Acoperăminte de pristol și de tetrapod

Unele obiecte de cult, cum sunt sfintele vase și pristolul, sau altele auxiliare cultului, ca tetrapodul, bunăoară, au acoperăminte speciale, confecționate din țesături și broderii, cu dimensiuni, decorații și semnificații distincte, determinate de caracteristicile corespunzătoare ale obiectelor pentru care sunt destinate. Uneori același obiect de cult are mai multe feluri de acoperăminte, ale căror decorații și semnificații diferă. Este cazul pristolului, denumit - după cum se știe - și sfânta masă, masa altarului sau jertfelnic, care se construiește fie din lemn, fie din cărămidă, piatră, marmură, metale prețioase etc. înțelesul etimologic al noțiunii este acela de tron, derivat din cuvântul slavon prestolu și semnifică, firește tronul împăratului ceresc. Obiectul ca atare este însă menit să amintească și de masa pe care s-a săvârșit „dumnezeiasca jertfă”, adică Cina cea de taină, prin al cărei act, potrivit dogmei, s-a pus temelia credinței creștine, în acest sens, când pe masa altarului se așează trupul și sângele Domnului, în chip de pâine și vin, ea simbolizează mormântul Mântuitorului.

Din semnificațiile pristolului derivă, la rândul lor, semnificațiile feluritelor acoperăminte destinate acestuia. O pânză albă, numită cată-sarchion, în grecește, așezată direct pe sfânta masă evocă giulgiul în care a fost înfășurat și înmormântat Iisus; un alt acoperământ care se așează pe aceasta, cunoscut sub numele de trapezofor sau indiția, se confecționează „din materie cât se poate de scumpă, fină, luminoasă și strălucitoare” deoarece „închipuie mărirea dumnezeiască și lumina cea nespusă de care a fost înconjurat trupul Domnului la învierea sa din morți și care a făcut pe ostașii străjuitori să cadă cu fețele la pământ, ne mai putând să vadă”. Un asemenea trapezofor, deosebit de somptuos, datând de la sfârșitul secolului al XV-lea, este, spre exemplu, cel expus în colecția Mănăstirii Putna.

Destinate să acopere pristolul, în anumite momente ale slujbei sau la anumite sărbători, sunt, de asemenea, epitaful și antimisul, ambele fiind decorate cu aceeași temă iconografică - Plângerea lui Iisus - iar cel din urmă având și atributul de a substitui sfânta masă atunci când slujba nu se oficiază în biserică.

Mai simple și cu menire aproape exclusiv decorativă sunt acoperămintele pentru tetrapod, adică pentru „acel pupitru fix sau portabil pe care se așează evanghelia în timpul slujbei”, cunoscut și sub numele de analog. Obiectul este utilizat însă și ca suport, în mijlocul naosului, pentru icoana reprezentând hramul bisericii sau sfântul sărbătorit la data efectuării slujbei. Când se citește evanghelia de pe tetrapod, acesta simbolizează „înălțimile de pe care a rostit Domnul cuvântările sale”, iar când servește ca suport pentru icoane înseamnă „locul de odihnă al sfinților, la care trebuie să peregrinăm”.

Foarte frecvent, acoperămintele de tetrapod sunt confecționate din catifele scumpe, brodate sau țesute cu motive stilistice vegetale și zoomorfe, dar și cu reprezentări alegorice uneori.

La Mănăstirea Putna se păstrează o importantă colecție de asemenea acoperăminte, provenind de la Ștefan cel Mare și Maria-Voichița, de la Bogdan al III-lea, fiul lor, de la doamna Elena, soția lui Petru Rareș, precum și de la alți donatori neidentificați.