De veghe în casa Măriei Sale.
File de pateric de la
Mănăstirea Putna

La 550 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna, obștea a simțit nevoia să își exprime recunoștința față de înaintașii care și-au închinat viața lui Hristos și slujirii aproapelui în acest sfânt locaș.

Cartea „De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna” cuprinde portretele a mai mult de 80 de nevoitori.‎ Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, întâiul ctitor al mănăstirii, și Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, al doilea ctitor beneficiază de cele mai ample prezentări. Între portretele cărții sunt cele ale sfinților Teoctist I, Daniil Sihastru, Teodosie de la Maniava, Ilie Iorest, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, ale unor mari personalități din epocile în care au trăit, precum Eustatie Protopsaltul (sec. XV), Mitropolitul Antonie (sec. XVIII), Arhim. Vartolomei Mazereanu (sec. XVIII), Episcopul Dositei Herescu (sec. XVIII), Episcopul Isaia Baloșescu (sec. XIX), dar și portretele părinților duhovnicești ai mănăstirii din secolul al XX-lea: Arhim. Iachint, Ieroschim. Chesarie, Arhid. Teofilact, monahul Serafim.

Toți s-au silit după a lor putere; unii au caligrafiat și au copiat manuscrise, alții au pictat icoane, alții ani de zile și-au încercat răbdarea așezând chipuri sfinte în sfinte broderii. Iar alții, chemați în slujiri mai înalte, stareți, episcopi, mitropoliți, cu toții s-au silit să se identifice cu bucuria și necazul neamului.

Firul roșu care străbate aceste portrete este credința și dragostea de neam pe care le-au avut ca repere de viață monahii slujitori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în cei mai mult de 550 de ani de existență ai mănăstirii.

Lor le sunt închinate aceste pagini, pentru că au știut a sta de veghe în casa Măriei Sale.

Închinare

Ce rugă ai avut, Măria Ta, când, în 10 iulie 1466, ai pus temeliile acestei mănăstiri? În candela smerită care ne-a rămas până astăzi ca mărturie, pus-ai acolo oare vreo lacrimă vrednică de a hrăni generații întregi de fii ai neamului tău, ce au trecut prin fața ta, prin fața mormântului tău?

Până astăzi, din smerita candelă și din smerita rugăciune a ta țâșnește izvor ce adapă conștiințele tuturor celor ce se pleacă și cer. Pe toți îi înveți să simtă și să gândească românește. Pe toți îi înfiori cu dragostea-ți nemărginită față de Dumnezeul cel adevărat. Pe toți îi înveți că neamul, credința și Biserica sunt comorile ce trebuie apărate. Și, din acel binecuvântat 10 iulie și până astăzi, mulți ți-au simțit credința statornică, dragostea puternică și inima-ți ca o pâine ce se frânge și se împarte.

Înainte de Măria Ta știm că au fost rugători fierbinți pe aceste locuri, și a lor vrednicie o cinstim. Dar când ai tras cu arcul și ai fixat Altarul nu se cunoștea nimic, doar o sfântă și curată poiană. Rămășițele de sub Casa domnească ce o ai zidit, găsite mai târziu, când tot un Teoctist, nu ca cel dintâi care te-a uns domn, ci al doilea, viitor Patriarh, a ctitorit o nouă Casă domnească, sunt vrednică mărturie a sfințeniei locului.

Ruga ta și așezarea ta la temelia ei au făcut din întâia-ți ctitorie, Putna, o maică vrednică pe care o fericim cu adevărat, un crin al Moldovei, un Ierusalim al neamului românesc, o viță ce a odrăslit strugurii harului – monahii cei ce cu viețuirea lor îngerească ți-au înveșmântat casa. Dar toți s-au hrănit din vița ta. Tu ai fost rădăcina, iar ei s-au silit să fie rodul.

Hrisoavele domnești și actele de danie, cât și odoarele sfinte ce se păstrează până azi, dau mărturie despre grija ce ai avut pentru ctitoria ta cea iubită, cât și despre starea de înflorire a mănăstirii în acele vremuri. Veacurile au trecut, multe din zestrea veche a mănăstirii nu s-au mai păstrat, dar a ajuns până la noi marea comoară strânsă an după an în sufletele părinților care au viețuit aici. Alături de tine, marele ctitor, călugării putneni au zidit și au dus mai departe Putna așa cum o cunoaștem până astăzi.


Părinților iubitori de Dumnezeu și de frumos, închinare!

Numele tuturor sunt știute doar de Dumnezeu și ți-s cunoscute ție, Sfinte Ștefane. Aflăm și noi de un Vasile, un Casian, un Eustatie, un Nicodim, un Mardarie sau alții ca ei din însemnările făcute pe rucodelia lor, adevărate obiecte de artă ce ne încântă pe toți și ne fac să ne plecăm smerit.

Închinare acestor cinstitori de Dumnezeu și iubitori de frumos, strămoșilor noștri cuminți, de la care și prin care am primit odorul sfânt și Maica noastră duhovnicească, Putna, din inimile tuturor.

Lor, Mărite Ștefane, le închinăm aceste pagini, pentru că au știut a sta de veghe în casa Măriei Tale. S-au silit după a lor putere; unii au caligrafiat și au copiat manuscrise, alții au pictat icoane, alții ani de zile și-au încercat răbdarea așezând chipuri sfinte în sfinte broderii. Iar alții, chemați în slujiri mai înalte, stareți, episcopi, mitropoliți, cu toții s-au silit să se identifice cu bucuria și necazul neamului, ale neamului tău, pe care l-ai iubit și l-ai prețuit. Dar marea lor majoritate s-au silit să se ridice la ceea ce tu ai dorit să fie cu adevărat – „rugătorii mei”.

Despre ei, despre toți acești vrednici înaintași am încercat, Măria Ta, la împlinirea sorocului a 550 de ani de când ai ctitorit Putna, a nu-i uita și a-i aduce mai întâi în inimile noastre pentru a ști a veghea, apoi înaintea neamului și a țării ca modele vrednice de urmat. Acum, când alături de tine a venit și al doilea ctitor sfânt, Mitropolitul Iacob, lăudat să-i fie numele!

Tuturor, smerită închinare și le cerem neuitare…!

Arhimandrit Melchisedec Velnic,
Starețul Mănăstirii Putna

Duminica Mironosițelor, 2017