background

18 august 2025

Har și binecuvântare la Mănăstirea Putna: Sfânta Liturghie arhierească și sfințirea paraclisului mănăstirii de la Gălănești

18 august 2025

Har și binecuvântare la Mănăstirea Putna: Sfânta Liturghie arhierească și sfințirea paraclisului mănăstirii de la Gălănești

Serbarea hramului Mănăstirii Putna, praznicul Adormirii Maicii Domnului, a continuat și în seara zilei de 16 august și duminică, 17 august, când obștea monahală și credincioșii prezenți s-au învrednicit de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În seara zilei de sâmbătă, a fost săvârșită Slujba Privegherii la Duminica a X-a după Rusalii și slujba înnoirii bisericii care se săvârșește în ajunul sfințirii unei noi biserici.

Duminică, 17 august, la Sfânta Liturghie arhierească, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a început tâlcuirea pericopei evanghelice duminicale arătând strânsa legătură dintre pasajul scripturistic citit și praznicul Schimbării la Față a Domnului.

La coborârea de pe Tabor, Mântuitorul este întâmpinat de un tată îndurerat care îl aduce pe fiul său bolnav la apostoli să-l vindece, dar aceștia nu îl pot tămădui. Mântuitorul le explică apostolilor că nu au reușit să-l vindece pe copil din cauza „puținei voastre credințe”. Înaltpreasfințitul a subliniat că tema centrală a Duminicii a 10-a după Rusalii este îndemnul de a avea credință „cât un grăunte de muștar”, care însă are puterea de a muta și munții. Citându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, ierarhul a arătat că „muntele acesta” la care se referă Mântuitorul nu este un munte fizic, ci este „muntele necredinței noastre, care este cel mai mare munte din lumea aceasta”.

Evanghelia descoperă și Taina Sfântului Botez, prezentând vindecarea tânărului ca o adevărată „naștere din nou”. Elementele vindecării oglindesc botezul: mărturisirea de credință, exorcismele și ridicarea din suferință către viață și înviere. Astfel, Evanghelia dezvăluie „taina vieții, taina pocăinței, taina credinței și taina botezului”.

Predica s-a încheiat cu îndemnul de a „îmbrăca și noi haina dragostei care cu adevărat plinește credința noastră și ne arată pe noi fii ai Învierii, fii ai credinței, fii ai lui Dumnezeu”.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Ambrozie Gavrilă, viețuitor al mănăstirii, a fost hirotonit întru ieromonah.

*

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de la ora 16:00, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a sfințit paraclisul cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Mucenic Trifon, din cadrul ansamblului gospodăresc-agricol al Mănăstirii Putna aflat în Comuna Gălănești.

Piatra de temelie a paraclisului a fost sfințită de către Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în 13 iulie 2013.

Lucrările au fost săvârșite cu purtarea de grijă a Părintelui Stareț Arhimandrit Melchisedec Velnic, de către întreaga obște a Mănăstirii Putna, cu ajutorul mai multor binecredincioși creștini.

Proiectele bisericii și clopotniței au fost întocmite de către arhitecții Gheorghe Bratiloveanu și Constantin Rabiniuc, iar pictura a fost realizată de către Protos. Pavel Niga, viețuitor al mănăstirii.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a subliniat caracterul pascal al cântărilor de înnoire a bisericii, „deoarece sfințirea unei biserici este o slujbă dublă, de botez și înviere în același timp”, comparând botezul tainic al altarului, care a fost curățat, spălat și împodobit, cu propriul nostru botez. În final, Înaltpreasfințitul a îndemnat ca, „în această zi plină de har și bucurie, să cugetăm la taina botezului nostru și să reînnoim și noi, odată cu înnoirea acestei biserici, harul cel binecuvântat dinlăuntrul nostru”.

În cuvântul de mulțumire rostit, părintele stareț, arhim. Melchisedec Velnic, și-a exprimat recunoștința față de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie pentru slujire și hirotonia săvârșită, precum și pentru sfințirea paraclisului cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Mucenic Trifon. Totodată, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la această lucrare: arhitecți, constructori, ctitori și binefăcători, evidențiind efortul și jertfa lor.

Paraclisul reprezintă o binecuvântare pentru obștea mănăstirii și pentru cei care lucrează la gospodăria agricolă, oferind un loc de rugăciune și mângâiere spirituală.

După slujba de sfințire, au fost acordate ordinele eparhiale „Crucea Bucovinei” și „Mușatinii” celor care au sprijinit lucrările de la paraclis și gospodărie.