învierea, Înălţarea, Adormirea Maicii Domnului etc. în cele din urmă cazuri, tema iconografică reprezintă, de regulă, hramul bisericii pentru care a fost confecţionat felonul respectiv.

Din primele veacuri ale creştinismului şi până către sfârşitul evului mediu, feloanele se executau numai din materiale albe sau roşii, iar decoraţia lor obişnuită era doar semnul crucii. De la culoarea pe care o avea, emana şi semnificaţia veşmântului, felonul alb simbolizând lumina cerească”, sfinţenia şi bucuria „cu care se cuvine să fie împodobiţi sufleteşte preoţii când vin să slujească sfânta liturghie”; felonul roşu, dimpotrivă, este menit să aducă aminte credincioşilor de patimile Mântuitorului şi în special de „hlamida roşie cu care a fost îmbrăcat în batjocură de soldaţi, la curtea lui Pilat”.

Treptat, culorile şi decoraţiile feloanelor se diversifică în funcţie de treptele clericale pentru care sunt confecţionate, schimbându-şi, în unele cazuri, şi numele. Felonul alb, de pildă, decorat pe toată suprafaţa lui cu cruci de mici dimensiuni, roşii sau negre, se numeşte polistavrion şi a constituit multă vreme veşmântul distinctiv al patriarhilor. Ulterior, privilegiul de a purta polistavrion este conferit mitropoliţilor, patriarhii dobândind între timp dreptul de a purta sacos, un vesmânt ceremonial pe care, mai înainte, nu-l purtau decât împăraţii.

Ca şi în cazul altor categorii de veşminte liturgice, broderiile care împodobesc feloanele din diferite colecţii româneşti se ridică adeseori la o mare măiestrie artistică. Uimesc şi astăzi prin frumuseţea lor, prin fineţea execuţiei, prin armoniile cromatice şi compoziţionale, prin grandoarea lor, feloanele de la mănăstirile Suceviţa şi Putna, Secu şi Văratec, din colecţiile mănăstirilor olteneşti şi munteneşti, sau cele din patrimoniul Muzeului de artă al României.


Sus