Tetraevanghele

Denumirea tetraevanghelelor este de origine greacă şi înseamnă, ad litteram, patru Evanghelii. Termenul desemnează acele cărţi – manuscrise ori tipărite – care conţin scrierile evangheliştilor dispuse în ordinea succesiunii lor din Noul Testament, adică: de la Matei, de la Marcu, de la Luca şi de la Ioan.

Denumit şi evangheliar, tetraevanghelul nu trebuie confundat cu Evanghelia, în care textele, deşi aceleaşi, sunt orânduite după alte criterii, pe duminici şi săptămâni, în funcţie de anumite sărbători şi posturi, ordinea succesiunii lor fiind, aici, de la Ioan, de la Matei, de la Luca şi de la Marcu.

Încă din primele veacuri ale creştinismului, manuscrisele tetraevanghelelor au fost împodobite cu diferite decoraţii policrome: frontispicii, iniţiale înflorate, viniete şi ilustraţii miniaturale reprezentând figuri de prooroci, portrete de evanghelişti şi felurite scene religioase compuse în cadre arhitectonice sau în peisaje naturale sumar sugerate.

Cele mai vechi evangheliare ilustrate, păstrate până în epoca noastră, sunt cel de la Rossano, din Calabria, şi cel siriac, ambele fiind executate în secolul al VI-lea: primul - probabil - la Alexandria, de către u artist neidentificat, şi al doilea în Mănăstirea Zagba din Mesopotamia, de către călugărul Rabula sau Rabulas, episcop al Edessei între anii 412 - 435 şi adversar fervent al nestorianismului alături de Chiril, patriarhul Alexandriei.

Până prin veacurile al X-lea şi al XI-lea, ilustraţiile evangheliarelor se află, în mare măsură, sub influenţa tradiţiilor artistice ale antichităţii greco-romane, ale elenismului îndeosebi, influenţă evidentă în tratarea armonioasă şi realistă a figurilor, în concordanţa acestora cu natura, potrivit celebrului mimesis aristotelic.

Aşa-numitul proces de bizantinizare, de ascetizare a figurilor şi de amplificare a repertoriului decorativ cu numeroase motive arhitectonice, zoomorfe şi vegetale, de provenienţă orientală, se manifestă plenar după anul o mie, consacrând la Constantinopol - prin veacul al XII-lea - prototipul de evangheliar ilustrat care va prolifera în toată aria de răspândire a culturii şi artei bizantine, inclusiv în Ţările Române.

Caligrafiate şi miniate cu migală, pe foi de pergament, evangheliarele erau apoi legate în ferecaturi de argint şi de aur, decorate la rândul lor cu diferite scene religioase, fie gravate, fie ciocănite, în tehnica au repousse, reprezentând îndeobşte Pogorârea lui Iisus la iad, pe prima scoarţă, şi Adormirea Maicii Domnului, pe cea de a doua.

Unul dintre cele mai vechi tetraevanghele româneşti, scrise în limba slavonă, cu decoraţii foarte modeste, datează din secolul al XIII-lea şi s-a păstrat la Mănăstirea Putna (Codex Evartgheliarum Putnamitm), de unde a fost transferat în anul 1971 la Muzeul de istorie al R. S. România. Mult mai bogat decorat, cu viniete şi frontispicii de inspiraţie bizantină, este tetraevanghelul scris de călugărul Nicodim în anul 1405, la Mănăstirea Tismana, aflat în prezent la Muzeul de artă al Republicii. Prima capodoperă incontestabilă a genului o constituie însă tetraevanghelul executat la Mănăstirea Neamţu, în anul 1429, de faimosul caligraf şi miniaturist moldovean Gavril Uric, din porunca doamnei Marina, soţia lui Alexandru cel Bun, operă de căpătâi ce se păstrează în prezent la Biblioteca Bodleiana a Universităţii din Oxford. Cercetările din ultimele două decenii demonstrează că miniaturile acestui evangheliar au servit „de modele nu numai miniaturiştilor, ci şi zugravilor moldoveni din vremea lui Ştefan cel Mare”, care „au reprodus - cu reajustări compoziţionale inerente transpunerii în pictura murală - prototipurile tetraevanghelului din 1429”, continuând tradiţia acestora până în secolul al XVI-lea, când „o vor face să reînvie pentru ultima oară în portretele unora dintre evangheliştii din naosul de la Moldoviţa, Părhăuţi şi Arbure, precum şi din pridvorul de la Sf. Gheorghe - Suceava”.

De o mare valoare artistică sunt tetraevanghelele Mănăstirii Putna, scrise, miniate şi ferecate din porunca lui Ştefan cel Mare, a unora dintre descendenţii săi şi a unor boieri, iar cele mai somptuoase dintre ele sunt cele caligrafiate pe foi de pergament. Cu excepţia evangheliarului scris de monahul Paladie în 1489, lipsit de reprezentările evangheliştilor, acestea dispun de repertoriul complet al elementelor decorative specifice unor astfel de opere: sunt scrise în slove semiunciale, cu cerneală neagră alternată frecvent cu cerneală roşie şi cu cerneală de aur; paginile de titlu sunt decorate cu ample frontispicii policrome, având ca motive dominante cercurile înlănţuite, variat combinate; titlurile evangheliilor sunt trasate în monumentale capitale de aur; iniţialele şi unele majuscule sunt bogat ornate cu vreji împletiţi şi cu înflorituri policrome, iar cele patru evanghelii sunt precedate de excelente miniaturi, în plină pagină, reprezentând chipurile evangheliştilor respectivi. În plus, Tetraevanghelul ieromonahului Nicodim din 1473, aflat acum la Muzeul de istorie al României, cuprinde şi portretul miniat al lui Ştefan cel Mare, ca donator, una dintre cele mai emoţionante opere artistice şi documentare care ne-au rămas din epoca gloriosului domn.

Aspectul fastuos al acestor manuscrise pe foi de pergament este întregit şi încununat totodată de scoarţele lor ferecate în plăci de argint aurit, decorate întotdeauna cu scena învierii (Anastasis), pe prima copertă, şi cu scena Adormirii Maicii Domnului, pe ultima.

Celelalte evangheliare ale mănăstirii, caligrafiate pe hârtie, sunt mai modeste ca aspect. Legate numai în scoarţe de lemn, Acoperite cu piele sau catifea, ele dispun totuşi de multe elemente decorative - titluri cu litere capitale, iniţiale ornate, frontispicii policrome, zaceale, rânduri şi cuvinte scrise cu cerneală roşie etc. - dar sunt lipsite, în toate cazurile, de miniaturile evangheliştilor, sau de alte reprezentări figurative.

Face, oarecum, excepţie, în privinţa repertoriului ornamental, Tetraevanghelul pe hârtie din 1623, care la prima vedere, ar fi fost împodobit şi cu reprezentările miniate ale evangheliştilor, dar, privite mai atent, acestea nu sunt decât nişte gravuri monocrome, decupate dintr-o publicaţie barocă târzie, aplicate pe filele albe din fruntea celor patru evanghelii şi colorate apoi, de o mână abilă, într-o epocă şi mai târzie.


Sus