În zilele de 14-15 mai, la Mănăstirea Putna va avea loc sărbătorirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul. Sfântul Iacob este al doilea mare ctitor al mănăstirii și a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 6-7 iunie 2016. Proclamarea canonizării a avut loc în 14 mai 2017 la Mănăstirea Putna, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Program
Joi, 14 mai
- 09:00 – Aducerea spre închinare a sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii în pridvorul bisericii voievodale
- 18:00 – Priveghere la pomenirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul
Vineri, 15 mai
- 7:00 – Acatistul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul
- 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească
Vor sluji Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Duminică, 17 mai
- 19:30 – Ducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul în Paraclisul mănăstirii
Slujba privegherii și Sfânta Liturghie vor fi transmise video în direct, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale mănăstirii.
