Bedernițe
Bedernița, nebedernița sau epigonatul constituie un semn distinctiv al arhiereilor, pe care îl pot dobândi uneori și preoții cu merite deosebite. Dreptul de a conferi această distincție îl au numai patriarhii și mitropoliții. Primele două denumiri, care circulă deopotrivă la noi, provin din cuvântul slavonesc nabedernniki, care înseamnă peste coapsă; cea de a treia este de origine greacă, epz. însemnând în această limbă peste sau pe deasupra și genu - genunchi. Toate trei denumirile desemnează, așadar, modalitatea de a purta această piesă vestimentară suspendată cu un șnur, de-a lungul coapsei drepte, până la nivelul genunchiului, în așa fel ca genunchiul să bată în ea. De aceea, obiectul se mai numește și genunchier.Bedernița este atestată ca parte componentă a odăjdiilor episcopale încă din secolul al VI-lea, dar obârșia sa nu-i pe deplin lămurită. Unii cercetători o derivă din vechea mappa romană, un fel de ștergar pe care patricienii Romei îl purtau, îndoit peste brațul stâng, la marile solemnități și ospețe. Alții sunt de părere că aceasta reprezintă forma stilizată și mult înfrumusețată a ștergarului pe care episcopii Bisericii creștine de Răsărit îl purtau la cingătoare, peste coapsa dreaptă, ștergând cu el picioarele ciracilor ecleziarhi, după spălarea lor rituală în Joia mare, ca semn al umilinței pe care Mântuitorul însuși o arătase când a spălat și a șters, la Cina cea de taină, picioarele ucenicilor săi. Savantul român I. D. Ștefănescu afirmă că bedernița era, la origine, un „șorț” confecționat din pânză de in sau de mătase, care se încingea peste tunica sacerdotală, fără să indice însă și funcționalitatea acestuia, în sfârșit, sunt și cercetători care consideră că acest ornat arhieresc a fost inițial un fel de pungă pentru milostenii, pe care apostolii o purtau încinsă la brâu.
Ca piesă de vesmânt episcopal, specifică cultului creștin - ortodox, bedernița se confecționează din diferite țesături, îndeobște de bună calitate, și are forma unui pătrat sau a unui romb, cu laturile variind de la 0,40 la 0,50 metri. Câmpul său se decorează fie cu scene religioase, fie numai cu simple semne simbolice, brodate în fir de aur, de argint și de mătase, la care își adaugă uneori strălucirile mărgăritarele sau alte pietre prețioase.
În ansamblul vesmintelor arhierești, bedernița simbolizează „sabia duhului prin care se ucid vrăjmașii credinței, cei văzuți și cei nevăzuți”, amintind totodată și de biruința lui Iisus asupra morții. Potrivit altor interpretări, epigonatul sau bedernița ar aminti și de șervetul cu care Pilat din Pont s-a șters pe mâini după ce s-a spălat simbolic, rostind cuvintele: „Nevinovat sunt eu de sângele dreptului acestuia”.
Cea mai veche bedernița românească s-a păstrat la Mănăstirea Tismana și datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Broderia sa reprezintă scena Coborârii lui Iisus la iad (Anastasis). Cea mai frumoasă, însă, este bedernița din colecția Mănăstirii Putna, datând de la începutul secolului al XV-lea, din vremea domniei lui Alexandru cel Bun. Aceasta din urmă reprezintă Adormirea Maicii Domnului, o capodoperă a broderiei miniaturale românești.
Bederniță, primele decenii ale sec. XV
Broderie cu fir de aur, argint, mătase colorată și perle, pe un fond brodat în fir de aur, având ca suport atlaz roșu. Căptușeală din catifea tunsă scurt, la un nivel, de culoare corai cu dungi oliv. Dimensiuni: 42 X 42 cm.
Proveniență: considerată de origine bizantină, piesa a fost achiziționată, probabil, de către Alexandru cel Bun pentru vreuna din ctitoriile sale.
Istoric: a figurat în Expoziția L'Art Byzantin, art europeen. Neu - vieme exposition sous l'egide du Conseil de VEurope, Palais du Zappeion, Athenes, 1964 (cat. 594).
Tema iconografică reprezintă scena Adormirii Maicii Domnului. În jurul catafalcului somptuos, pe care este culcat trupul mort al Fecioarei, sunt figurați apostolii în atitudini foarte variate. Ca de obicei, la căpătâiul Mariei se află Petru, care cădelnițează, iar la picioarele sale apostolul Pavel, mult aplecat asupra năsăliei. Mai sus, în centru, sub arcul ogival al unei mandorle, Iisus, aureolat cu nimb cruciger, ține pe brațul drept sufletul mamei sale transfigurat în chip de prunc, în jurul lor și mai sus, se află doi arhangheli, doi episcopi și o ceată compactă de îngeri, flancată la stânga și la dreapta de turnurile unor edificii cu acoperișuri argintii și roșii cărămizii. Opus colțului de sus, un arc de cerc, cu o stea în interior, simbolizează cerul; în colțurile din dreapta și din stânga sunt brodate două sfeșnice, iar în colțul de jos este figurat un vas cu recipientul pătrat și cu piciorul circular, în care se află sângele Mariei, amintind, s-ar părea, de ritualul și de procedeele îmbălsămării. Potrivit altor interpretări, sângele acesta ar aminti de pedepsirea necredinciosului Atonie, căruia arhanghelul Mihail i-a retezat brațele pentru că a încercat să profaneze trupul Mariei. Ceva mai sus de colțurile din stânga și din dreapta, o inscripție grecească indică titlul scenei, întreaga reprezentare iconografică este încadrată într-un chenar pătrat, decorat cu motive florale și circulare, asemănătoare acelora de la poalele năsăliei. Șiraguri de mărgăritare marchează aproape toate contururile personajelor, ale lucrurilor și ale motivelor decorative. Trei ciucuri de mătase cu pasmanterii de aur ornează colțul de jos și cele două laterale ale piesei.
Decorația acestei bedernițe se remarcă prin minuțiozitatea execuției, prin simetria și echilibrul clasic al compoziției, prin tipologia diferențiată a personajelor, prin amplasarea acestora într-un cadru arhitectonic logic structurat și organic integrat ansamblului compozițional. Relevăm, de asemenea, prețiozitățile sale cromatice, abundența și strălucirea ostentativă a șiragurilor de mărgăritare.
Observații: datarea și proveniența acestei bedernițe sunt controversate. I. D. Ștefănescu, de pildă, o consideră fără ezitare, „lucrare de import”, oscilând însă, în privința datării ei, între epoca lui Alexandra cel Bun și aceea a lui Ștefan cel Mare. Virgil Vătășianu, semnalând înrudirea bederniței noastre cu un epitaf de la Salonic, din veacul al XIV-lea, înclină să o dateze în a doua jumătate a aceluiași veac, apreciind totodată că este „o lucrare de seamă a unui atelier constantinopolitan, demnă de a sta alături de cele mai reușite creații din vremea ultimei dinastii bizantine”.
Bederniță, sec. XVI
Rombică, în medalion central Iisus tronând înscris într-o stea cu opt colțuri, simbolizând a Doua Venire; deasupra capului arhanghelul Mihail, iar la picioare arhanghelul Gavril, de o parte și de alta brațelor câte un heruvim cu evantaie liturgice, în colțuri sunt simbolurile evangheliștilor cu numele fiecăruia brodat lângă fiecare, în trei colțuri este câte un ciucure, iar în al patrulea un șnur dublu. Piesa are un cadru dintr-o bandă decorată cu un vrej continuu și semipalmete, elemente caracteristice repertoriului decorativ din timpul lui Ștefan cel Mare, perpetuate în secolul al XVI-lea. Alături de acestea apar două motive de excepție în broderia medievală românească, motive care se regăsesc doar pe acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop de la Putna. Este vorba de crucea gamată si motivul losange ouvert, rombul specificând legătura dintre cer și pământ.
Bederniță, sec. XVII
