An de an, în 15 iunie, la Mănăstirea Putna are loc pomenirea lui Mihai Eminescu și festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de recitare din lirica eminesciană „Trasee eminesciene”. Ajuns la a unsprezecea ediție, concursul reunește elevi de gimnaziu și liceu din Suceava, Cernăuți și Chișinău. Concursul este organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, după Sfânta Liturghie din Duminica Tuturor Sfinților, la altarul de vară a fost săvârșită slujba parastasului, de către un sobor de clerici ai mănăstirii, condus de arhim. Teofil Obreja. La final, arhim. Dosoftei Dijmărescu, viețuitor al mănăstirii și exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a ținut un cuvânt elevilor participanți, vorbind despre dragostea lui Eminescu pentru românii de pretutindeni și cum a înțeles el că limba și identitatea se păstrează în școală și în biserică. În cadrul festivității de premiere au luat cuvântul Nicolae Robu, vicepreședinte al Consiliului Județean, Cătălin Axinte, directorul Centrului Cultural Bucovina, și reprezentanții organizatorilor din Suceava, Cernăuți și Chișinău.
Au urmat acordarea premiilor și recitalurile laureaților. În final, elevii au vizitat muzeul mănăstirii.