La Putna se păstrează până astăzi patru clopote din vremea începuturilor mănăstirii: Buga, Blagovistnicul și Ușerul, expuse lângă Turnul clopotniță, și Siluanul, care încă este folosit.
Cel mai vechi este Buga, dăruit de Sfântul Ștefan mănăstirii în anul 1484. De numele acestui clopot a fost legat în chip special rostul național al Putnei. Tradiția spune că atunci când bătea, se auzea în toată Moldova, asemenea poruncilor date de ctitorul său. Într-unul dintre drumurile sale la Putna, Mihai Eminescu a aflat și a consemnat într-un articol că Buga a bătut singur în 1 octombrie 1777, când turcii îl ucideau la Iași pe Grigore al III-lea Ghica, domnul Moldovei care protestase atunci când Imperiul Otoman dăduse Bucovina Imperiului Austriac.