Pomelnice
Numite uneori şi prothesis, diptice sau sinodice, pomelnicele sunt documente religioase dependente în mod nemijlocit de ritualul pomenirii morţilor în cadrul cultului creştin ortodox, în funcţie însă de epocile şi locurile în care au fost scrise, în funcţie de rangurile şi faptele celor pomeniţi, de relaţiile dintre ei şi de evenimentele în care au fost implicaţi aceştia, pomelnicele sunt, totodată, şi importante surse de informaţii istorice, după cum, în funcţie de modul în care au fost realizate, de podoabele şi decoraţiile pe care le conţin, ele pot fi luate în consideraţie, adeseori, şi ca opere de artă. În practica ritualului ortodox se disting două categorii de pomelnice: ctitoriceşti şi de familie. Indiferent de apartenenţa la o categorie sau alta, în esenţă, pomelnicele sunt liste de persoane sau personalităţi decedate, adnotate uneori cu succinte menţiuni privind anii de viaţa şi locurile lor de baştină, rangurile sociale pe care le-au avut şi meritele pentru care sunt pomenite în cadrul slujbelor religioase dintr-o biserică sau alta.
În mod frecvent, motivaţia pomenirii vizează direct mai ales aportul adus de cei pomeniţi la ctitorirea şi înzestrarea bisericii în care - ipso facto - li se face pomenirea. „... şi vă nevoiţi zioa şi noaptea rugându-vă pentru sufletele acelor răposaţi, fericiţilor ctitori, credincioşilor domni, patriarhilor, mitropoliţilor, episcopilor şi tuturor pravoslavnicilor creştini, carii după vremi au miluit şi au înnoit acea sfântă mănăstire domnească, ale cărora numele s-au scris întru această carte ce să numeşte Prothesis, adică Pomelnic”, spune mitropolitul Iacov Putneanul în Cuvânt către părinţii Sfintei Mănăstiri a Putnii care prefaţează Pomelnicul scris aici de ieromonahul Natanail Dreteanul în anul 1756.
Alături de cei direct implicaţi însă, figurează, nu rareori, şi strămoşii acestora, părinţii, fraţii şi surorile, potrivit formulei consacrate, „cu tot neamul lor”, în Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, bunăoară, pe lângă principalii ctitori ai aşezămintelor de aici - Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu - sunt pomeniţi, după cum se ştie, şi ceilalţi „binecinstitori domni ai ţării Moldovlahiei”, de la Bogdan (1359) până la Ştefan Rareş (1550 - 1552), „împreună cu doamnele, membrii familiei, marii cnezi ai Moscovei cu familia lor şi unii domni munteni, precum şi rudele de la Mangop ale lui Ştefan cel Mare”, ceea ce, desigur, lărgeşte considerabil interesul pentru un asemenea document.
În patrimoniul cultural al ţării noastre s-au păstrat numeroase pomelnice, mai vechi sau mai noi, ctitoriceşti sau de familie, scrise pe materiale şi în forme dintre cele mai variate: direct pe zidurile interioare ale unor biserici; pe suporturi metalice sau de lemn, sculptate, pictate şi îmbinate ca diptice sau triptice; pe cartoane şi plăci de marmură, dreptunghiulare, pătrate sau de alte forme; pe foi de pergament şi de hârtie, alcătuite ca rotuluşi sau cărţi etc..
La Mănăstirea Putna sunt expuse două pomelnice confecţionate din lemn, sub formă de triptice şi două din hârtie, legate sub formă de cărţi, toate datând din secolul al XVIII-lea. Primele două provin de la Sihăstria Putnei şi sunt foarte modeste atât ca realizare artistică şi proporţii, cât şi ca sursă documentară. Unul din ele, şi anume cel mai mic, este scris combinat, în slavă şi română, iar celălalt numai în română cu litere chirilice.
Mai importante, din toate punctele de vedere, sunt cele două pomelnice legate în volume, din care unul a fost alcătuit, de asemenea, la Sihăstria Putnei, iar altul chiar la Putna. Ambele sunt scrise în limba română, cu litere chirilice şi se remarcă prin decoraţiile lor bogate, dar şi prin unele informaţii interesante pe care ni le furnizează despre viaţa şi slujitorii celor două locaşuri, în special despre mitropolitul Iacov Putneanul, marele cărturar şi patriot român din veacul al XVIII-lea, cel de-al treilea ctitor al Mănăstirii Putna şi iniţiatorul - printre multe altele - al Pomelnicului care s-a scris aici.
Sus
