Psaltirea anonimă, supranumită „cea mare”

Sec. XV.

Dimensiuni: manuscrisul şi scoarţele, 28 X 21 cm.

Provenienţă: scrisă, probabil, la Mănăstirea Putna, pentru această mănăstire.

Capodoperă a caligrafiei medievale româneşti, această psaltire este scrisă pe hârtie groasă, ceruită şi filigranată cu imaginea unei mitre arhiereşti de formă globulară, având bordura bazei decorată cu o succesiune de cruci. Conţine 387 de file, format mare, in-folio, cu câte 15 rânduri pe fiecare pagină curentă, caligrafiate cu cerneală neagră, în semiunciale mari, omogene, bine aerisite. Punctele, unele capitale, rânduri, cuvinte şi litere minuscule, în text, sunt scrise cu cerneală roşie. Numeroase iniţiale ornate, litere şi puncte, precum şi începuturile tuturor slavelor sunt scrise cu aur. Acestea din urmă, ca şi începuturile tuturor catismelor, sunt marcate întotdeauna şi cu iniţiale mari, policrome, alcătuite din bogate împletituri. Catismele care încep la filele 14 şi 134 au ample frontispicii policrome, deosebit de somptuoase, alcătuite din delicate împletituri şi cercuri înlănţuite, ornate la exterior cu stilizări vegetale. Titlurile de sub ele şi cele de sub alte şase frontispicii policrome, de dimensiuni mai mici, distribuite între filele 256 - 356, sunt caligrafiate numai în capitale de aur. Încă două frontispicii, mult mai modeste însă, împodobesc filele 11 şi 324, capitalele titlurilor de sub ele fiind scrise numai cu cerneală roşie.

Privite în ansamblu, caligrafia şi toate accesoriile decorative ale cărţii se disting printr-o eleganţă discretă, de cel mai bun gust, printr-o somptuozitate măsurată şi rafinată, specifică tradiţiilor artistice din epoca lui Ştefan cel Mare.

Manuscrisul este legat în scoarţe de lemn, îmbrăcate cu piele de culoare brun închis, imprimată cu chenare liniare concentrice, decorate la rândul lor cu variate stilizări florale. Se remarcă printre ele, pe ambele scoarţe, acele succesiuni romboidale imprimate cu vulturi bicefali, întâlnite şi pe scoarţele altor manuscrise din secolul al XV-lea.

Inscripţii şi însemnări: pe fila 277, jos, în limba slavonă, se afirmă: „Această carte am legat-o eu, Zosima cel mult păcătos, întru pomenirea sa şi a părinţilor săi, în anul 7231 (= 1723), luna aprilie 5 zile”.

Observaţii: lipsind fila finală, cu pisania cărţii, principalii exegeţi ai manuscriselor slavone de la Putna au ignorat această psaltire. Meritul semnalării şi al atribuirii sale epocii ştefaniene revine cercetătorului Paulin Popescu, care, observând, printre altele, că filigranul acesteia în formă de mitră arhierească se regăseşte în variante foarte asemănătoare într-un triod şi într-un evangheliar de la Biblioteca Academiei Române, ambele aparţinând sigur secolului al XV-lea, consideră îndreptăţită concluzia că şi Psaltirea de la Putna, intitulată de el cea Mare, trebuie să aparţină aceluiaşi secol.