Bederniţe

Bederniţa, nebederniţa sau epigonatul constituie un semn distinctiv al arhiereilor, pe care îl pot dobândi uneori şi preoţii cu merite deosebite. Dreptul de a conferi această distincţie îl au numai patriarhii şi mitropoliţii. Primele două denumiri, care circulă deopotrivă la noi, provin din cuvântul slavonesc nabedernniki, care înseamnă peste coapsă; cea de a treia este de origine greacă, epz. însemnând în această limbă peste sau pe deasupra şi genu - genunchi. Toate trei denumirile desemnează, aşadar, modalitatea de a purta această piesă vestimentară suspendată cu un şnur, de-a lungul coapsei drepte, până la nivelul genunchiului, în aşa fel ca genunchiul să bată în ea. De aceea, obiectul se mai numeşte şi genunchier.

Bederniţa este atestată ca parte componentă a odăjdiilor episcopale încă din secolul al VI-lea, dar obârşia sa nu-i pe deplin lămurită. Unii cercetători o derivă din vechea mappa romană, un fel de ştergar pe care patricienii Romei îl purtau, îndoit peste braţul stâng, la marile solemnităţi şi ospeţe. Alţii sunt de părere că aceasta reprezintă forma stilizată şi mult înfrumuseţată a ştergarului pe care episcopii Bisericii creştine de Răsărit îl purtau la cingătoare, peste coapsa dreaptă, ştergând cu el picioarele ciracilor ecleziarhi, după spălarea lor rituală în Joia mare, ca semn al umilinţei pe care Mântuitorul însuşi o arătase când a spălat şi a şters, la Cina cea de taină, picioarele ucenicilor săi. Savantul român I. D. Ştefănescu afirmă că bederniţa era, la origine, un „şorţ” confecţionat din pânză de in sau de mătase, care se încingea peste tunica sacerdotală, fără să indice însă şi funcţionalitatea acestuia, în sfârşit, sunt şi cercetători care consideră că acest ornat arhieresc a fost iniţial un fel de pungă pentru milostenii, pe care apostolii o purtau încinsă la brâu.

Ca piesă de vesmânt episcopal, specifică cultului creştin - ortodox, bederniţa se confecţionează din diferite ţesături, îndeobşte de bună calitate, şi are forma unui pătrat sau a unui romb, cu laturile variind de la 0,40 la 0,50 metri. Câmpul său se decorează fie cu scene religioase, fie numai cu simple semne simbolice, brodate în fir de aur, de argint şi de mătase, la care îşi adaugă uneori strălucirile mărgăritarele sau alte pietre preţioase.

În ansamblul vesmintelor arhiereşti, bederniţa simbolizează „sabia duhului prin care se ucid vrăjmaşii credinţei, cei văzuţi şi cei nevăzuţi”, amintind totodată şi de biruinţa lui Iisus asupra morţii. Potrivit altor interpretări, epigonatul sau bederniţa ar aminti şi de şervetul cu care Pilat din Pont s-a şters pe mâini după ce s-a spălat simbolic, rostind cuvintele: „Nevinovat sunt eu de sângele dreptului acestuia”.

Cea mai veche bederniţa românească s-a păstrat la Mănăstirea Tismana şi datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Broderia sa reprezintă scena Coborârii lui Iisus la iad (Anastasis). Cea mai frumoasă, însă, este bederniţa din colecţia Mănăstirii Putna, datând de la începutul secolului al XV-lea, din vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Aceasta din urmă reprezintă Adormirea Maicii Domnului, o capodoperă a broderiei miniaturale româneşti.


Sus