În cursul cercetărilor arheologice din anii 1955–1956 au fost descoperite fundațiile unui turn din secolul al XV-lea, considerat de către arheologi intrarea originară în incinta mănăstirii. Având formă pătrată, cu latura la bază de 5 metri și grosimea zidurilor de 1 metru, acest turn a străjuit poarta mănăstirii timp de aproape trei secole.
După numeroase atacuri și incendii, cutremurul din 1739 l-a adus în stadiul în care l-a găsit Mitropolitul Iacov Putneanul: „risipit de tot”. De aceea, după ce a refăcut zidul de incintă, vrednicul ierarh a construit și actualul turn al porții, puțin mai la est.
Format din parter și etaj, turnul are latura la bază de 8 metri și înălțimea până la streașină de 10 metri. Acoperișul este piramidal, în patru ape, iar parterul constituie însuși gangul de comunicare între incintă și exterior, fiind prevăzut cu porți masive de stejar, legate în fier, având drugi de blocare și guri de tragere.