Mineie

Denumirea mineiului derivă din grecescul mineon, ajuns la noi prin filieră slavonă (mineia) sau sârbă (minei) şi înseamnă, ad litteram, lună. Noţiunea desemnează acea categorie de cărţi religioase, manuscrise ori tipărite, specifice cultului creştin ortodox, în care se indică, pentru fiecare zi în parte din cuprinsul unui an, sfinţii ce urmează a fi prăznuiţi şi slujbele religioase corespunzătoare acestora.

Întotdeauna, fiecărei luni îi este consacrat câte un tom, fapt pentru care fiecare tom poartă denumirea lunii respective: minei pe ianuarie, pe februarie, pe martie etc. O serie completă de mineie trebuie să cuprindă, prin urmare, în mod obligatoriu, douăsprezece tomuri, înainte de apariţia şi răspândirea tiparului, nu toate bisericile aveau posibilitatea să dispună de o serie completă de mineie, procurarea lor fiind costisitoare, iar caligrafierea de foarte lungă durată. Se ştie, spre exemplu, că în Ţara Românească s-a plătit, în secolul al XVI-lea, un Tetraevanghel cu un munte, evaluat la circa 1000 de aspri, iar alte cărţi bisericeşti se cumpărau cu câte 17 - 25 de galbeni, ceea ce echivala costul unei bune părţi de moşii. De aceea, pentru uzul bisericilor mai modeste, mineiele erau concentrate în câte un singur tom, cuprinzând slujbele cele mai importante, alese din toate mineiele anului, tom cunoscut sub numele de antologhion, tocmai pentru că avea un caracter selectiv.

De regulă, mineiele integrale conţin două părţi principale: una în care sunt indicate slujbele pe zile şi alta în care se povestesc succint vieţile sfinţilor celebraţi în prima parte. Acestea din urmă, ca şi cele dinţii, sunt orânduite în ordine cronologică şi se numesc proloage, iar toate proloagele la un loc se numesc sinaxar sau menolog. Sub titlurile acestea globale, proloagele constituie adeseori temele iconografice ale unor ample picturi murale în care sfinţii sunt reprezentaţi în ordinea lor din mineie. La Voroneţ, bunăoară, sunt zugrăviţi, pe zidurile interioare ale pridvorului, sfinţii tuturor zilelor dintr-un an.

Spre deosebire de tetraevanghele, mineiele au un aspect caligrafie mai sobru, fiind scrise pe hârtie filigranată, cu cerneală neagră, în slove semiunciale. Titlurile zilelor, ca şi unele indicaţii tipiconale referitoare la caracterul slujbelor, denumirea imnelor, felul podobiilor, adică al glasurilor melodice etc. sunt caligrafiate în mod frecvent cu cerneală roşie.

Precizăm că în lumea ortodoxă medievală primul tom dintr-o serie completă de mineie îl constituia cel consacrat lunii septembrie deoarece anul calendaristic începea în prima zi a acestei luni şi se încheia la 31 august. Abia în secolul al XVIII-lea s-a adoptat şl în Ţările Române Anul Nou la data de l ianuarie.

Alcătuirea primelor mineie este atribuită de unii cercetători lui Sofronie Scolasticul, patriarhul Ierusalimului între anii 634 - 638, şi lui Ioan Damaschin, „cel mai cuprinzător teolog răsăritean”, care a trăit între anii 675 - 749. Strădaniile lor în acest sens au fost desăvârşite ulterior şi de alţi teologi, ca Teofan Mărturisitorul, Teodor Studitul, Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului şi Iosif, imnograful din Sicilia, toţi din secolul al IX-lea.

Printre cele mai vechi mineie slavo-române, păstrate până în zilele noastre, sunt cele caligrafiate la Putna în anul 1467 de către monahul Casian şi ieromonahul Nicodim din porunca lui Ştefan cel Mare. Copierea unor asemenea texte însă trebuie să fi ocupat un loc important în activitatea scriptoriilor noastre mănăstireşti cu mult mai înainte, mineiele fiind considerate printre cărţile de căpătâi ale cultului creştin ortodox.


Sus