Arta »
Icoane »
Maica Domnului cu Pruncul sec. XVIII
Maica Domnului cu Pruncul
Sec. XVIII
Pictură în tempera pe lemn. Ferecătură în argint.
Dimensiuni: 33 X 26 cm.
Provenienţă: donată de mitropolitul Iacov Putneanul.
Suprafaţa acestei icoane este aproape integral acoperită cu plăci de argint, decorate prin ciocănire, cu stilizări florale puternic reliefate, asemenea acelora de pe ferecătura icoanei intitulate la fel, atribuită de tradiţie Mariei de Mangop. Excepţie fac numai porţiunile pe care se află figurile celor două personaje, zugrăvite în brunuri dense şi calde, uşor fluidizate de jocul umbrelor şi al luminii. Mantia lui Iisus, tunica şi maforionul Mariei sunt modelate sugestiv în argintul ferecăturii, ca şi aureolele lor, care ies evident din planul general al icoanei. La stânga şi la dreapta figurilor, în unghiurile dintre aureole şi umeri, iniţiale greceşti indică numele icoanei: Maica Domnului. Un chenar marginal distinct, format din patru benzi de argint aurit, decorate tot cu motive florale, deosebite însă de cele din interior, încadrează întreaga icoană, fiind prinse în masa acesteia cu ajutorul unor cuişoare confecţionate din acelaşi metal preţios.
Sus