Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada 18–19 iulie 2026, la Schitul „Sfântul Ilie” Salaș al Mănăstirii Putna, a avut loc cea de-a șasea ediție a taberei de vară „Mai aproape de Cer”.

După cum ne-am obișnuit, vara a adus cu ea un frumos prilej de a ajunge mai aproape de Cer. Schitul „Sfântul Ilie” – Salaș a găzduit anul acesta aproximativ 220 de copii din Salaș și din zonele învecinate, dornici de revedere și de a descoperi activități noi, diferite de cele obișnuite de acasă.

Tabăra a fost coordonată de domnul profesor Vasile Schipor, director al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus. Din dorința de a le oferi copiilor două zile în urma cărora să rămână atât cu amintiri de neuitat, cât și cu lecții de ținut minte, 15 tineri voluntari s-au alăturat poveștii de la poalele Cerului: Bodale Cristian, Burciu Alina, Calancea Massimo, Chelba Teodora, Cornea Loredana, Danilă-Antochi Ionela, Juravle Iulian, Lavric Lucian, Livadari Justin, Maloș Maria, Mironescu Ema, Muntean Marian, Rusu Leontina, Schipor Mihai, Țugui Cristina.

Sâmbătă dimineață, curtea schitului forfotea de copii care așteptau cu nerăbdare momentul începerii activităților. Îmbrățișări și zâmbete au primit atât voluntarii pe care participanții i-au întâlnit și la edițiile trecute, cât și cei care descopereau pentru prima dată ochii plini de strălucire ai micuților.

După rugăciunea care a pus început bun taberei și după înviorarea plină de voie bună, opt sfinți ocrotitori au primit în grija lor grupele de copii: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfânta Fevronia, Sfânta Ecaterina din Alexandria, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Nicolae, Sfânta Veronica și Sfânta Teodora de la Sihla.

După ce copiii au făcut cunoștință unii cu alții, iar apoi cu ocrotitorii grupelor lor, a urmat atelierul duhovnicesc cu tema „Feluriți în daruri, uniți în Hristos”, în cadrul căruia am vorbit despre talantul oferit de Dumnezeu fiecăruia dintre noi, despre chemarea personală și despre felul în care, prin daruri diferite, reușim să ne completăm unii pe alții și să rămânem uniți în Hristos.

Apoi, participanții au trecut la jocurile de echipă și la cele de energizare, care au umplut această zi de vară de râsete și prietenie. După masa de prânz, o răcoritoare binecuvântare de la Dumnezeu a venit ca un prilej de a ne așeza într-un loc uscat și de a învăța rugăciunile ce urmau să fie rostite alături de părintele stareț în ziua următoare.

Copiii au schimbat impresii și au împărtășit ceea ce au descoperit în urma acestei prime zile de tabără, iar când ploaia s-a oprit, voluntarii i-au bucurat pe participanți cu o scenetă ieșită din comun: „Albă-ca-Zăpada”, o reinterpretare modernă. Programul zilei s-a încheiat, la fel cum a și început, cu rugăciune, îmbrățișări și entuziasm pentru ceea ce avea să urmeze.

A doua zi, fiind duminică, am participat cu toții la Sfânta Liturghie, alături de o parte dintre familiile copiilor. După prânz, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu vreme frumoasă, în ciuda norilor adunați în jur și a atenționărilor meteorologice.

Astfel, după rugăciunea de început și o scurtă energizare, am dat startul Jocurilor Olimpice, la finalul cărora o bucurie de nedescris și un premiu pe măsură îi așteptau pe participanți.

Deși în prima zi au fost prezenți doar cu sufletul, Maria Bodale și Sergiu Chelba, doi dintre cei mai iubiți voluntari ai Cerului, au reușit să ajungă și cu trupul la Salaș. Venirea lor a fost un adevărat dar pentru toți cei prezenți. Aceștia le-au vorbit copiilor despre Sfânta Blondina, despre încercările vieții sale și despre felul în care, în ciuda acestora, Mama Blondina a ales să fie mărturisitoare a lui Hristos și o pildă vie de bunătate, iubire față de aproapele și smerenie.

Iar oaspeții nu au fost doar Maria și Sergiu. După cum ne-a obișnuit în fiecare an, o mare bucurie ne-a făcut și prezența doamnei profesor Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie, alături de cea a doamnei profesor Gabriela Hisem, inspector școlar pentru limba engleză.

Reîntâlnirea cea mai așteptată a fost cea cu părintele stareț al Mănăstirii Putna, ale cărui brațe au fost și în acest an pline de flori atent alese și culese de copilași, în semn de recunoștință, prețuire și dragoste. Părintele le-a transmis participanților câteva cuvinte de folos și îndemnuri pentru suflet, iar apoi au fost înmânate diplomele și iconițele menite să rămână ca amintire a celor două zile pline de bucurie.

Momentul de rămas-bun a fost încărcat de emoție, iar dorința revederii a început deja să își facă loc, timidă, dar hotărâtă, în sufletul fiecăruia.

Chelba Teodora

„Au fost zile în care am înțeles, încă o dată, că Dumnezeu lucrează cel mai frumos prin inimile curate ale copiilor. Fiecare zâmbet, fiecare întrebare, fiecare îmbrățișare și fiecare moment de sinceritate au fost o mărturie a bucuriei pe care El o sădește în suflete. Dincolo de jocuri, ateliere și activități, cea mai mare bucurie a fost să văd cum rugăciunea, comuniunea și dragostea apropie inimile de Dumnezeu și îi învață pe copii frumusețea credinței.

Ca voluntar, am înțeles încă o dată că nu doar dăruim, ci primim mult mai mult decât oferim. Am plecat cu sufletul plin de recunoștință, convinsă că Dumnezeu lucrează tainic prin fiecare om și prin fiecare faptă săvârșită cu iubire. Iar dacă această tabără se numește «Mai aproape de Cer», este pentru că, privind lumina din ochii copiilor, am simțit că, pentru câteva zile, cerul a fost cu adevărat mai aproape de noi.”

Cornea Loredana

„Primul an ca voluntar în tabăra «Mai aproape de Cer» a fost, pentru mine, o adevărată surpriză. Am venit cu teamă și cu gândul că nu voi reuși să mă descurc, dar am plecat cu multe îmbrățișări, zâmbete și cu iubirea copiilor – cea mai sinceră și mai colorată formă de iubire.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a îngăduit să întâlnesc atât de mulți oameni frumoși, luminoși și buni.”

Burciu Alina

„Lumânarea reaprinsă în sufletul meu. Așa aș putea descrie pe scurt tabăra «Mai aproape de Cer». Există locuri unde timpul pare că își încetinește ritmul, iar zgomotul lumii se dizolvă pentru a face loc liniștii. Un astfel de loc a fost, pentru mine, Schitul Salaș – gazda taberei «Mai aproape de Cer», unde am avut bucuria și binecuvântarea de a fi voluntar.

A fost mai mult decât o simplă tabără; a fost momentul care m-a readus din nou pe linia de plutire după luni de stres, muncă și cărți. A fost hrană pentru un suflet atât de greu și, chiar dacă au fost doar două zile, aceste puține clipe petrecute alături de ceilalți voluntari și de toți copiii frumoși ce ne-au înconjurat în acest loc de vis au făcut schimbări profunde în inima mea.

Să fii voluntar în această tabără înseamnă să înțelegi că cea mai curată formă de rugăciune este fapta bună, iar cel mai mic gest de «îmi pasă» sau «te înțeleg» aduce un bagaj de mângâiere care persistă. Totodată, mi-am demonstrat iar că fiecare sarcină, oricât de măruntă sau de grea, poate deveni atât de ușoară atunci când este făcută cu dragoste și cu un scop mai mare în inimă. De la primele raze ale soarelui care luminau curtea schitului și până seara, cele două zile au fost pline de energie, zâmbete și încredere, chiar și atunci când vremea nu era întocmai de partea noastră.

Am coordonat activități, am râs, am ascultat povești, am legat prietenii și ne-am dat voie să fim sensibili. Alături de grupa Sfânta Teodora de la Sihla, am realizat o activitate care ne-a ajutat pentru câteva clipe să ne adâncim în inimile noastre. Am pus față în față două lumi total diferite. Astfel, pe o planșă am creat un «feed de Instagram», unde adolescenții au așezat pe bilețele câteva idealuri sau dorințe impuse de către societate, iar pe o altă planșă am realizat un «feed al vieții reale», unde au avut libertatea de a scrie un gând sau o dorință interioară, fără a fi judecați.

Răsfoind printre bilețele, am descoperit dorințe precum: «să am mai multă încredere în mine», «să-mi fac părinții mândri intrând în cadrul militar», «îmi doresc să fiu un ninja care ajută oameni cu probleme sau chiar animale»

Dar și gânduri profunde, cum ar fi: «nu toți cei tăcuți sunt slabi», «Dumnezeu îmi este cu adevărat scăpare chiar și atunci când îmi este greu să recunosc».

În final, le-am oferit ca pildă chiar viața Sfintei Teodora de la Sihla, ocrotitoarea grupei noastre, făcând o punte directă cu activitatea pe care tocmai o încheiasem. Le-am povestit cum, deși provenea dintr-o familie cu o situație bună și a avut în față idealuri impuse de cei dragi, fiind nevoită să se căsătorească împotriva voii ei, dorința ei interioară – cea reală și curată de a lua drumul monahal și de a-i sluji lui Dumnezeu – a rămas vie în inima ei și, în cele din urmă, a învins.

A fost un moment în care am simțit că suprafața dură pe care fiecare dintre noi o prezintă celorlalți ascunde atât de multă sensibilitate.

Am plecat de la Schitul Salaș cu rucsacul plin de amintiri și cu sufletul mult mai ușor. Tabăra «Mai aproape de Cer» mi-a demonstrat că atunci când te pui în slujba celorlalți și îi faci loc lui Dumnezeu în programul tău, primești înapoi mult mai mult decât ai oferit. Sunt recunoscătoare pentru fiecare copil care ne-a zâmbit, pentru echipa minunată de voluntari și pentru binecuvântarea de a fi fost o mică piesă în acest proiect minunat.”

Rusu Leontina

„Sunt momente pe care nu le poți așeza doar în fotografii, pentru că rămân întipărite în inimă. Așa va rămâne pentru mine tabăra «Mai Aproape de Cer».

Dimineață, când copiii se așezau pe iarbă în fața noastră, îi priveam ca pe o grădină înflorită. Fiecare era asemenea unei floricele: unic, delicat, cu frumusețea și darul lui, așteptând doar puțină lumină, grijă și iubire pentru a înflori. Atunci am înțeles că Dumnezeu nu creează două suflete la fel și că fiecare copil este o minune vie, purtând în el chipul Lui.

M-am dus cu dorința de a dărui din timpul și din inima mea, dar m-am întors primind mult mai mult. Am plecat de acolo cu sufletul mai liniștit, cu mai multă nădejde și cu convingerea că Dumnezeu lucrează tainic prin fiecare copil și prin fiecare faptă făcută din iubire.”

*

După șase ediții în care ne-am tot apropiat de Cer, apare întrebarea: „Cât mai avem până ajungem Acolo?” Răspunsul, firește, nu ne aparține. Totuși, până când îl vom afla, nevoia de a ajunge mai aproape de Cer își va găsi răspuns și la Salaș, printre sutele de copii frumoși și iubitori.

A consemnat: Maria-Sofia Maloș

---

ETICHETE: Schitul „Sfântul Ilie” – Salaș, tabăra de vară, Tabăra „Mai aproape de cer”