.jpg)
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Schitul Salaș și-a sărbătorit și în acest an hramul. Astfel, sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a adunat și în acest an credincioșii în rugăciune la schitul Mănăstirii Putna. Bucuria prăznuirii a fost încununată de săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părinți ai Mănăstirii Putna, preoți din parohiile învecinate și din diaspora.
Anul acesta, însă, hramul schitului a fost marcat de o prezență cu totul deosebită: participarea la slujbă a unei delegații de preoți misionari din America Latină, aparținând Mitropoliei Ortodoxe Române a celor Două Americi. Prezenți în țara noastră pentru câteva săptămâni, acești clerici sud-americani au venit să petreacă o lună de zile la Mănăstirea Putna. Motivul prezenței lor în mijlocul obștii noastre este dorința de a aprofunda viața liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, luând contact direct cu tradiția unei țări în care dreapta credință are rădăcini bimilenare. Așa cum aveau să mărturisească, ei nu au venit să ne învețe, ci „să învețe tainele dreptei credințe și trăirea vieții în Hristos”.
Din soborul de clerici sud-americani au făcut parte preoți care desfășoară o lucrare misionară și filantropică extraordinară în comunitățile lor: părintele Alex Aedo Vilugron, protopop de America Latină și slujitor în Chile, unde se află cea mai sudică parohie ortodoxă din lume; părintele Antonio García din Caracas, Venezuela, a cărui parohie este formată atât din români, cât și din localnici venezueleni; părintele Esteban Diaz Nino din Columbia; părintele Rafael Padilla din Ecuador și diaconul Nicolas Mendel din Chile. Prezența lor la hramul Sfântului Ilie a dovedit că, în Biserica lui Hristos, depărtările geografice se topesc în căldura rugăciunii comune.
Predica zilei a fost rostită de către arhim. Hrisostom Ciuciu din obștea putneană. În cuvântul său, părintele a clarificat care este menirea unui proroc:
„Un proroc nu este cineva care îți vestește viitorul, deși proroc înseamnă «cel care vede departe, care vede înainte», dar și «cel care vede primul». Însă prorocul n-ar trebui să fie înțeles ca fiind un simplu purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, cel care ne transmite voia lui Dumnezeu. Mai degrabă, un proroc este cel care vorbește în numele lui Dumnezeu, adică cel care pledează cauza lui Dumnezeu, cel care vine și mijlocește înaintea noastră cauza lui Dumnezeu. (...) Pentru că un proroc este cel care stă lângă inima lui Dumnezeu și de aceea el vede primul, de aceea el vede mai departe. Cuvintele lui sunt curățate în focul iubirii relației personale și foarte intime pe care un proroc o are cu Dumnezeu.”
În a doua parte a predicii, părintele Hrisostom a vorbit despre liniștea și pacea lăuntrică la care ne îndeamnă Prorocul și că fiecare creștin este chemat să fie un proroc, după modelul Sfântului Ilie:
„Liniștea sufletului o poate avea doar acela care înțelege că Dumnezeu știe de el, că Dumnezeu îi poartă de grijă. Un copil cuminte este pururea liniștit pentru că simte în toată ființa lui că tatăl îi poartă de grijă. Această liniște o cerea Dumnezeu de la Ilie și așa ne învață și pe noi să ne rugăm. Vedem în jurul nostru cutremure, foc, războaie, nenorociri, ură peste ură ca fulgerele din cer. Așa vedem că pleacă uneori fulgere chiar și din ochii noștri, împotriva fraților noștri, dar Dumnezeu nu este acolo. Dumnezeu ne spune: «Liniștiți-vă mai întâi și apoi mă veți auzi, pentru că eu vin să vă șoptesc. Eu șoptesc ceea ce am de spus. Eu vin și vă spun la ureche, dar vreau să vă găsesc liniștiți, așezați, nu tulburați. Așa ne învață Sfântul Ilie să ne rugăm, să-l înțelegem și să-l primim pe Dumnezeu. Pentru că altminteri noi nu putem deveni proroci.”
La finalul Sfintei Liturghii, arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a vorbit despre biserica de acasă, despre familie, și ce trebuie să facem atunci când apar încercările.
„Fiecare dintre dumneavoastră aveți acasă o biserică. Familia este o biserică. Când tata, mama și copiii se așază la rugăciune, acolo este o biserică. În fiecare casă unde este o icoană a Maicii Domnului sau a Mântuitorului Hristos sau a Sfinților Lui, acolo este o biserică. Ținând cont de cuvântul Mântuitorului, să ne silim să intrăm în această corăbioară a noastră. Nimeni nu trebuie să se teamă, căci Hristos Domnul l-a mustrat pe Petru și i-a zis: «Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?» Atunci când vine descurajarea, deznădejdea, să nu uitați niciodată că mâna lui Hristos permanent stă întinsă, căutând să ne vină în ajutor”.
În continuare, la îndemnul părintelui stareț, doi părinți din America Latină au adresat un cuvânt credincioșilor prezenți.
Părintele Alex Aedo Vilugron din Chile a surprins diferite aspecte misionare din continentul sud-american:
„Dumneavoastră nici nu vă puteți imagina ce înseamnă pentru noi să ne aflăm într-o țară ortodoxă, să pășim pe pământul unde s-au nevoit atâția sfinți și martiri. Pentru noi este ceva foarte impresionant să știm că aici Ortodoxia are 2000 de ani. Să fim aici, împreună cu dumneavoastră, e ca și cum ne-am arunca și am înota în marea Ortodoxiei.
Am simțit dragostea Bisericii Ortodoxe Române și aceasta vrem să transmitem mai departe credincioșilor din America Latină, la întoarcerea acasă. Căci evanghelizarea se desfășoară mult mai bine atunci când cineva se simte iubit.
Și ultimul lucru pe care vreau să vi-l spun este că noaptea, când dumneavoastră vă odihniți, în America Latină, de cealaltă parte a lumii, se săvârșește Sfânta Liturghie. Așa că Biserica Ortodoxă Română mereu se află în Liturghie”.
La rândul său, părintele Antonio García din Venezuela a mărturisit că a venit în România pentru a învăța iubirea, amintind de nevoia de sprijin duhovnicesc a poporului său greu încercat:
„De curând, în Venezuela au fost două cutremure foarte mari, în urma cărora au murit mai mult de 12.000 de oameni. Era mare nevoie ca noi, preoții, să ducem dragostea lui Hristos la acești oameni care își pierduseră familiile și, foarte interesant, în timp ce noi lucram dumneavoastră vă rugați. Poporul din Venezuela simțea dragostea pe care dumneavoastră o îndreptați către noi prin rugăciune. Țara noastră este în ruine. Dar avem ceva foarte important: știm că Dumnezeu este cu noi și că fiecare dintre voi vă rugați pentru noi.
Eu am venit în România să învăț să iubesc. Am învățat să iubesc prin intermediul dumneavoastră și asta iau cu mine acasă, ca să înmulțim această dragoste printre toți oamenii din Venezuela”.
.jpg)
În acest context, părintele stareț a atras atenția că în România beneficiem de „mari daruri de la Dumnezeu”, trăind într-o societate în care purtarea ortodoxă, sprijinul și întrajutorarea sunt firești: „Dacă în America Latină ei nu au, noi avem. Pe măsura credinței ni se va da, pe măsura lucrării duhovnicești vom primi, pe măsura dragostei iarăși ni se va înfățișa nouă Domnul”.
Sărbătoarea de la Schitul „Sfântul Ilie” Salaș ne-a reamintit că fundamentul vieții noastre duhovnicești trebuie să rămână curăția, smerenia și dragostea, virtuți prin care îl putem afla cu adevărat și prin care trăim prezența lui Hristos, așa cum a îndemnat părintele stareț. Prin rugăciune și prezența pilduitoare a oaspeților sud-americani, hramul din acest an a fost o mărturie a Bisericii universale, lăsând în inimile pelerinilor bucurie duhovnicească și binecuvântarea Sfântului Proroc Ilie, ocrotitorul și păzitorul nostru.
