cel Mare, Chișinău.
Să ni-l imaginăm pe Sfântul Voievod Ștefan în momentul ungerii sale ca domn. Nu știm precis ce vârstă avea atunci, dar trebuie să fi fost în jur de 20 de ani, ca mulți dintre noi. Trecuse prin multe primejdii și suferințe: pribegie departe de casă, apoi, după o scurtă perioadă de liniște, uciderea tatălui său, și iarăși pribegie. Venit cu ajutor muntenesc să ia tronul Moldovei, trebuie să fi fost însetat după puțină liniște. A avut oare parte de ea?
Să punem acum, față în față, pe domnul Moldovei și pe tânărul zilelor noastre. Să luăm aminte la ce vedem și la ce putem înțelege.
Acum cinci veacuri, timp de 47 de ani, țara aceasta a avut parte de un domn providențial pentru că Ștefan s-a lăsat cu totul în mâna lui Dumnezeu. Ștefan și-a supus lui Hristos priceperea, gândurile, dorințele, puterea, viața. După cum spunea cronicarul, „s-a împlinit gândul lui Dumnezeu cu Ștefan Voievod”.
Și astfel lucra Hristos prin acest neam: El era prezent în familie, în societate și în inimile tuturor, iar oamenii iubeau demnitatea, frumosul, Adevărul și căutau sfințenia. Aceia erau cu adevărat creștini.
Sfântul Ștefan nu este o idee abstractă, un simplu ideal al unor oameni visători. El este exemplu de urmat pentru oricine dorește să păstreze în inima sa demnitatea, setea de libertate, iubirea de neam, de țară și de credință. Da, aceste sentimente creștine, nobile, vin dintr-un mormânt, dar mormântul este al unui Domn sfânt, care nu a ezitat să stea de veghe întru apărarea Bisericii și a neamului. Nu pentru sine, ci pentru noi, cei de astăzi, care nu trebuie să fim mai prejos de marele nostru strămoș: să păstrăm ceea ce lumea pierde, să iubim ceea ce lumea urăște, să ne amintim lucrurile pe care lumea vrea să le uite.
Dacă din mormânt a ieșit Hristos, Viața cea veșnică, și ne-a umplut de Lumina Învierii, adevărat este că nouă, românilor de pretutindeni, dintr-un mormânt ne izvorăsc apele vii ale demnității, ale conștiinței de sine și ale respectului față de tot ceea ce este românesc și creștin. Sfântul Ștefan cel Mare este la Putna și este în inimile noastre...
Din trecutul sfânt al neamului își trage seva prezentul. Tinerii de astăzi au mulțime de sfinți mijlocitori înaintea lui Hristos: ei se roagă pentru iertarea, îndreptarea și sfințirea noastră. Între ei, Sfântul Ștefan își caută o oaste nouă, gata de luptă pentru valori nepieritoare, pentru credință și pentru Adevărul care ne va face liberi. Sunt destui cei care ne stau împotrivă...
Tinerii de astăzi nu știu că Hristos S-a răstignit și pentru ei, că El este Iubirea și pentru ei, că El este Adevărul și pentru ei. Tinerii de astăzi au nevoie de Hristos și de Sfântul Lui. Dincolo de aparențe, ei caută un sens și sunt însetați de sfințenie. Dar sfințenia nu se găsește în „mormintele” păcatelor acestui veac, ci în mormântul celui care, purtând Crucea în lupte timp de jumătate de veac, a așezat-o pe biserici și mănăstiri, dar mai ales în sufletul poporului său.
Nu e bine să lăsăm întrebările fără răspuns... Omenește vorbind, în cei 47 de ani de domnie, Ștefan cel Mare nu a avut parte de liniște. Dar Sfântul Ștefan și-a potolit setea, pentru că „Dumnezeu se odihnește întru sfinții Săi” și sfinții se odihnesc în Dumnezeu.
Sfântul Ștefan este un Sfânt al tinerilor. Ei trebuie să știe aceasta și să nu se teamă. Precum odinioară Hristos, slujitorul Său cel preavrednic, Ștefan cel Mare, ne spune peste veacuri: „Îndrăzniți, eu am biruit lumea!”