Duminică, 14 decembrie, la Mănăstirea Putna a avut loc o slujbă de pomenire a etnicilor români căzuți în războiul din Ucraina. La inițiativa mai multor asociații românești din regiunea Cernăuți, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au fost pomeniți 250 de români din nordul Bucovinei și 50 din sudul Basarabiei care au murit în războiul din Ucraina. De asemenea, s-a rostit o rugăciune și pentru cei 160 care sunt dispăruți, de care nu se știe dacă sunt în viață sau nu.
Este al doilea parastas făcut pentru etnicii românii căzuți în război, primul având loc în 28 septembrie 2024. Slujba a avut loc în incinta mănăstirii, pe aleile incintei fiind amplasate portrete ale celor căzuți în război. Multe familii au ținut în mâini fotografii ale celor apropiați care și-au pierdut viața în războiul din Ucraina.
La final, părintele stareț al mănăstirii, arhim. Melchisedec Velnic, a vorbit despre istoria românilor bucovineni, de la răpirea ei în 1774 de către Imperiul Habsburgic, până în prezent, accentuând că ceea ce le-a menținut identitatea au fost familia, limba, credința, școala. Având în vedere acestea, părintele stareț a arătat că sacrificiul celor morți în război ar trebui să îi ajute pe cei rămași acasă să își păstreze identitatea:
„Îi pomenim cu durere, dar și cu speranța că sacrificiul lor pentru Ucraina va aduce o schimbare. Căci, în timp ce ei mor, cei de acasă, din comunitățile lor, se confruntă cu o restrângere treptată a învățământului în limba română. Școlile se închid, clasele se comasează, iar limba maternă este marginalizată. Este o realitate a acestor zile, a acestor ani, care va afecta iremediabil viitorul românilor din nordul Bucovinei dacă nu va înceta.
Nădăjduim că jertfa lor nu va fi ignorată. Ea trebuie să conteze pentru respectarea drepturilor comunității românești, pentru ocrotirea limbii, a școlii, a credinței familiilor din care au venit, familii în care au crescut și familii pe care le-au întemeiat.
Această realitate trebuie să conteze și pentru societatea și statul român. Este o responsabilitate morală și istorică față de românii care trăiesc dincolo de granițe, dar nu în afara neamului.”
Marin Gherman, editor la site-ul bucpress.eu, adresându-se rudelor celor pomeniți, a vorbit despre cât de dureros resimte comunitatea românilor din Ucraina războiul și pierderile de vieți omenești:
„Acești români au spus pentru prima dată mama și tata în limba română. Au fost români, s-au simțit români, au gândit românește și fac parte din românitate. Fac parte, în ciuda faptului că au fost smulși dintre noi prea rapid de către acest război. Ei n-au vrut război. Nimeni dintre voi, nimeni dintre noi n-a vrut război. Însă războiul a intrat în casele românilor, cu toate că aceste case se aflau foarte departe de linia frontului. Și încă se află acest război în aceste case. În linii mari, nimic nu poate fi mai distrugător pentru o comunitate care este dezrădăcinată decât acest război în aceste clipe.”
La final, toți cei prezenți au mers la masa de pomenire, la Casa Socială „Sfântul Nicolae” a mănăstirii.
