RO
EN

Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică, documente, amintiri

Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică, documente, amintiri

Descărcați volumul „Serbarea de la Putna, 1871. Publicistică, documente, amintiri”Descărcați textul integral

Volumul de față cuprinde, în partea sa principală, articole și materiale legate de Serbarea de la Putna desfășurată în anul 1871, publicate în ziarele vremii: „Curierul de Iași”, „Românul”, „Telegraful”, „Trompeta Carpaților”, „Traian”, „Federațiunea”, „Albina”, „Familia”, „Semănătorul”, dar și în revista „Convorbiri literare”. Majoritatea textelor au fost transcrise după ziarele originale sau după cópii păstrate la Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară – Iași și Biblioteca Centrală Universitară – Cluj. Volumul cuprinde și câteva documente din Arhiva Mănăstirii Putna, reeditate, apoi Cuvântul de îngropare al vechiului Ștefan voievod, domnul Moldovei, cel ce s-au numit „Mare”, atribuit ierodiaconului Gherasim Putneanul, și trei texte memorialistice semnate de Samson Bodnărescu, Theodor V. Stefanelli și Ioan Slavici.

Principalul instrument de lucru folosit în realizarea cărții de față a fost lucrarea Serbările naționale de la Putna (Câmpulung Moldovenesc, 2004), întocmită de regretatul istoric Anghel Popa, cercetător care a adus contribuții majore la cunoașterea istoriei moderne și contemporane a Mănăstirii Putna. Bibliografia cărții amintite a reprezentat pentru noi ghidul cel mai de preț. O altă lucrare fundamentală pentru antologia noastră a fost cea intitulată Serbarea de la Putna, 1871, scrisă de Teodor Balan (Cernăuți, 1932).



Sus