Pelerinii care pășesc pragul Mănăstirii Putna, închinându-se Maicii Domnului, Sfântului Ștefan cel Mare și celorlalți sfinți ocrotitori și rugători din acest colț de țară, ne-au lăsat adesea un gând, o mărturie a trăirii lor, un îndemn și, mai ales, o fărâmă din sufletul lor. Din multele însemnări în cărțile de oaspeți ale mănăstirii am ales câteva care ne vorbesc despre întâlnirea pelerinilor cu Sfântul Ștefan cel Mare.