background

14 iunie 2026

Parastasul pentru Mihai Eminescu și premierea concursului „Trasee eminesciene” (2026)

14 iunie 2026

Parastasul pentru Mihai Eminescu și premierea concursului „Trasee eminesciene” (2026)

Festivitatea de premiere a evenimentului cultural „Trasee eminesciene” – Concursul de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, ediția a XII-a, a avut loc duminică, 14 iunie 2026, la Mănăstirea Putna.

Activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și a reunit elevi din Suceava, Chișinău și Cernăuți. Într-o etapă preliminară, au avut loc concursuri locale, iar câștigătorii au luat parte la două zile de călătorie prin Bucovina, pe urmele lui Mihai Eminescu. Inițiatorul și organizatorul principal al evenimentului „Trasee eminesciene” este Consiliul Județean Suceava – din partea căruia a fost prezent domnul Niculai Barbă, Președintele Comisiei pentru învățământ, cultură, cercetare –, beneficiind de sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și al altor instituții. Concursul este organizat de Centrul Cultural „Bucovina”, responsabil direct fiind domnul Ioan Manole. La Cernăuți și Chișinău, concursurile locale au fost organizate de Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, respectiv de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport Chișinău.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba de pomenire a lui Mihai Eminescu. La sfârșit, părintele stareț a vorbit despre iubirea lui Eminescu pentru unitatea românilor și despre preocuparea acestuia pentru românii din Basarabia și Bucovina.

La statuia lui Mihai Eminescu din incinta mănăstirii a fost depusă o coroană de flori, din partea Consiliului Județean Suceava, după care au urmat premierea câștigătorilor și recitalurile laureaților.

Fragment din cuvântul părintelui stareț, arhim. Melchisedec Velnic:

„Apoi, articolele sale vor fi străbătute de firul roșu al dragostei pentru poporul român, iar firea sa de poet l-a făcut să așeze în versuri această dragoste de români și de unitatea lor.

În versurile și în articolele sale, Bucovina și Basarabia, ca și toate ținuturile locuite de români, apar ca părți ale aceluiași întreg.

Despre Bucovina, unde Cernăuțiul i-a fost loc de formare, iar Suceava și Putna i-au vorbit despre Ștefan cel Mare și despre începuturile Moldovei, Eminescu a scris cu o dragoste entuziastă, încă de când era adolescent:

„N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în lumină,
Văile în flori”.

Iar în publicistica sa, el a privit Bucovina ca pe vatra istorică a Moldovei, numindu-o „partea cea mai veche și mai frumoasă a țării noastre”.

Despre Basarabia – ținutul de peste Prut – Eminescu a vorbit cu durere și fermitate. Pentru el, numele Basarabiei purta în sine o istorie întreagă, legată de dinastia Basarabilor, conducătorii Țării Românești: „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominațiunii rusești. Numele Basarab și Basarabeni exista cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă.”

Dar poate cel mai important pentru voi, cei care ați recitat și veți recita și astăzi poezia lui, este că Eminescu a văzut unitatea românilor nu doar pe hartă, ci ca pe o unitate de oameni care vorbesc aceeași limbă, care au aceeași credință, care au creat vreme de 2000 de ani o cultură și care au o istorie care îi cheamă să continue împreună drumul spre veșnicie.

El scria: „Politic putem fi despărțiți, dar unitatea noastră de neam și de limbă e o realitate atât de mare și de energică, încât nici ignoranța, nici sila n-o pot tăgădui.”

Eminescu a înțeles că unitatea unui popor înseamnă chiar mai mult decât unitatea sa culturală.

În înțelegerea creștină, un popor și unitatea lui există pentru că Dumnezeu l-a gândit să fie astfel, cu limba, istoria, darurile și chemarea lui. De aceea, iubirea de neam nu trebuie să fie niciodată împotriva altor popoare. Eminescu nu a dorit unitatea poporului român în dauna altora, ci pentru ca acest popor să-și poată împlini rostul său: să trăiască în adevăr, în demnitate și în credință, și să aducă lumii darurile pe care Dumnezeu i le-a dat.

Rostul ultim al unui popor nu este mândria, stăpânirea asupra altora sau înălțarea de sine, ci mântuirea oamenilor care îl alcătuiesc. Un popor își împlinește chemarea atunci când îi ajută pe fiii lui să se apropie de Dumnezeu și, prin viața, cultura și credința lor, îi ajută și pe oameni din alte popoare să se apropie de adevăr și de bine. De aceea, unitatea românilor o dorim pentru a fi mai buni, mai drepți, mai credincioși și mai folositori tuturor.

 

Având aceste înțelegeri profunde, Eminescu a putut rămâne un sprijin sufletesc pentru oameni aflați în cele mai grele încercări.

Un exemplu cutremurător este mărturia Aspaziei Oțel Petrescu, una dintre cele care au pătimit în închisorile comuniste. Aflată în izolare, după ani grei de închisoare, ea a mărturisit că, în deznădejde, i-a venit în minte poezia „Rugăciune” a lui Eminescu. Versurile „Înalță-ne, ne mântuie / Din valul ce ne bântuie” i-au redat puterea de a se ridica lăuntric și de a cere ajutorul Maicii Domnului. Ea a spus despre acel moment: „A fost începutul recuperării mele.”

Aceasta arată cât de adânc și de puternic poate lucra poezia izvorâtă dintr-un suflet smerit, atunci când este rostită cu inimă curată.

Voi, recitându-l astăzi, duceți mai departe frumusețea limbii române și această putere a cuvântului de a ridica, de a mângâia și de a apropia omul de Dumnezeu.

Vă felicităm pe fiecare pentru premiul obținut și, mai ales, pentru faptul că ați intrat în dialog cu Eminescu. Să continuați acest dialog, cu sinceritatea și dragostea lui Eminescu pentru adevăr și pentru binele cuminte al românilor!”



ETICHETE: Mihai Eminescu, Trasee eminesciene