Steme

Stema Moldovei 1481
Stema lui Alexandru Lăpuşneanu
Stema lui Constantin Racoviţă













Stema Moldovei

1481

Altorelief în piatră.

Dimensiuni: lg, 118 cm; lţ. 103 cm.

Este încastrată pe faţada estică a turnului de intrare în mănăstire, deasupra portalului. Circumscrisă unui chenar cvadrilobat, cu pisanie slavonă, stema Ţării Moldovei este reprezentată aici în varianta sa dezvoltată. Capul de bour, sculptat frontal în arcuirea unui grumaz conturnat, poartă între coarne o semilună culcată şi o stea cu cinci colţuri. Ochii, nările şi urechile sunt lucrate cu grijă, conferind expresivitate imaginii. De la urechea stingă spre bot, coboară o fâşie decorativă îngustă, sugerând un lujer sau, poate, un lambrechin, flancat în lobul din dreapta al chenarului de o roză puternic reliefată. Conceput în chip de cimier, capul bourului domină masiv coiful, de mici dimensiuni, care, la rândul său, timbrează scutul dinastic ale cărui mobile reprezintă o cruce dublă, în stinga, şi un crin dublu, în dreapta, în colţul din dreapta sus, în afara chenarului, este figurată semiluna în poziţie verticală şi cu profil omenesc, iar în colţul simetric opus apare simbolul soarelui, de asemenea cu chip omenesc.

Inscripţii: de-a lungul întregului chenar, inscripţie slavonă cu litere capitale, săpate în champleve: „Dreptcinstitorul domn a toată Ţara Moldovei, marele Io Ştefan Voievod, fiul marelui Bogdan Voievod, a zidit şi a făcut această mănăstire întru numele sfintei Născătoare de Dumnezeu, în vremea arhimandritului Ioasaf, în anul 6989 (= 1481)”.

Observaţii: deşi conţine ştiri exacte, confirmate şi pe alte căi, problema datării acestei steme este controversată. Unii cercetători o consideră, fără nici un fel de obiecţii, din 1481; alţii cred că este autentică, dar „restaurată nedibaci în secolul al XVIII-lea”, iar alţii opinează că lucrarea a fost integral executată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, din porunca mitropolitului Iacov Putneanul, după vechea stemă - grav deteriorată între timp - aşezată de Ştefan cel Mare pe turnul intrării, în 1481, când s-a încheiat construcţia acestuia şi a zidurilor de incintă. Pledează în favoarea ultimei opinii atât faptul că între anii 1756 - 1760 Iacov Putneanul a construit un nou turn de intrare, adică cel actual şi a întreprins, realmente, masive lucrări de restaurare a zidurilor împrejmuitoare, dar şi unii termeni din pisania de pe chenarul stemei, care sunt consideraţi improprii unui document emanat direct de la Ştefan sau din epoca sa. Încă pe la sfârşitul secolului trecut, episcopul Melchisedec atrăgea, cu drept cuvânt, atenţia că în nici unul din documentele emise de Ştefan însuşi, acesta nu s-a întitulat vreodată „cel Mare” sau „Marele”, aşa cum sunt intitulaţi în această inscripţie atât el, cit şi tatăl său Bogdan (cf. Melchisedec, O visită..., 1883). Epitetul remarcat se justifică însă din plin dacă atribuim stema secolului al XVIII-lea şi dacă presupunem că pisania acesteia a fost dictată - sau adaptată cu veneraţie după una mai veche - de către mitropolitul Iacov Putneanul al cărui cult pentru Ştefan cel Mare, în general, şi pentru ctitoria sa de la Putna, în special, ne este bine cunoscut. Fără să aducă argumente hotărâtoare împotriva opiniei lui Melchisedec, pe care si-a însuşit-o mai târziu şi G. Balş, în cartea sa despre bisericile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, istoricul Mihai Berza crede că respingerea autenticităţii acestei steme nu este uşor de făcut, personal înclinând a socoti că ea „va fi aparţinut vechiului turn, iar restauratorii din veacul al XVIII-lea au încastrat-o în noua construcţie”. (Mihai Berza, Stema Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare, SCIA, 1-2/1955). Spre acelaşi punct de vedere înclină şi Virgil Vătăsianu, invocând în sprijinul opiniei sale autoritatea lui Nicolae Iorga, care credea, de asemenea, că stema este din 1481. Problema rămâne, desigur, în continuare deschisă, deoarece sunt şi alte aspecte care încă nu au fost luate în discuţie. Semiluna dintre coarnele bourului - spre exemplu - nu este întâlnită niciodată, într-o asemenea poziţie, în vreo stemă aparţinând sigur epocii lui Ştefan cel Mare sau unor perioade anterioare acesteia. Un alt amănunt, total ignorat până acum de exegeţii acestei steme, dar care pledează pentru datarea ei în veacul al XVIII-lea, îl oferă colţul din stânga, jos, al pisaniei, unde este sculptată o labă de vultur, cu trei gheare puternice, care îşi avea, probabil, perechea identică în colţul simetric, opus, din dreapta, acum uşor deteriorat. După opinia noastră, aceste labe de vultur erau menite să sugereze acvila Ţării Româneşti, cu funcţie de tenant în acest caz şi cu referire aluzivă la domnia lui Constantin Racoviţă, care a domnit alternativ şi în Moldova şi în Muntenia şi care l-a sprijinit - cum bine ştim - pe mitropolitul Iacov în acţiunea sa de restaurare a Mănăstirii Putna.

Sus