Stema lui Alexandru Lăpuşneanu
1559
Piatră sculptată în altorelief.
Dimensiuni: lg. 100 cm; lţ. 100 cm.
Aşezată iniţial de Alexandru Lăpuşneanu, pe zidul unui turn, probabil, construit de el în anul 1559 spre latura de vest a incintei şi demolat apoi în împrejurări necunoscute, această stemă a fost montată ulterior deasupra uşii din peretele vestic al paraclisului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, clădit în aceeaşi zonă între anii 1854-1856, uşă zidită mai târziu urmare a deschiderii alteia în peretele nordic. Cu acest prilej, stema a fost reîncastrată pe faţada estică a paraclisului, unde se află şi în prezent.
Asemănătoare cu stema de pe faţada exterioară a turnului de intrare, atribuită lui Ştefan cel Mare, compoziţia heraldică din chenarul cvadrilobat al acestei pisanii prezintă însă şi unele elemente vădit diferenţiate: între coarnele bourului apare numai steaua cu cinci colţuri, nu şi semiluna, iar ochii acestuia sunt foarte slab marcaţi; roza, puternic reliefată şi aici, este plasată în lobul din stingă al chenarului, după grumazul conturnat al bourului, iar în partea simetric opusă apare un leu cambrat, cu coada aruncată pe spate, element a cărui semnificaţie în această armonie încă nu este clarificată; în sfârşit, coiful şi scutul dinastic sunt dispuse aproape disparat sub botul bourului care nu este anturat de nici un fel de lambrechinuri. Greu vizibile, pe scut se mai pot distinge totuşi tradiţionalul crin dublu şi un mic detaliu, care trebuie să fie rămăşiţa unei cruci, de asemenea duble.
Inscripţii: de jur împrejurul chenarului cvadrilobat, inscripţie în limba slavonă, parţial ilizibilă: „Dreptcinstitorul Domn al Ţării Moldovei, marele Io Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, nepotul bunului Ştefan Voievod, (...), sub egumenul Io..., în anul 7067 (= 1559) mai...”.
Observaţii: în această pisanie a devenit ilizibil tocmai fragmentul în care se preciza ce anume a construit Alexandru Lăpuşneanu la Mănăstirea Putna în anul 1559. Cât despre „egumenul Io...”, acesta nu poate fi altul decât Ioanichie, atestat ca stareţ al acestei mănăstiri exact în perioada la care se referă inscripţia, adică prin anii 1556 - 1559.